Thursday, March 26, 2015

Sssttt, bebelusii comenteaza!

Ii cheama Bebelino si Bebenino. Sunt doi bebelusi de cate noua luni fiecare. Nu sunt frati gemeni cum s-ar putea crede, ci doar prieteni vechi si foarte buni, inca de pre vremea cand se aflau in burtica mamei.
Cum au reusit sa se imprieteneasca viitorii bebei asa de devreme? Pai n-a fost greu deloc. Mamicile lor sunt foarte bune prietene inca din copilarie. Atat de bune prietene, incat la petrecerea Mariei de majorat au jurat sa ramana prietene pe viata. Si-au mai decis, tot atunci, sa se casatoreasca si sa si faca macar primul prunc in acelasi timp, tocmai ca micutii sa se imprieteneasca, sa creasca si sa se joace impreuna. 

Simetria cu casatoria nu le-a iesit chiar bine. Adica si Maria si Ada s-a casatori in acelasi an, doar ca Ada a divortat doi ani mai tarziu. Maria e inca maritata, si ii dorim sa ramana asa cat mai mult timp de acum incolo. Cine-stie, poate isi gaseste si Ada pe cineva si o iau de la capat cu potentiale chestii viitoare de facut impreuna.
Ce-i drept, Ada fortase putin nota cand se casatorise cu tatal lui Bebenino, mai mult ca sa n-o dezamageasca pe Maria. Nu se intelegeau foarte bine si aveau o relatie cam...vulcanica. Pana la urma insa au ales sa faca pasul decisiv. 

Ulterior, Ada a ramas insarcinata cu Bebenino iar Maria cu Bebelino al ei. Si uite asa, o frumoasa prietenie s-a nascut intre cei doi inca de cand inotau in uterul primitor al mamicilor lor.
Bebelino si Bebenino isi dezvoltasera pana si un mod de comunicare care functiona remarcabil. Puteau fi telepatici chiar si atunci cand mamicile lor nu isi luau cafeaua impreuna, plasate oarecum burtica in burtica si facilitand comunicarea dintre cei doi bebelusi.

Cand ii veni Mariei sorocul (mai devreme cu doua saptamani de cat era prevazut) Ada nu dadea semne ca ar naste si ea prea curand.
Bebelino tocmai se afla in drum spre maternitate cand ii trecu prin minte un gand.
- Dar nu pot sa stau sa il astept atata pe Bebenino! Am sa ii spun sa faca ceva si sa se nasca si el, si asta cat mai repede!
Zis si facut. Folosind comunicarea la distanta, Bebelino isi anunta prietenul ca e timpul sa vina pe lume. Drept urmare, Bebelino, primind mesajul, se apuca sa dea din picioruse pana ii provoca si Adei travailul. Inca o salvare avea sa aduca o mamica la maternitate. Mamica lui Bebenino.
Si aici incepe, de fapt, povestioara noastra...

Pentru cele ce vor urma, vom prescurta numele copiilor in Lino si Nino. E mai simplu.
Asa cum le spune si numele, pe cei doi bebelusi - nascuti la interval de o ora unul de altul - nu ii separa prea multe, poate doar acea singura litera din numele lor ciudate. 
Aceasta diferenta se reflecta insa si in viata de zi cu zi prin aceea ca Nino nu mananca legume deloc. Nu le suporta si le scuipa cat colo! Biata maica-sa e disperata si nu mai stie ce combinatii culinare care mai de care mai atragatoare si mai colorate sa mai inventeze ca sa il faca si pe Nino sa manance o supa-crema macar :-((
Maria a incercat de mai multe ori sa o ajute. Il hranea pe Lino de fata cu Nino cu cele mai neasteptate legume (chiar si cu pastarnac, spanac si sfecla rosie!) doar-doar il va convinge pe mofturos sa incerce ceva sanatos si foarte gustos, asta daca te pricepi cat de cat la gatit. 
Ei bine, nu le-a iesit, iar Ada s-a impacat intr-un final cu gandul ca Nino nu va manca niciodata legume. Sau poate o sa il convinga nevasta-sa, ca ea, mama, nu a reusit...

