Sprancenele flamande iti mangaie fruntea-lumina,
Ma intrebi din priviri, in soapta, daca te iubesc
Si daca da, cat, si cum, si de ce.
Pare tarziu si nu e, e doar o seara, seara noastra, prima,
ultima
E hazardul renascut in stea, vorba lui Nietzsche.
Dansul, ma straduiesc sa ti-l cant in timpanul cald de atata iubire.
Sa nu vina dimineata, sau nu, mai bine cheam-o, cheam-o tu,
iubite!
Poate voi invata, cumva, sa te iubesc si altfel, poate revine timpul
sa studiez mai mult.
Studentie, educatie in amor…exista ele oare?
Acum nu vad nimic mai mult decat pe mine topindu-ma in tine, asa
sa le spui…
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: