Fericirea nationala in stare bruta

“Ideea are la baza modelul adoptat in Bhutan al "Fericirii Nationale Brute", care presupune masurarea calitatii vietii in echilibrarea dintre material si spiritual. Rezolutia cere si altor tari sa-si dezvolte propriile metode de masurare a fericirii, pe care sa le aduca in dezbaterea ONU…..Indicatorii Fericirii Nationale Brute sunt sanatatea, educatia, bunastarea subiectiva, cultura, mediul inconjurator, economia, spiritualitatea si calitatea vietii”. (sursa: Smart Woman/Hotnews).

In ultimele zile, cuvantul “national” se regaseste in vocabularul tuturor, pe buzele tuturor si chiar putem merge mai departe, vorbind de comportamentul “national” (sau nationalist?) aflat in plina manifestare la nivel generalizat vedete, politicieni, facebook-isti, si bloggeri…toti ne comportam de o maniera nationala, mai mult sau mai putin benefica, componenta de promovare personala fiind ridicata la rang de cinste in media si nu numai.

Pornind de la aceasta frenezie spumoasa, m-am gandit ca o notiune atat de abstracta si de vasta precum fericirea ar putea capata si valente de de tratament local (national), si cu speranta si rabdare, la nivel global, dupa modelul inspirat de o tarisoara asiatica f mica, Bhutan, cu o populatie de mai putin de milion de locuitori.

Pana la urma, putem masura fericirea? Si daca ajungem sa facem din ea un indicator economic (echilibrul dintre material si spiritual), sa o masuram, sa o raportam, sa punem tinte sa ii ridicam nivelul, vom fi cu adevarat mai fericiti?

Inainte sa o masuram noi, romanii, ar trebui, mai intai, sa incercam sa intelegem mai bine fericirea si sa incepem sa ne-o si insusim ca parte a sistemului asta complicat si complex care este individual. Pana la urma, e tot o chestiune de perceptie (ca toate celelalte, de altfel, la nivelul fiecaruia) care sunt lucrurile care ne fac in mod real fericiti si in ce doza ar trebui sa ni se aplice intravenos.

E trist ca romanul nu stie (sau nu poate) sa se mai bucure de frumusetea din jurul sau, caci stim ca ea exista. Micile bucurii, facand socoteala, se aduna la fericire si in consecinta, la sanatatea noastra mentala si de ce nu, si la cea fizica. Serotonina e hormonul fericirii doar, and that’s a fact!

Cat despre mine, dintre voi toti, eu cred ca aleg cel mai putin sa fiu fericita, si in ciuda mai multor “clase” la activ, vorba lui Victor Petrini, tot la capturare de rozatoare as ajunge cel mult, daca cineva s-ar gandi, vreodata, sa ma testeze la indicele fericirii…brute!

Cu toate astea, ma incumet si va amintesc ca cel mai mare dusman al nostru suntem noi insine, poate, uneori, singurul pe care il avem! Noi si doar noi  ne punem limite peste limite in iubire, in speranta, in dorinta, in chemare, in orice…daca mai adaugam si credintele adanc impamantenite in minte, inima si trup, parerea celorlalti despre noi, soarta irefutabila…ce ne mai ramane? Pustiul, fara

doar si poate…

Suntem proprii nostri sclavi, mult mai mult decat suntem ai altora; paradoxal, suntem uimitor de perseverenti cand vine vorba sa ranim, sa criticam sau sa dam sfaturi (ca doar noi stim cel mai bine, nu?); suntem, iarasi, teribil de buni cand vine vorba de capra vecinului, care cine mai stie de cate ori n-a murit intre timp….

Oamenii buni, descatusati-va mintea si sufletul, fiti liberi pe deplin, bucurati-va de viata si de multele-i fatete minunate, ganditi pozitiv, folositi cuvintele doar ca sa va inobilati semenii, respirati mai profund, beti mai multa apa,ascultati si iertati mai mult, hraniti-va spiritual, si veti fi cu siguranta mai fericiti!

A voastra,

M.

Andrei si mai ales, Andree...

Epistola pentru Andreea

Draga mea prietena, astazi, de ziua ta, voi spune lumii intregi cat mult te iubesc, ce persoana extraordinara si ce mamica senzationala esti...