Dincolo de aceste mici gusturi culinare diferite, Lino si Nino impartatesc aceleasi preferinte cand vine vorba de petrecut timpul impreuna cat mai agreabil. 
Cel mai mult le place sa se uite la desene animate, dar nu pe acele canale cu desene animate alese de mamicile lor. Offf, mamicilor, nu mai dati pe Baby TV ca ne plictisiti rau! 
- Putin Cartoon Network, se poate va rugam? 
- Evident ca nu se poate, sunteti inca mici. 

Astazi, ca in fiecare dupa-amiaza de joi, Ada a venit la Maria in vizita cu Nino "la pachet". Isi beau impreuna cafeaua, servita alaturi de celebra prajtura in trei culori pregatita de Maria inca de miercuri seara. 
- Trebuie sa stea o noapte in frigider ca sa isi traga bine crema, asa zice Maria mereu, atunci cand Ada se plange ca e prea rece si o dor dintii.
In timpul asta, micutii prieteni stau asezati confortabil in fundulet pe canapeaua din sufragerie si se uita la plictisitoarele desene animate alese de mamici.

- Mai Lino, spuse Nino deodata, in limba gangurita. Chiar nu putem face cumva sa schimbam canalul asta ingrozitor?
- Ai dreptate, Nino, e ingrozitor postul asta! In fiecare joi, pret de cel putin doua ore lungi si late avem parte de aceleasi lucruri plictisitoare. 
- Dar cum sa facem sa schimbam noi singuri canalul TV? Suntem prea mici, si in lumea noastra de embrioni nu existau telecomenzi! De unde sa stim cum sa umblam cu asa ceva? Televizoarele de acolo aveau doar cate un singur buton de pornit-oprit. Ce-i drept, cand ii dadeai drumul, aveai ce vedea. Reclame marfa, fotbal, femei cool, viitoare mame; acum s-a terminat cu traiul ala de huzur. 
Si-au dat seama ca noi suntem prea mici ca sa ne mai uitam la astfel de programe si ne-au taiat macaroana. Uite si tu ce am ajuns sa vedem: rate care macane enervant si care dau din fund in mars cadentat. Pur si simplu dezgustator!
- Hei, Lino! Dar vad ca mami a uitat telecomanda langa noi pe canapea! Stii ca de obicei o lasa in biblioteca ca sa nu o trantim cumva pe jos si sa o distrugem! Se vede treaba ca, de data asta, mamicile noastre au fost cam uituce (cred ca a ta, mai degraba :D) si au lasat-o taman langa noi! Ce-ar fi daca i-am trage un piciorus? Poate cade cu fata in jos si se schimba singur, frate, programul asta pentru copii mici! Poate ca se pricepe el singur sa se schimbe de la sine daca luam telecomanda la bombeu, ce zici?
- Buuuna idee, Nino! Mai lasi pe mine sa trag sutul "pe poarta"? Sunt ceva mai bun decat tine la fotbal, recunoaste.
- Recunosc, recunosc, spuse Nino. Hai, trage-i odata un picior telecomenzii asteai nesuferite! Acum isi termina muierile cafelele si vin peste noi sa ne bage la somn! Si nu mai apucam sa ne distram niciun pic! Mama ce ar mai merge o bere in loc de laptele asta la biberon care pare ca n-o sa se mai termine niciodata! Curge la infinit, zici ca exista un ocean de lapte din care mamicile se alimenteaza la nesfarsit!

