Thursday, June 9, 2016

De gustibus

Un coleg zicea, deunazi, ca odata cu inaintarea in varsta devenim din ce in ce mai “acri”. Nu ne mai convine nimic, totul ne deranjeaza si ne pute.

Daca e sa ne luam dupa logica asta a parcursului inexorabil catre inacrire si sa ajungem in final la datul in amareala suprema, ar insemna ca la tinerete jonglam cu viata in spatiul dulcelui tentant si sublim, ulterior evoluand inspre ce zicea al meu coleg cum ca ar fi acru, ca intr-un final si la batranete sa ne identificam cu un gust amar total si suprem, singuri si invizibili celorlalti...mai dulci.

Nici nu stiu ce ar fi de preferat in materie de gust si de varsta ideala, de etapa preferata a vietii in care sa intri, sa te descalti la usa si sa te faci comod. Daca esti prea dulce si deci cumva prea tanar, cei din jur – ca si tine de altfel - risca sa dea in diabet si sa treaca pe insulina de 3 ori pe zi. Daca ai intrat pe "acru", la un moment dat te saturi de atat lapte batut si incepe sa iti lipseasca niscaiva dulce. Deodata te apuca regretele ca nu mai esti tanar. Iar daca te-ai amarit deja, chiar ca nici nu mai conteaza de acum incolo. E deja tarziu, te-ai resemnat cu succes.

Cand au de a face cu un tinerel, semenii tind sa nu mai inteleaga ce se intampla, ce i se intampla lui, fie pentru ca e vorba de un tanar transformat peste noapte intr-un hipster retras si oricum decis sa nu fie inteles de nimeni in afara de el insusi, fie sunt ei prea batrani si fara chef de ascultat si dat dreptate atat cat sa nu il supere pe cel inca imatur si care nu suporta criticile, nici macar pe alea constructive si indreptatite. Lipsa de experienta cantareste si ea destul de greu in momentul asta al vietii trepidant si tumultuos, ce la prima vedere pare ca va insfaca vesnicia cu amandoua mainile si o va agata in cui definitiv si pentru totdeauna.

Cum ar veni, nu e chiar o minune sa ramai la 20 de ani si sa fii "hrana" perpetua a unui stup in jurul caruia roiesc nascatoarele de miere, dispuse sa isi intepe intrusii agresivi cu unicul ac din dotare. 
In plus, mierea e lipicioasa la atingere, si in loc se te ocupi de chestiile cu adevarat urgente si/sau interesante, trebuie sa te intrerupi ca sa te speli, pe maini pe corp si pe unde ti-a mai trecut tie prin cap sa o intinzi. Totusi, mierea e buna de intins si de mancat pe paine cu unt, nu zic nu!

Tu insa, tinere, o duci destul de bine, zic. Ti-ai facut si gasca ta de „mierosi“ cu care o “arzi” prin baruri non-mainstream. Zilele curg una dupa alta in sarbatoare, mai ales dupa ce ai trecut cu bine de sesiunea de examene din vara si te pregatesti de o vacanta lunga in care nu prea o sa dormi, pe la Vama Veche. E cool, nu zic nu, desi zvapaiala juvenila slabeste si ea in putere la un moment dat, si o sa simti nevoia sa dai metrul de bere rece si aburinda pe espresso-ul stretto si strong menit sa te mai tina – cat de cat - pe linia de plutire.