Poate iti amintesti ca ti-am scris candva cateva versuri...le transcriu si aici, astazi,  cu speranta ca aceasta surpriza sa iti lumineze aceasta zi speciala!!

Andree virgina

 

Imi amintesc de tine agera
Paseai alene pe o tampla moale de copil
Te iubeam, vai, Doamne, cat te iubeam,
Inger cu suflet de muza,
Zana cu chip de maree si alge,
Umbra a lunii de mai 

Coapta la sanul dorintei mele pitite in ochiul de stea.

LA MULTI ANI!

In loc de "Cuvant inainte"

Buna seara, Romania, oriunde te-ai afla!

Imi amintesc de un celebru serial de pe vremuri "Midnight caller", in care era vorba despre un DJ ce tinea in fiecare seara un show live la radio.

Tipul era foarte popular - in special in randul femeilor - o voce sexi in eter, desfasurandu-se la miezul noptii....aproape suficient pentru o femeie singura, la care nici pastilele de dormit nu mai au niciun efect...

Si la finalul fiecarei emisiuni, undeva tarziu in noapte, sau, poate, foarte devreme, inainte sa inchida microfonul, DJ-ul se adresa, la fel ca si mine acum, unui public pe care, la inceput, nici el nu il cunostea neaparat dar il intuia, catre un public care il atragea seara de seara ca un magnet, cu aceleasi cuvinte, ca de fiecare data:  “Goodnight America, wherever you are!”.

Pentru Jack, personajul nostru, “Goodnight America, wherever you are!” era un fel de ramas bun amical, enuntat cu drag, uneori, chiar cu o usoara empatie fata de ascultatoarele sale, acum cand, veteran fiind in ale emisiunilor nocturne, ajunsese sa constate cate femei singure si nefericite il ascultau si il asteptau seara de seara.

Pentru mine, in schimb, acest “Buna seara, Romania, oriunde te-ai afla!” (am adaptat putin ce spune Jack, deh, circumstantele geografice cu siguranta o cer) e, mai degraba, un salut, un mod de a iesi dinaintea voastra, dar si un fel de “ïmi pare bine sa te cunosc, necunoscutule!” , daca pot spune asa (acel "hello stranger” care dezvaluie o oarecare simpatie si apropiere catre cineva cunoscut dar, care, totusi, e uneori o enigma chiar si pentru interlocutorul sau aparent foarte cunoscut….)…Apoi e si un mod de a ma adresa voua, viitorilor mei cititori si viitoarelor mele cititoare, voi cei fara de care acest blog nu ar mai avea de ce sa poarte acum aceste cuvinte.

…Si tot voua ma adresez acum, voua celor catre care ma voi deschide, voua celor carora le voi impartasi cele mai adanci ganduri si pareri, de fapt, cele adevarate, cele puternice si adanci, acelea pe care numai prietenii foarte apropiati le-au auzit pana acum, acei prieteni care ma indeamna de ceva vreme sa scriu…sa scriu pentru lume, pentru voi, poate, cu putin noroc si cu speranta ca ceea ce voi spune va va atrage atentia, poate chiar captiva intr-o oarecare masura, sisper sa aflu asta cat mai curand si doar prin bunavointa voastra.

Acum, ca am prins putin curaj si am spart gheata, va intreb (o sa va intreb eu multe, dar toate la vremea lor!): Credeti in semne?

Cum e inca prea devreme pentru raspunsurile voastre, o voi face eu in locul vostru, ca o gazda adevarata iesita in intampinarea oaspetilor sai veniti din cele patru zari:

DA, eu cred in semne si stiu ca acel porumbel intrat aseara in casa mea a fost un semn, o veste, un impuls ca eu chiar trebuie sa scriu, ca a venit vremea sa o fac, ca eu nu imi mai ajung mie (stiu, nici suficienta nu e buna, dar poate o sa dezbatem pe larg, candva, si tema asta), ca treaba asta cu “eu fara voi” sau, mai degraba, “eu impotriva tuturor” incepe sa devina plictisitoare…si timpul, nici el,  nu prea mai are rabdare… cu mine.

Asa ca…de maine, voi fi mai aproape de voi decat credeti….vom vorbi despre toate si despre nimic, despre bune si rele, despre vise si dezamagiri, despre politicieni si restul, despre regi si regine, despre minuni si despre sens, despre foarte mult sens si despre foarte multa iubire.

Pe curand,

M.