Nici nu apuca Nino sa isi termine bine fraza si sa isi verse tot naduful pe formula de lapte interminabila, ca Lino deja marcase golul decisiv. Telecomanda zacea inerta pe podea, invinsa de sutul precis al lui Lino. Cand isi aruncara ochii inspre ecran, nu mica le fu surpriza sa vada ca se aflau pe alt canal, unul comercial, plin cu reclame.
- Nino, am reusiiiiit! Mama ce norocosi suntem! Sa nimerim direct la reclame! Auzi, dar crezi ca au auzit si doamnele ca la TV ruleaza altceva decat "cotcodaceli"?
- Nu Lino, n-aveau cum. Stau cu usa inchisa la bucatarie si se hlizesc de se aude pana la parter! E exclus sa ne fi auzit. Ar fi venit in pas alergator pana acum daca ceva le-ar fi dat de banuit, sau ar fi auzit vreun sunet mai nelalocul lui.
- Pai in cazul asta, sa profitam cat putem! Ce zici, comentam nitel reclamele astea absurde???
- Ce rautacios esti, Nino! Dar ce-mi mai place si mie! Uita-te si tu cum danseaza astia toti la fel pe muzica asta cretina! Cum dau din picioare! Zici ca sunt papusi pe ata! Crezi ca o sa devina toti portocalii dupa ce se termina dansul? Hm...Urasc portocaleleee!!!
- Posibil, Lino, altfel de ce te-ai apuca sa faci asa, ca toate animalele in public? Zau...Ma rog, mascotele alea albe sunt chiar simpatice. Dar oamenii astia care se maimutaresc asa pe langa ele si se mai si filmeaza ca sa fie dati la televizor chiar imi fac greata, bleahhh....
- Asa e, Nino. Ahhh, uite reclama cu bomboanele! Deja simt miros de vata de zahar plutind in aer... Mi-e o pofta...Apropo, stii ca am incercat sa apuc un caine de coada pe strada cand ma tinea mami in ham sa nu cad? Era cu o doamna care il tinea in lesa. Semana bine cu babuta din reclama. Am crezut ca o sa se transforme intr-un norisor-caine si o sa zboare bomboane peste tot. Cand colo, bietul caine s-a enervat foarte tare si a inceput sa ma latre. Cred ca mami a facut pipi pe ea de frica. Si stii ca ea nu poarta scutec!
- Mda, si eu am fost tentat sa smotocesc o pisica ca sa dea bomboane la schimb. Doar ca ea biata, cauta doar un loc unde sa isi nasca puii, si era sa ma aleg cu o zgarietura pe cinste ca m-am dat la ea. Si oricum, mami nu m-ar fi lasat sa mananc bomboane de la varsta asta. O pateam degeaba.
- E clar ca reclamele astea sunt mincinoase, mai spuse Lino. Altfel ar trebui sa ne iasa si noua treaba cu animalul de companie transformat la atingere in norisor plin cu bomboane fructate! Chiar nu inteleg de ce da mama fuga mereu la magazin sa cumpere cate o prostie din asta vazuta intr-o reclama si laudata aiurea!? Cel mai bun detergent facut vreodata, auzi! De unde stiu ei ca celalalt nu e mai bun? Chiar nu e nimic adevarat din ce ni se spune la televizor. Sunt numai minciuni. Dar reclamele astea sunt atat de aiurea, incat ma distreaza la maxim!
- Si crezi ca si Mosu' din reclama cu camioanele alea rosii, mari si frumoase care vine in oras de Craciun, e tot fals? mai spuse Nino. Reclama asta pot sa o vad la nesfarsit ca e frumoasa rau! In schimb alea care canta la nesfarsit cantece de Craciun ca sa te faca sa iti cumperi telefoane ma exaspereaza, de-a dreptul! Si canta, frate, acelasi refren pana de Paste, cand il schimba cu unul la fel de inteligent!
- Mai Nino, tu inca mai crezi in Mos Craciun? Esti prea mare pentru asta, pe bune. Doar ai prins-o pe maica-ta in fapt cand aseza cadourile sub brad. Cand mi-ai spus ce ai vazut, nu te-am crezut ca deh, sunt si io mic si prost. Dar s-au confirmat cele spuse de tine, caci l-am prins si eu pe tata facand acelasi lucru. Alta minciunica...Nici n-ar avea Mosu' asta atat de multi bani cat sa poata cumpara cadouri pentru toti copiii de pe Pamant, zau asa...
Ma intreb, cum or putea trai adultii astia inconjurati de atatea minciuni? Uneori as vrea sa raman mic pentru totdeauna si noi doi sa fim prieteni pe viata. Tu sigur n-o sa ma minti niciodata. Nici chiar in mami nu am incredere. Zice ca nu e bine sa ne uitam la TV si uite ce face. Bea cafele cu maica-ta in bucatarie. Femeile astea se distreaza atat de bine, incat au uitat de noi. 
- Acum iti pare rau ca nu stau cu noi? Parca te bucurai ca am reusit sa schimbam canalul si ca am dat peste reclame ca sa radem si noi putin! Ce te-a apucat? Ai cazut in butoiul cu melancolie?
- Nu, Nino, ma gandeam si eu asa cum e lumea asta in care traim si in care va trebui sa traim mult timp de acum incolo...superficiala, falsa. Noroc cu prietenia asta noastra ca ne mai salveaza cat de cat.
- Lino, mai bine hai sa ne mai uitam la niste reclame stupide! Lasa depresiile pentru mai tarziu. E timp destul si pentru asta cand o sa fii mare. Ce-o sa faci cand o sa ai copii care n-o sa te asculte, hhmm? Ia zi!
- Pai o sa ii bat pana ma asculta, Nino, ce crezi. Bat la ei ca la fasole, stai sa vezi numai!
- Nu te cred, spuse Nino. Sa fim seriosi, doar n-o sa-ti rupi in bataie proprii copii! Basca ca risti sa ajungi la mititica, si mititica e inchisoarea, amice, nu vreo domnisoara bebelusa cu gene lungi, daca ma intelegi.
- Pai daca sunt obraznici si neascultatori...
- Tot nu te cred. Daca ne-ar lua si mamicile noastre acum la bataie pentru ca am trantit telecomanda, si pe deasupra, vizionam si programe de oameni mari, cum ar fi, ai? 
- Clar nu ar fi prea bine, Nino. Dar na, ziceam si eu asa ca ar fi o metoda eficienta, asta cu bataia. Copiii trebuie sa stie de frica parintilor. Lucru pe care ar trebui sa il facem si noi de altfel, doar ca noi suntem ceva mai evoluati si evident mai emancipati si...

