Romanul in cadere libera

Romanul iubeste scandalul, oricand, oricum si oricat. In relatiile sociale, in familie, la scoala, la televizor "mahalaua" face casa buna cu locuitorul plaiului mioritic. Nici numai stim ce-i aia liniste, cum e sa fii, cum e sa ai bun-simt si respect pentru aproapele. Numai DEX-ul isi mai aminteste definitiile si sensul acestor cuvinte-utopii.

Strigam unii la altii si jignim ca si cum ne-ar paste pericolul suprem la orice pas. Parca ne-am afla permanent intr-un autobuz plin ochi, abia tinandu-ne cu degetele de haina celui de langa si riscand sa cadem cu viteza in orice moment. 

Pare ca avem un pistol incarcat la tampla, pregatit sa-si lanseze glontul fatal in caz de semn de slabiciune. A fi slab este egal cu a muri, cel puternic dansand extaziat  pe mormantul celui invins.

Nu mai exista puterea argumentului cu intelepciune construit; exista doar puterea cuvantului rastit, aruncat cu tafna spre interlocutor. Sotii se agreseaza verbal reciproc, profesorul urla la elevi, seful la subalterni. de parca un dialog pasnic ne-ar duce pe toti la pieirea subita. Semenul a devenit dusman iar prietenii nu mai exista decat virtual. Ne tot intrebam in gand cum ar fi daca cutare sau cutare ar disparea si cat de fericiti am fi in lipsa lui. 

Nu vrem sa spunem stop nici macar atunci cand multul e prea mult, cand strigatul e mai ascutit decat un cui batut in perete. Ba, dimpotriva, ne revoltam si mai abitir, scuipand ura si furie odata cu fiecare vorba rostita.

Cuvantul e blestem taios la usa imediatului cotidian aflat la punctul de fierbere; tacerea nu mai e de aur, ci e modelata dintr-un metal ieftin si de duzina. 

Obisnuim sa reactionam nu in sensul potolirii spiritului, ci dimpotriva al inflamarii sale demagogice, totul culminand cu aruncatul de gaini vii si moarte peste gardul adversarului.

Vulcanismul comportamentului balcanic este sustinut si de o mass-media pentru care senzationalul are iz de manelist infractor ranit in dragoste ori de cadavru macelarit descoperit in padure si ajuns peste noapte vedeta. Jocurile apocalipticului se desfasoara viral, internetul sustinand partas politica de scandal promovata la TV.

Lumea romaneasca o ia intr-o directie care duce doar la balamuc ori catre planeta nou descoperita a nebunilor. Dementa sociala, degringolada realitatilor de zi cu zi sunt pasaportul nostru catre un necunoscut inconstient de terifiant si de posibil. 

Nu stiu ce ar mai putea sa ne astupe gura cea mare si sloboda. Nici frica de Dumnezeu nu ne mai stavileste pornirile razboinice: ne imbrancim la coada la moaste ca si cum, odata ce am atins racla, primim in schimb aripa de pe urma, necesara zborului catre un mai bine simandicos.
Cainta (im)pura sageteaza cu precizie tinta fatidicului destin personal. 

Victima e omul, calaul la fel. Bunul si raul sunt solidari intru supravietuire. Caderea in gol isi anunta, mandra, iminenta.

O mamica pe zi

Sunt o mamica curajoasa, cel putin eu as ma consider, odata ce m-am decis la 38 de ani sa mai fac inca un copil, pe langa cei 2 care merg deja la scoala. 

Paradoxal, as zice, cata vreme chiar nu sunt  persoana care sa riste jucandu-se de-a viata. Nu, chiar deloc. Am avut vreo 3 joburi in mai bine de 15 ani. Sunt reticenta la schimbari, nu stiu de ce am senzatia ca zona mea de comfort e pusa in pericol, desi de multe ori realizez ca mi-ar fi bine sa o parasesc din cand in cand pentru putina variatie.

Imi place sa scriu, asa ca mi-am facut blogul asta. Din pacate scriu rar, fie din cauza stressului de la servici, fie ca nu mai apuc nici sa dorm de cand cu bebe, daramite sa scriu.

