Cu berea într-o mână și Luna în priviri

Ieri am asistat la o discuție in metrou elocventă când vine vorba de femei si barbați și de modul lor total diferit de gândire. Venus si Marte se află, ca de fiecare dată, la o distanță nepământean de mare una de alta.

Redau mai jos dialogul sexelor, mereu la fel de savuros și fără de-nțeles pe deplin:

Ea:

- Și chiar nu îți place deloc să te plimbi prin parc, să stai și tu pe o bancă și să privești Luna la amurg? E atât de romantic, oftează ea prelung, încercând din răsputeri, căutând prin toate ungherele minții și memoriei ca să își dea seama dacă i se întamplase vreodată să dea peste vreun bărbat cu adevărat romantic. Probabil că nu, nu se știe a fi o tipă uitucă și să nu fi reținut ceva atât de important.

El:

- Dragă, eu prefer să o iau la pas prin parc și să mă opresc la prima cârciumă care îmi iese in cale! Apoi așa, cu o bere într-o mână, pot să stau după aia și să mă uit la Lună până dimineață dacă tu vrei! Desigur, o să mai urmeze și alte beri că deh, noaptea-i lungă, dar ne înțelegem noi cumva, mai adaugă siropos și împăciuitor 'mnealui, mister romantismul întruchipat.

În ciuda tonului echilibrat al dialogului, domnișoara pare destul de dezumflată de replica cu tentă bahică data de partener, o replică dură pentru urechiușele-i micuțe și fine, urechiușe "ce ar putea fi mușcate așa de drăgăstos în intimitatea unei cârciumi, în fața unei beri reci de la gheață,  servită cu două degete de spumă ca la carte", dupa cum probabil că gândește iubitul ei acum.

Auzindu-i discutând cu atâta implicare pe cei doi, mă mobilizez rapid și încerc un exercițiu mental, imaginându-mi  diferite posibilități de acțiune win-win în aparență, presărate pe ici pe colo și cu oareșce compromisuri venite din ambele părți.

Concret, ce s-ar putea face ca amândoi să fie multumiți, berea să rămână tot bere de nădejde, iar Luna să fie Lună până la capăt? 

Ideea 1: Cât timp ea stă așezată pe bancă și privește de un singură la Lună, el caută prin apropiere să-și cumpere o bere. Revine ulterior pe bancă langă iubită și o cuprinde zdravăn cu brațul neocupat cu sticla de bere aburindă.

-         E minunat să bei o bere și să te uiți împreună cu iubita ta la Lună, pare că zice domnul. Luna sălășuiește pe cer o noapte intreagă, ce atâta grabă? Mai întâi ar mai merge o bere, și după aia putem să o dăm și în romantisme, zic.

Ar merge o bere dar și ceva de ronțăit, de ce nu? Păi, în cazul asta ar fi bine să o întrebe și pe ea dacă vrea să îi cumpere ceva înainte sa fugă după încă o berică, că  ”asta taman e pe terminate”, și se supără fata dacă el pleacă iar, lasând-o singură cu Luna în privire și în gând.

- Iubire, să îți aduc ceva? Un suc, o ciocolată? Ar putea întreba el.

Iar ea i-ar putea răspunde:

a. (super romantic): 

- Nu, iubire, tu și Luna îmi ajungeți...Ce mi-aș mai putea dori? sau:

b. (total neromantic, dar solidar cel puțin): 

- Păi...da, ia-mi și mie o bere și ia și niste chipsuri, că mă omoară liniștea asta a nopții! Pot să îmi aud până și gandurile!

E și asta o variantă posibilă deși, dacă cumva e prea frig, nu se recomandă sa o lălăi prea mult prin parc și să răcești, că treci subit de la bere sloi la ceai fierbinte îndulcit cu miere. În cazuri din astea mai bine înlocuiești berea cu un vin fiert și scapi de grijile de după cu gripa.

Ideea 2 (asta ar merge atât vara, cât și iarna):

Merg ei, amândoi, ținîndu-se de mânuță la o cârciumă de cartier. El își ia o bere, ea își ia un suc. Se pun apoi pe privit cu nesaț la Lună. Își aleg o masă mai lângă fereastră, ca să le fie crăiasa nopților cât mai aproape. Dacă nu-și găsesc cumva locul ideal ei bine, nu-i bai, se pot uita și pe telefon la poze cu Luna, până când unul dintre ei va adormi plictisit, sau îi vor fugi ochii aiurea de la atâta concentrare.