...si n-apuca Lino sa isi duca ideea pana la capat, ca se si auzi usa de la bucatarie deschizandu-se.
- Sase, Nino, mame la orizont! Ce ne facem? Cumtrecem inapoi pe desene?
- Nu stiu Lino! Propun ca situatie salvatoare de urgenta un pui de somn subit! Inchide ochii si 
prefa-te ca dormi!
- Dorm bustean deja, Nino! Mami o sa creada ca ne-am sucit pe burtica in somn, am lovit telecomanda si ea a cazut din greseala. Buna tactica!

Ada intra in sufragerie sa vada ce fac copiii. Sforaitul lor vorbea de la sine.
- Ce copii cuminti! ii sopti Mariei. Au trantit telecomanda si televizorul a trecut singur pe reclame. Probabil ca au adormit de plictiseala. Ce scumpi!
- Ada, sa ii lasam sa isi faca siesta. Hai sa mai bem o cafea pana se trezesc. Mititeii de ei....



Wednesday, March 18, 2015

Povestea celor trei fulgi de nea

Au fost odata ca niciodata treifrati fulgi de nea: Fulgisor Gri cel Mare, Fulgisor Albastru cel Mijlociu si cea mica, Fulgisoara Inimioara.
Cei trei frati traiau fericiti impreuna cu parintii lor acolo sus, pe Norisorul nr. 7 din cartierul Zapezii Absolute. Aveau prieteni in tot cartierul, si de sarbatori se intalneau si incingeau hore minunate. Si uite asa, ningea mereu frumos pe pamant de Craciun...