Dar astazi undeva, ceva a facut un click: Am vazut un film, un film care mi-a readus cheful de scris si mi l-a aruncat in brate, pachet.
Ii zicea "Motherhood" si era vorba de o mamica gen Wonder Woman, care abia reusea sa acopere toate provocarile de zi cu zi in calitate de sotie si mamica a 2 copchii.

Si ei ii placea sa scrie dar, spre deosebire de mine, ea incerca sa o faca zilnic, cat de putin, numai sa scrie, realizand astfel, intr-una din zile, ca are numai 9 minute timp pentru asta. N-a dat inapoi, n-a renuntat sa scrie cateva randuri in detrimentul sarcinilor menajere cu potential de a ramane restante. A decis sa foloseasca pretioasele minute si a scris, redand vietii ei sensul demult pierdut, hranindu-si astfel pasiunea adanc infipta in suflet si reprimata mai mult sau mai putin constient.

Ce vreau sa spun cu asta? Ca daca vrei poti, ca daca nu renunti, la un moment dat tot o sa castigi. Suna a truism probabil, iar acela era doar un film. Cu toate astea, sunt convinsa ca fiecare dintre noi stie ca asa este...

E greu, dar nu imposibil. Asa ca am decis sa scriu mai putin si mai des. Poate e mai bine asa, prea ma lungeam uneori. De citit nu prea mai e vreme mai deloc si e frustrant, dar cartea e nelipsita din poseta care ma insoteste peste tot. In timpul calatoriei cu metroul povestea ei prinde viata, chiar daca 2-3 statii de mers nu pot potoli o sete atat de apriga.
Oricum ar fi, putin e mai mult decat nimic si asta face diferenta.

Da, am 39 de ani (ce usor o recunosc aici, bravo, mie!) si nu mai am rabdarea de la 30 sa schimb scutece si sa hranesc nou-nascuti. Lumea imi atragea atentia ca stiam la ce ma inham si ca e cazul sa tac si sa merg mai departe. Pana si burtica mea de gravida le parea tuturor altfel si mult mai mare...Nu ma simteam in largul meu din cauza lor, a unora, si asta dovedeste infantilism din partea mea. Asa este, alegem sa cautam aprobarea celor din jur pentru faptele noastre, in loc sa o cautam in interior. Intre timp am invatat si chestia asta, suficient de tarziu, recunosc.

Drept urmare, ajung acum si spun: Asa, si? N-oi mai avea rabdarea primei tinereti dar ceva - ceva tot mi-a mai ramas acolo pe teava. Am, in schimb, atata iubire de oferit cat sa inlocuiasca tonele intregi de rabdare pierdute pe drum si asta e de nepretuit. Am migrene ingrozitoare si cad din picioare de oboseala, dar scriu poezii pentru copiii mei si atunci cand la 5 dimineata imi e destul de greu sa mai adorm dupa o noapte poate prea grea. Pana si nedormitul asta prefera sa-si ucida timpii morti si sa nu stea degeaba. Lasa ca oi dormi eu candva si cumva, acum nu e momentul, vorba aceea: Time is money.

In concluzie, cum spuneam am 39 de ani si inca nu ma las. Cu mainile si mintea ocupate inving orice, incepand cu depresiile postnatale si continuand cu grijile si spaimele vietii. Important e ca sunt sanatoasa, copiii la fel, si Dumnezeu vegheaza asupra noastra iar asta se simte prin toti porii si necontenit. Si nu e putin lucru.

O iubire de toamna

Mi-am intors chipul de la soarele bland
Sa privesc catre interioru-mi deschis, calauzit de lumina.
Pasare-fluture, copil de safir ce-ai ales sa zbori catre lume,
Pamantul fertil ti-a rodit miez de uimire si vis.

Te iubesc simplu, candid, egoist si enorm
Prunc zamislit din floare de colt sfintita cu parfum de stele...
Cantul tau uns cu pulpa de miere si sanul meu cald se-nmultesc azi cu doi

Urmand matematica derutanta a firii.

Doamne, nu stiu sa pot iubi mai mult
Umbra pamantului asternuta in pantec
Sub omatul  moale al vietii...