Apoi, pe la vreo 35 de ani, scapi de dulcegaraia controversata si nu mereu meritorie si aducatoare de beneficii. Acum incepi sa te indrepti cu teama - dar si cu ceva speranta ca n-o fi dracul chiar atat de negru - catre zona mai de "lamaie” a vietii tale. Si uite asa, deodata, ti se strapezesc dintii si ti se face gura punga; te enerveaza toata lumea laolalta si fiecare in parte, dormi mult si mananci la fel. Te duci la culcare odata cu gainile, dupa ce ai adormit in prealabil cu telefonul in mana si cu aplicatia de facebook inca deschisa. Iti pica ochii in gura si maine dimineata o iei fix de la capat cu tot sportul asta obositor si rutinant al vietii.
Tot acum te apuca si crizele varstei de mijloc cand si cand, burta care da pe afara ba te indispune, ba o accepti asa cum e, mare si umflata: “Deh, nu mai sunt asa de tanar”, iti spui, cu ingaduinta dar si cu disperare nedisimulata. Mai ca te-ai duce la sala sau la piscina sa bagi cateva bazine, dar comoditatea e “virtutea” suprema a varstei pe care o reprezinti cu mandrie.
Lenea o sa fie cea care n-o sa te lase sa te duci nicaieri, acel nicaieri unde ai putea sa tonifici niscaiva musculatura pe ici, pe colo, sa dai cateva kilograme jos, sa iti imbunatatesti starea de spirit. Lenea te tine bine legat de glia stramoseasca, un pas nu faci fara sa ii ceri acordul. Si tu nu ai de gand sa te lupti cu dolce far niente-le asta pe care de fapt il iubesti din tot sufletul tau ignorant, in care te complaci cu strasnicie si care iti convine de minune si ti se potriveste manusa.
Nu mai bine urci tu si cobori cu liftul de fiecare data, lasand coboratul pe scari alora mai slabi de inger de la punctul 1? Ca doar ei au mai multa nevoie de miscare dupa atata dulce consumat peste masura in interior si raspandit fara pic de zgarcenie si in afara.
Nici din casa nu mai iesi, ma rog, daca nu socotesti aici mersul la serviciu sau la cumparaturi. E bine ca citesti mai mult in perioada asta. Mai vezi ce mai zice Plesu pe net sau pe hartie, mai citesti o stire pe care o verifici neaparat in mai multe surse, ca sa ai cat decat siguranta ca e si reala, bagi si niscaiva beletristica pentru relaxare. La tv te uiti mai mult pe Discovery si restul canalelor aferente (stirile le-ai citit deja pe net). Comanzi mancare de la catering pentru ca ti-e la fel de lene sa gatesti pe cat iti e sa te plimbi dupa ce ajungi tarziu acasa de la munca depusa in slujba unora de obicei foarte nerecunoscatori. Iti pierzi rabdarea si cand vezi ca abia ieri ai bagat la spalat si astazi continutul cosului de rufe se indreapta iarasi cu viteza ametitoare inspre tavanul nevinovat, satul sa tot iti fie martor intelegator.

Totusi, varsta de „mijloc“ mie mi se pare una chiar OK. Nu esti nici necopt, dar nu esti nici vested. Esti taman bine perpelit, esti copt, esti rumen si parfumat ca o para data in parg. Esti bun de savurat la orice masa, neaparat cu un pahar de vin rosu langa. Esti o incantare pentru papilele gustative pofticioase si flamande, esti implinit si satisfacut deopotriva.
Ei bine, dar si asa tot o sa lasi ipocrizia deoparte si o sa recunosti ca ti se face uneori dor de zaharul caramel al copilariei si tineretii, cu toata explozia lui de arome si senzatii (perfect e caramelul sarat in compensatie cu dulcele extrem, hmmm deliciooosss!!!). Dar tot ipocrizie ar fi si sa nu admiti ca nu sunt de lepadat nici experienta de viata, gandirea open-minded si acceptarea inexorabilului cu demnitate, apanajele tipice ale middle age. Asa ar fi corect, desi pana la urma toate trec si incet, incet “amarul” te ajunge si pe tine din urma. Si n-ai ce-i face oricum o dai.
Incepi sa imbatranesti, te dor oasele si restul, ai insomnii si strigi de la balcon dupa trecatorii suprinsi si buimaci. Usa de la intrare o lasi mereu deschisa, cat sa pandesti la cine intra sau iese din bloc. Copiii nu mai suna, de vizitat nici atat. Cand iesi afara, iti e mai intotdeauna frig, chiar si vara. Baia, la al carei obicei zilnic ai renuntat pentru ca nu mai esti in stare, nu mai poate alunga izul greu al pielii zbarcite. Vorba aia cu „cine n-are batrani sa ii cumpere“ nu te mai convinge nici ea defel, daca nu cumva ai si uitat-o in urma instalarii simptomelor tarzii ale unui Alzheimer instaurat in capul tau de timpuriu.
Singurii tai prieteni au ramas pisicile din jurul blocului pe care le hranesti cu abnegatie zi de zi. Ti-au mai ramas si vecinii de o seama cu tine, cu care iti petreci timpul liber pe o banca, pana cand dispar si astia rand pe rand, afli tu citind cu ochii mijiti sub ochelarii cu dioptrii uriase afisul lipit pe geamul intrarii de la bloc pe post de necrolog.

Batranetea e grea si inevitabila si da, e si amara. Si o sa ne prinda pe toti din urma, intre timp, asta daca nu cumva stresul cotidian al vietii la limita suportabilului nu ne va distruge cu totul.

O veste buna ar fi ca mai avem ceva "de tras" pe aici pana la point of no return. Bine ar fi sa nu lasam acreala prolifica sau amareala senectutii sa ne desfiinteze si sa ne anuleze cu totul, fara macar sa apucam sa lasam si cate ceva si in urma.

Timpul mai are rabdare cu noi, zice optimistul, dar ar fi bine sa nu abuzam de asta, ca nu se stie niciodata.