Wednesday, November 16, 2016

Tu esti....

-          - Uite ca iese soarele, iubitule!
-          - Mai devreme ningea, iubito, ce tot spui acolo?
-         -  Iubitule, zau ca eu pot sa il vad, zau! Ii simt lumina, ii simt atingerea duioasa, are si gust, chiar! Da, da! Are o aroma de ambrozie, e dulce si parfumat…Si are logica sa fie astfel, doar locuieste aproape de zei! Adica eu pot sa vad dincolo de ceata deasa, de burnita asta inghetata si rautacioasa ce pare fara de sfarsit, eu pot sa vad…
-          …Si poti sa vezi si dincolo de mine, dincolo de noi? De fapt, ce vezi tu, iubito? E ceea ce vrei sa vezi cu adevarat, sau e un alt joc al tau, un joc misterios, stii tu de care?
-          - Nu, iubire, nu, taci! Ma gandeam la soare si la caldura-i blanda, si desluseam in minte o vara cum stii ca am avut, si iti vedeam chipul luminat in amurgul de atunci, stii tu de cand si de unde…Nu visez, iti spun, eu vad si mai ales te revad!
-   - Ma speriasem, iubito! Vremea neprietenoasa ne mai joaca feste din cand in cand. Intriganta de ea ne face sa vedem uneori mai mult decat am vrea, sau poate ca ne face sa vedem tocmai ce am vrea, offf, e asa de complicat si e si foarte devreme acum! Nu mai sunt sigur de nimic la ora asta…Nici nu stii unde incepe iluzia, unde se termina visul, sau unde se inchide golul ingrozitor ce-mi ramane cand tu pleci sa infrunti vremea si vremurile, cand ma lasi singur cu gandul meu…
-          - Dar plec cu soarele in suflet si cu tine la brat, iubitule! Si mai voi intoarce tot la fel, cu lumina si cu dragoste pe chip si in trup. Ma intorc cu palmele pline de miez, de unde ne zambeste mandra, desenata cu linii fine, dorinta acuta de noi…
-          - Draga mea draga, imi pare cumva ca in jurul nostru totul devine subit iubire, tumult, asteptare. Asa esti tu, asa faci tu sa fie lucrurile, sa se transforme totul in pulbere de stele! De data asta soarele ti-a fost complice, dar data viitoate cine iti va fi? Ploaia?
-          - Da, iubitule, ploaia va fi urmatorul nostru joc inceput ad-hoc, un joc de puzzle prin care iti voi spune din nou - si previzibil, stiu - “te iubesc”. O sa ne jucam incitant printre picaturi de ploaie si lacrimi de bucurie, printre nori de sus si de jos, in miresmele pamantului jilav si roditor si printre ganduri de lume…

-          - Asa esti tu, iubito, asa esti tu...de fapt tu esti noi, si e de vina numai ploaia, sa stii!

Monday, November 7, 2016

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine si catre norul de acolo, de mai sus.

Tu mi-ai scapat usor, mult prea usor printre degete, dar norul l-am prins si l-am dezmierdat, iar apoi mi l-am atarnat in jurul gatului ca pe o esarfa albastra a sperantei.

Inainte sa il trimit la locul lui, in cer, l-am intrebat de tine: Ce faci, cum esti , de ce fugi.

“Pentru ca nu stie sa aduca ploaia”, imi scrie norul pe frunte, lasand in urma lui toti ceilalti nori, norii aceia de mai jos.

“Dar tu ce crezi, ca Soarele nu a fost dezamagit la inceputurile sale? Poate ca nu dadea atata lumina si caldura asa cum o face azi”, raspund eu increzatoare.

Norul cel mereu vorbaret acuma tace. Tace si se teme, se teme si tace. Soarele, Pamantul sunt prea mult pentru el. Emana prea multa putere, si el evita sa le infrunte, pentru ca el e un nor mai de sus, un nor mai sensibil, mai emotiv, si pe semne ca asta inseamna ca el e un nor mai slab, cel putin asa crede el...

Numai ca azi norul acela esti tu iar marea aceasta sunt eu, doar ca nici Soarele si nici norii – nici cei de sus si nici cei de jos - nu au aflat-o. Inca.


Totusi, poate ca ploaia o stie (doar asa sunt defel ploile, ele stiu tot), poate ca ploaia e mai norocoasa decat noi, poate…