Dar, intr-o zi, s-a pornit Vantul cel Fioros de Apus, dusmanul de moarte al fulgilor de nea. Cand sufla nabadaiosul vant, fulgisorii se imprastiau care incotro, speriati. Ii mai prindea in brate cat un tatic-fulg mai puternic si ii ducea inapoi la casele lor.
Doar ca, de data asta, vantul a fost mai rautacios si mai puternic ca niciodata, iar taticii puternici s-au temut chiar si ei sa mai iasa din case. Astfel ca multi fulgisori-copii nu au mai reusit sa se salveze si au cazut pe Pamant care incotro...
Doamne, ce tragedie! Cum va mai ninge acum? Ce o sa mai faca lumea de jos de Craciun? Cum o sa mai faca oameni de zapada???
Tot asa s-a intamplat si cu surioara Fulgisoara Inimioara. A zburat si dusa a fost. Fratiorii ei au reusit (nu se stie exact cum) sa nu cada pana jos, jos de tot. Dar ea fetita, prea subtirica si plapanda la trupsor, a cazut chiar pana jos, jos de tot...
Si ce-a mai cautat-o familia ei, cat au mai plans fulgisorii fratiori dupa ea! Au strigat-o incoace si incolo, si-au intrebat prietenii. Nimic. Nimeni nu vazuse si nu auzise nimic.
Pana la urma, deznadajduiti dar cu o ultima urma de speranta, fratiosii fetei fulg de nea s-au dus  la Stapanul atotputernic Soare sa il intrebe daca stie unde se afla surioara lor. 

Desi le era atat de teama sa nu se topeasca in imparatia Soarelui, fratiorii s-au luat de manute si plini de curaj si iubire pentru surioara lor s-au incumetat sa il deranjeze de la siesta de dupa-amiaza pe inteleptul Soare a-toate-stiutor.

- Inaltimea ta Soare bland, suntem atat de tristi, a spus Fulgisor Gri. Am venit la Domnia ta, caci nu stiam la cine sa mai apelam.
- Ce s-a intamplat, micutule? Intreaba Soarele, constient ca o mare nenorocire tocmai avusese loc, doar ca nu vroia sa il sperie si mai rau pe micutul si asa destul de palid. Doar nu ar fi venit nimeni din neamul fulgilor de nea sa ii bata la usa de bunavoie daca nu ar fi fost vorba de o situatie de viata si de moarte!
- A disparut surioara noastra draga, Fulgisoara Inimioara! Dusmanul nostru de moarte, Vantul cel Fioros de Apus a batut atat de tare, incat a luat-o cu totul! Am cautat-o ore in sir, am strigat-o, dar totul a fost in zadar. Nu e niciunde. Suntem disperati si am venit sa iti cerem ajutorul, poate reusim sa o gasim impreuna!
- Asa, deci...Mica printesa de gheata a disparut! Ei bine, pentru ca ati fost atat de curajosi incat sa va apropiati asa de tare de mine doar ca sa va salvati sora, am sa imi intind o raza lunga-lunga si am sa o caut pe pamant. Va rog sa ma asteptati aici pana ma intorc cu vesti.
- Multumim, Soare bun! Te vom astepta nerabdatori dar in Marele Hol. Acolo e putin mai rece decat in sala tronului dumitale. Daca mai ramanem mult aici, riscam sa ne topim cu totul!
- Prea bine micutilor, asteptati-ma in Holul cel Mare, ma intorc cat pot de repede. Acum va las, ma grabesc sa va caut surioara.
Nici nu termina bine Soarele ce avu de zis, ca si porni in cautarea fetitei fulg de nea ratacite. Isi chema ostasii cei mai buni si isi intinse o raza catre pamant asa cum promisese. Fiecare ostas cobori pe raza in cate una din cele patru zari.
- De indata ce aflati orice informatie despre fetita disparuta sa ma anuntati negresit!
- Asa vom face, Stapane. N-ai grija, o vom gasi in doi timpi si trei miscari!