Copile, speranta si mir etern
Ma aplec si-ti sarut chipul din zahar brun
Dulceag ca o primavara renascuta toamna...

Moondance

Luna nebuna cu diadema de spuma

Azi' noapte, pe furis, in casa de om ai intrat

Dansand din buric ca o cadana...

Din gamba cea adormita cu pofta-ai muscat

Zaludo, ce tainic ospat, ce te-ai mai infruptat!

Cerul nocturn atipise cand te-ai descatusat

Prin ferestra-mi deschisa, sireato, te-ai strecurat.

Ti-ai oglindit, senzuala, chipul frumos pe-un colt alb de pat

M-am trezit, te simtisem de cum ai intrat!

Ma-ntrebi de te iert? Pot, oare, eu?

Mai bine intreaba-i pe zei, sau pe Prometeu...

Un tribunal ceresc vor fi convocat,

Desi, craiasa a noptii, tot ei te-au lasat sa cazi in pacat!

Mai e putin pana la rasarit

Si cred ca ai sa suferi cumplit...

Te-ai umilit destul, te-ai grabit

Incolacindu-ti o raza pe-al meu pulpan obosit...

Cerul, pe semne ca te va mustra

Doar i-ai furat noaptea, si lumea, si poate si-o stea...

Acum, te gandesti, ce va urma?

Probabil somnul meu lin si crunta pedeapsa a ta!

Eros

Astazi sunt eleganta, inspir frumusete si expir lumina.
Ma acopar navalnic cu tine, cu visul tau.
Siragul de perle suspina invidios la gatul meu.
Pana si tu te intrebi de unde atata dor, de unde atata iubire.

Sanul meu copt se elibereaza din stransoarea vesmantului clandestin si erotic,
Si tresare virgin, dar nu se retrage invins, ci tanjeste dupa jucausul nostru alint.
Imi prinzi alene sfarcul cu dintii,
Razvratita placere tese in mine noi dorinte-povesti.

Ma apasa greutatea saruturilor tale dulci de tuberoze,
Raspund lacoma la atacu-ti falic si nebun.
Parfumul erosului din incapere se face o ceata densa, angelica ce-mi pretinde o ruga.
Sunt o supusa, o invinsa, o iubita cu aroma de mure.

Ma rog la trupul tau alert,
Ma rog la pasul tau cotropitor si apasat,
Si ma rog la lume sa mai uite de noi.
Promit, in schimb, suava cadere, obedienta, tumult.

TURNATORII…

...sau sifonarii, papagalii cum mai sunt numiti in jargonul dedicat, sunt o categorie aparte de exemplare umanoide cu asa- zise virtuti extraterestre. 

Adica, aceste persoane, obiecte, animale s-au ce-or mai fi ele se considera ca fiind “alese”, norocoase, laudandu-se cu dotari suplimentare gen 3 coaie sau 3 tatze sau si si. Specia de mai sus apleaca urechea la fiesce cuvant rostit imprejuru-i, cu unicul scop de a colecta informatia spre a o varsa, mai departe, intr-o ureche de extraterestru superioara, urmarind obtinerea de ponoase imediate si concrete. 

La scoala si acasa invatam ca “purtatul vorbei” nu e bun. Copiii sunt, de regula, foarte paraciosi, se stie asta. Pe drumul vertical al maturitatii insa, unii au accese de constiinta nu neaparat constiente si renunta la obiceiul de a “da in gat” in stanga si-n dreapta; altii, nu se apleaca in fata “vicisitudinilor” la care viata ii supune, astfel ca si pastreaza ‘’bunul” obicei de a da din clont. Asta pentru ca au vazut ca tine, si mai ales, au vazut ca le si iese cate ceva, ca doar sunt ai mai cu stea in frunte! 

Turnatorii primesc favoruri, cum spuneam, asta e clar. Mai mici, mai mari, in functie de calitatea si cantitatea de informatii insuvoiate in urechea dispusa sa asculte. Ca, nu e asa, tre sa ai si cui sa ii debitezi conversatiile semenilor, atfel n-ar mai merita efortul! Pana la urma, daca nu ar exista astfel de speculanti dornici sa afle cum si in ce mod scuipam, defecam sau ne distram, alesii - turnatori ar muri de foame. Ar trebui sa se descurce doar cu salariul platit pentru o munca prestata au ba, depinde ce noroc au si la job. 