Se pot uita și la televizor. Sigur există unul și în acel local. Plus că ecranul strălucește suficient cât să le țină loc și de Lună.

Ideea 3: El o scoate pe ea și la plimbare, dar și la cumpărături…de bere. Ajung cu ea acasă și o desfac însetați și înfrigurați de emoție. Se duc în bucătărie lângă fereastră ca să vadă cât mai bine Luna (doar din bucătărie se poate vedea, deh, poziția blocului nu permite mai multă vizibilitate). Beau împreună cu Luna martor de nădejde, apoi se duc la culcare. Sunt prea beți ca să mai fie și romantici (vai, ce prost se termină varianta asta, sorry :D)

Ar mai putea exista și ideea 4, mult mai scurtă: Se țin romantic în brațe, cu Luna martor (o varianta beer free de data asta). Nu e nici prea frig, dar nici prea cald…

…Deodată metroul intră cu viteză în stație și se oprește brusc, la fel ca și gândul meu nătâng și împăciutor.

Cei doi coboară, iar eu rămân agățată euforic undeva între Lună, berile ei și metrourile noastre.

Palavra zilei: Curățenie generală

Amânam de multă vreme momentul ăsta. Până la urmă mi-am luat inima-n dinți și m-am apucat de treabă. M-am pus pe făcut ordine, ordine în șifonier și ordine în suflet.

Tot țineam să păstrez o mulțime de haine, care însă nu îmi mai veneau de o bună bucată de vreme. Le tot probam cu speranță când și când, și apoi, plină de nervi și sugrumată de frustrare, le agățam la loc în dulap, sperând că data viitoare - Dumnezeu știe care dată viitoare - o să mă încapă iar. 

Dar trei nașteri nu sunt  nici cinci nașteri, dar cu siguranță nu sunt nici una, și asta lasă urme serioase pe aproape orice trup de mamă, excluzând aici, bineînțeles, norocoasele care fac excepție de la această regulă. Măcar cu asta mă îmbărbătam și eu, că nu sunt singura care suferă. Și nu încetam să sper că va veni cândva și cumva o zi, acea zi în care eu voi reveni la cea de atunci, cea fără prea mai multe kilograme în plus și fără atâtea responsabilități pe cap. Dar cum nu s-a întamplat așa - pentru că niciodată nu se întâmplă așa - și zău că am așteptat ceva, nu glumă! - mi-am zis: ”Gata, până aici! Afară cu ele, afară cu veșmintele astea care nu îmi mai sunt de nicio trebuință!”

Și taman asta am și făcut. Cu inima strânsă cît un purice, am adunat fiecare cămășuță, fiecare bluziță, fiecare rochiță și fiecare costum sau pereche de pantaloni care nu mă mai încăpea și le-am pregătit de ”deportare”, așezându-le pe pat ca pe niște soldăței resemnați în așteptarea execuției iminente. Le-am strâns cu grijă, încercănd să le afectez cât mai puțin posibil starea de spirit și prețiozitatea consacrată care mă determinase cândva să le cumpăr. Le-am pus apoi într-un sac de plastic încăpător, care nu mi-a opus niciun fel de rezistență deși aș fi vrut-o. I-o ceream chiar, din priviri și fără cuvinte. Cumva visam la un ajutor nesperat venit dintr-acolo, speram la o împotrivire cât de mică din partea lui. Numai că el era doar un sac obișnuit de gunoi, ca atâtea altele asemeni lui, un sac supus și fără personalitate, așa că nesuferitul m-a lasat să îmi fac de cap până la capăt, refuzând să mă oprească în vreun fel.
Nici măcar bietele haine sechestrate înăuntru nu au protestat, supunându-se cu obediență voinței neînduplecatei lor - foste - stăpâne. Se comportau ca niște supuși care incă își respectă regina rămasă încă regină în ciuda pierderii coroanei. Nu s-a auzit niciun ”Nu ne da încă!!!” disperat, nu s-a auzit nimic, absolut nimic. Se făcuse, în schimb, o liniște de mormânt. Vechile mele haine zăceau tăcute și cuminți în noua lor locuință gri și moale.