Pornira ostasii catre cele patru zari. Trecura minute, apoi ore, apoi chiar o zi. Se facuse deja noapte  si Soarele inca nu primise vesti. Era ingrijorat. In plus, obosise si il dureau bratele intinse, tintuite sa sustina raza salvatoare. De abia se abtinea sa nu adoarma. Daca ar fi atipit, raza murea iar ostasii nu se mai puteau intoarce niciodata inapoi! O alta raza nu i-ar mai fi gasit in locul in care se aflau. Facea eforturi suprasolare sa nu adoarma. Dar, cumva, a reusit sa ramana treaz, gandindu-se la bietii fratiori care asteptau in hol si care, in curand, ar putea muri daca nu se ajunge rapid la un deznodamant...

Cum spuneam, noaptea se lasa pe nesimtite deasupra palatului Soarelui, cand unul dintre ostasi striga spre cer:
- Stapane! Stapane! Am semnale de la prietenii mei eschimosi ca ar sti unde de afla micuta fulgusoara!
- Ce, cum? Sari Soarele ca ars din jilt. Ati gasit-o pe fetita? Asta e cu adevarat minunat, mai spuse Soarele, din ce in ce mai increzator ca povestea acestei disparitii misterioase se va incheia, pana la urma, cu bine. Fugi intr-acolo iute, gaseste-o si adu-o acasa la fratiorii ei!
- Sunt deja pe drum, stapane, striga ostasul, rasufland din greu, aproape ucis de gerul din Alaska. Eu sunt ostasul Soarelui, cum voi rezista in frigul asta? isi spuse in gand ostasul. Trebuie, trebuie sa rezist, nu-mi pot dezamagi stapanul. 
Dupa mai multe minute scurse cat un veac, ostasul cel norocos ajunse la iglu-ul prietenilor sai. Intra si ii zari pe acestia asezati in jurul unui patuc improvizat din gheata. Pe patuc, plapanda, zacea surioara-fulgisoara. Avea ochi inchisi si nu isi putu da seama de la distanta la care se afla daca respira sau nu.

- Frati eschimosi, cum se simte Fulgisoara-Inimioara? Traieste?
- Traieste, prietene ceresc, traieste. A avut noroc ca a cazut la noi. Aici e rece, multa gheata si astfel a putut fi salvata. Iti dai seama ce s-ar fi intamplat daca cadea in desert? Nici nu vreau sa imi imaginez asa o tragedie!
- Draga de ea....Ce bucuros sunt ca traieste! Ce fericiti vor fi fratiorii ei, dar si stapanul meu, Soarele! Unde mai pui ca o sa ma inainteze sigur si pe mine in grad de Cavaler dupa asa o reusita, isi spuse ca pentru sine ostasul, satisfacut de asa o izbanda.
- Da, asa este. E intr-adevar o minune, mai spuse eschimosul cel mai grasun dintre ei. Va trebui insa sa mai zaboveasca nitel pe aici. E inca foarte slabita si trebuie sa mai prinda niscaiva puteri. O mai tinem cateva zile sa o doftoricim, si apoi poti sa vii sa o iei. O tratam cu o potiune din grasime de foca. E un medicament miraculos in astfel de cazuri!
- Va multumesc tuturor, mai spuse ostasul. Ma voi intoarce curand! Spunand acestea, isi aminti ca nu il anuntase inca pe stapanul Soare ca o localizase pe fetita si ca isi revine incet-incet.
Se intoarse la raza pe care coborase, trase de un fir de lumina ca sa il anunte pe stapan vestea. Clopotelul din palat suna ascutit iar Soarele veni in fuga sa afle vestile venite de jos.
- Stapane Soare, fetita-fulg e vie si nevatamata! Se recupereaza intr-un iglu al prietenilor mei din Alaska. De indata ce se pune putin pe picioare, o aduc sus!