Exista 2 metode de plimbare a asa-ziselor adevaruri universale: fie turnatorul are abilitatea de a selecta informatia-cheie si de a o livra corespunzator tertului, stand extrem de bine la capitolul comunicare si gasind imediat receptorul hamesit dupa stirile de ultima ora, fie se gaseste cate un gigel-master of the game, care si el se pricepe la oameni si comunicare la fel de bine ca si sursele sale. gigel il identifica rapid pe cel mai potrivit sa ii furnizeze “prada”mult-dorita, si asta intr-un termen foarte strans, care, evident se respecta, doar e in interesul ambelor parti, nu? 

Stim ca, la capitolul munca, “alesul” nu s-a incadrat in termenele de predare mai niciodata, si uite d’aia le respecta p’astea colaterale cu atat dedicare. Acesta poate fi un criteriu de selectie pentru Gigel: e prost de bubuie, nu e eficient, nu vrea sa munceasca, ia sa vad eu cum sta cu datul din gura, ii mai dau o sansa boului. Cretinul turnator nu pricepe ca e doar o unealta in mana uzurpatorului gigel, fiind folosit pana la prima greseala, cand uzurpatorul devine calau si capul alesului zboara de pe esafod direct in mijlocul publicului gura-casca. Cand alesul-cel-netrebnic e chiar un recidivist in ale greselilor in domeniile din afara purtatului de vorbe, apare amenintarea, apare constrangerea in acest plan. gigel ii zice: "Daca pana maine la pranz nu aflu cu cine culca X, sau daca Y e chiar cel cu care cred eu ca se culca X, ai pus-o, amice; te fac un Z de nu te vezi, te dau si afara si n-o sa te mai angajeze nici mama, am eu grija, fatalaule!"

Cam asa se deruleaza un monolog de tip inchizitoriu la locul de munca, cand ne doare atat de tare cine si cum o mai ia in gura sau daca a auzit de doggy style.

Ajungi, tu, un om cat de cat normal, sa fii atent la fiecare pasarica (pardon, vorba) care iti iese din gura, de teama sa nu ajungi si tu pe lista neagra a “alesului”. Bine, daca e sa iti caute nod in papura, si un “buna ziua” ar putea sa pice prost, desi tu te-ai uitat inainte pe geam si nu era nici pe departe seara, daramite noapte.

Important e sa zici ceva, orice, numai sa aiba turnatoru’ material de ce sa se lege. Si o face artistic, ca doar n-o sa zica: "Bai, fraiere, tu nu vezi ca e noapte si tu zici buna ziua?"

Nu, nu asa decurg lucrurile. Tu ai dat binete, el a prins informatia din zbor si a inregistrat-o, vorba aceea: “Buna ziua ai dat, belea ti-ai capatat”.

Au astia, frate, o memorie, ca i-ar face invidiosi pana si pe bietii ziaristi! Te mai intrebi de ce dracu s-au inventat reportofoanele, ca la ce capacitate de stocare au astia in creierasul din dotare…chiar ca orice device extern e useless.

Si, uite asa, cu “naframa-n varf de bat” si cu cerebelul colcaind de saramura de cuvinte, idei si ardei iute, alesul merge la gigel in audienta.

Varsa valul de noutati care incepuse sa devina apasator si greu, se usureaza de materialul inutil pentru el dar vital pentru sefu’, si obtine promisiunea ca rezultatul evaluarii de performanta va fi schimbat din “insuficient” in “depaseste asteptarile asteptarilor”.

Evident ca promisiunea lu’ nea gigel e tinuta sau nu', dar asta nici nu mai conteaza. Stofa de turnator ramane, si se si ingroasa pe zi ce trece tinand loc de cojoaca. Asta pana intr-o zi “cand alesul” chiar reuseste in demersul sau, ori crapa de caldura pe timp de vara, murind sufocat sub greutatea vesmintelor incotosmanate de securist aflat la datorie.

Pana la urma, Dumnezeu nu doarme chiar in fiecare noapte si EL chiar exista. 

Aviz amatorilor.