Am plâns puțin după, știam că o voi face, a fost și ăsta e unul dintre motivele amânării îndelungi. Cu toate astea, până la urmă s-a dovedit a fi ceva mult mai puțin groaznic decât aș fi crezut. Vorba lui Iubi: Ca să poți primi ceva nou în viață, trebuie să înveți să mai și renunți din când în când la ceva ce ai deja. Nicăieri nu e loc pentru tot și toate, nici în șifonier și nici în suflet, iar o schimbare poate fi, de multe ori, chiar benefică. Nițeluș aer proaspăt, venit de unde poate că nu te aștepti, e în stare să îți redea măcar ultima fărîmă de energie pierdută cine mai știe când și cine mai știe cum și pe unde...

Palavra zilei: Toleranță zero

Dacă cineva, cumva, se găsește să se declare, într-o bună zi, cu totul împotriva urii, acela devine pe loc un proscris, o sursă a atacurilor și golăniilor de tot felul venite din partea unora care încă mai cred că ura e un mod de viață, și-ncă unul decent chiar.

Pentru că, nu-i așa, nu ai cum să fii cu adevărat împotriva urii, nu? Nu prea stă în firea omului să nu urască ceva sau pe cineva la un moment dat, nu-i așa? Cum ar fi să se împace omul bine cu toată lumea, să trăiască permanent în armonie cu vecinul, cu colegul, sau cu președintele țării, de ce nu? 

Știm că vorbim aici de o utopie. Omul nu ar mai fi om dacă cumva nu s-ar mai certa veșnic cu restul lumii, sau cel puțin cu o cu felie semnificativă din ea. 

Oricum, dacă perfecțiunea tot nu există, ce rost mai are să ne batem atât de mult capul tot încercând să ne înțelegem semenii, să îi luăm așa cum sunt, să îi acceptăm, să îi iubim?

Se tot spune că ura se trage din iubire, că îi este complementară uneori. Se mai spune și că gelozia e ea însăși o dovadă de iubire. Adică, dacă te apucă, așa, subit să te poziționezi - bineînțeles într-un mod asumat, cu bună credință dar și cu suficient simț de răspundere - împotriva urii, împotriva manipulărilor și intimidărilor de orice fel, alegând să susții egalitatea în drepturi a tuturor indiferent de „apucăturile” fiecăruia, asta înseamnă de fapt că tu nu iubești oamenii ci că îi urăști din tot sufletul, și că ai vrea să dispară toți  de pe fața pamântului o dată pentru totdeauna? Doar ura era și ea iubire, nu?

Atât că eu nu pot înțelege cum ceva de sens opus unui lucru bun ar putea să atragă mai departe ceva cel puțin la fel de bun. Ura, gelozia, intoleranța, homofobia nu conțin nicio urmă de iubire dimpotrivă, o reneagă întru totul, o desființează fără drept de apel. 

Se cam știe deja că doar binele poate atrage după sine tot un bine. Răul atrage și el ceva, pe același principiu, dar ceea ce atrage e tot un rău. N-are cum sa iasă nimic bun din a lovi pe cineva cu o căramidă în cap numai pentru că gândește altfel decât tine. Pur și simplu n-are cum.

Și dacă tot ții să urăști ceva cu orice preț (uneori ajungi chiar să urăști ceva ce pretinzi că ai iubit cândva sau ceva ce încă mai iubești), măcar fi consecvent până la capăt și admite că ăsta ești, că asta-ți e adevărata față și așa ai de gând să procedezi și de acum încolo. 

Bine ar fi să ai și bunul simț și să îi lași și pe ăia mai puțin plini de ură și mai puțin geloși decât tine să traiască și ei la rândul lor, dar știm că tu nu poți să faci una ca asta, e imposibil, pentru că ar fi contrazisă taman ideea de a urî. 

Doar că, vezi tu, cam așa-i în viață: unii vor vanilie, alții vor ciocolată. E drept că, uneori, în mod fericit si în urma unui noroc chior, vanilia și ciocolata se înțeleg de minune, aleg chiar să se înhame la  un drum lung împreună, reușind să ajungă ciar și la destinație împreună, ceea ce e cu atât mai bine. 

Cum ar veni, chiar se poate. Asta însă numai dacă și tu ai vrea, evident...