Doamne, ce bucurie a fost atunci...Soarele nu isi mai incapea in piele de fericire. Se bucura ca un copil pentru micuta domnisoara, dar era totodata si mandru ca o salvase el, el mandrul Soare..."O sa il fac Cavaler pe eroul-salvator" isi mai spuse. O merita din plin! Soarele isi incheie insa rapid sirul gandurilor si se duse repede sa ii anunte si pe fratiorii care asteptau de ceva vreme sa afle noutati despre surioara pierduta.
- Hei, micutilor, surioara voastra traieste! Le spuse Soarele. Fratiorii rezistasera cu bine caldurii nu asa de intense din marele Hol si nu se topisera definitiv. O zi daca mai durau cautarile, riscau sa piara topiti de caldura altminteri blanda a Soarelui, dar ucigatoare pentru ei, fulgii.
- Mandre Soare, din suflet iti multimim! Nu credeam sa ne mai vedem surioara vreodata! Mergem si noi sa o aducem sus! Ne e atat de doar de ea! Suntem prea nerabdatori sa mai asteptam aici si in plus, acolo e frig si ne refacem si noi puterile pierdute!
- Preabine micutilor. Il anunt pe ostas sa va duca pana la ea.

Plecara fratiorii si ostasul si ajunsera cu bine in Alaska. Surioara se bucura si ea nespus cand ii vazu. Isi mai revenise, si se daduse jos din patuc si topaia fericita prin tot iglu-ul. Cand se mai linisti din valtoarea bucuriei revederii fratiorilor sai, le multumi tuturor si apoi se intoarsera cu totii acasa sus, in cartierul Zapezii Absolute.

Ospat mare pusera la cale chiriasii din cartierul Zapezii Absolute la intoarcerea copiilor. Invitatul de onoare fu Soarele, pus la loc de cinste la masa. Ca sa nu inghete pana la finalul petrecerii, isi trase pe umeri o mantie de stelute-caldute si petrecu pana in zori alaturi de noii sai prieteni pufosi.

A nins mult atunci peste lume, la cate hore s-au incins acolo sus. Batrani si copii deopotriva, toti laolalta s-au prins in dansul nebun. Era motiv de mare bucurie: Niciodata un fulg ratacit nu mai fusese gasit si adus acasa, si mai ales de catre Maria-Sa Soarele. O frumoasa prietenie se legase acum intre ei.

De atunci, cand e vremea sa fie cald si Soarele sa straluceasca, fulgii se retrag in casutele lor si hiberneaza pana le vine randul sa danseze si sa aduca iarasi ninsoarea pe Pamant. Nimeni nu mai fuge de teama caldurii prea puternice a Soarelui, nimeni nu se mai pierde, oricat de inghetat si subtirel ar fi! Soarele vegheaza asupra tuturor, un adevarat Stapan al Cerului si Pamantului deopotriva.
De cate ori ninge, fulgii cad si nu mai mor, departe de familie si de prieteni, ci se intorc cuminti la casutele lor din cartierul Zapezii Absolute. Soarele ii cheama mereu inapoi, nu mai poate trai fara prietenii lui dragi, fulgii de nea...
...Cat despre Vantul cel Fioros, am auzit ca tot Soarele i-ar fi venit de hac. L-a prins intr-o plasa de raze si l-a incuiat intr-o colivie. A stat acolo pana ostasii Soarelui l-au imblanzit si apoi i-au dat drumul catre lume. Acum bate doar cand si cand, si e mai mult o adiere prietenoasa, binevenita atunci cand Soarele e nevoit sa arda prea tare, in luna lui Cuptor.