Thursday, November 19, 2020

Din placerile necunoscutului imediat

E tentant sa gusti necunoscutul. Daca reusesti sa iti scoti din cap elementul "surpriza negativa" de tipul faimosului Mar, cu siguranta merita incercat.

Exista varianta sa ii canti sarpelui - asta daca stii sa canti, evident - pana cand animalul iti devine aliat, chiar si numai intru cantec. Un fel de "imblanzirea scorpiei" pe termen limitat pana se opreste muzica, pana obosesti. Bine si asa, ca oricum nimic nu dureaza pe viata.
Se poate insa si sa musti o felie din ceva ce nu are inca un nume si sa iti si placa. Un fifty-fifty in materie de sanse care iti da si mai abitir ghes sa te arunci cu capul inainte, desi tot mai ai acolo, printr-un colt de minte un gand ramas care inca te retine. Ca doar stii tu ca ai mai avut ocazii in trecut si tot prost a iesit. 
Pana la urma curiozitatea invinge si decizi sa o faci si - culmea! - iti iese si neasteptat de bine. Ai vrut sa te iubeasca desi stiai ca e o loterie, chiar daca nu una clasica, ci una cu ceva mai multe sanse de castig. Si da, Dzeu exista, ti-a ascultat ruga: Te vrea si te iubeste. Si incepi sa simti si tu la fel. Nu stii daca deschiderea celuilalt ti-a declansat si tie sentimentele, sau pur si simplu sa incerci si altceva, ceva nou, diferit, iti produce o stare de excitare si de emotie complexa si completa.
Pana la urma asta e si farmecul: Ca nu stii cum si cand ai ajuns acolo, "at the point of no return". Important e ca ai ajuns. 
Acum va luati de mana, va priviti in ochi si va sarutati de parca nu mai exista nici cunoscut si nici necunoscut. De fapt, nu mai e nimic dincolo de un profund sarut si de doua suflete coapte, avide de iubire...

Monday, November 9, 2020

Iubire cu iz de mere coapte

 

Miroase a mere coapte cu unt in toata casa. Aroma dulceaga de caramel imi gadila simturile si imi provoaca neastamparat gandurile, gandurile de tine. Arunc o privire pe geam, o ceata densa s-a facut perdea in fata copacilor inalti pana la mine. Frunzele ard sub culorile aprinse. Le las sa imi mangaie armonios chipul imbujorat de la caldura emanata de cuptor. Ma transform pe data intr-un curcubeu de viata si de tandrete.
Imbatata de natura provocatoare, te invit sa gustam impreuna din marul zemos, in mintea mea plina de tine. Imi spui ceva amuzant si incep sa rad cu buzele-mi stropite cu unt topit si dulce. Cu un deget imi intinzi surplusul pe toata suprafata buzei de jos ca pe un gloss de vara aplicat pe fuga inainte sa ies pe usa. Ma saruti apoi adunand cu limba orice urma de mar pe care esti gelos. Imi spui ca ai vrea sa fii un fruct vesnic ce tot creste in mine, un mar al amorului si bucuriei traite in doi. Iti marturisesc, la randul meu, ca as vrea sa prind radacini in tine, sa devenim un copac cu doua coroane, gemand sub rodul toamnelor viitoare. Suntem cuprinsi de rod si de sperante. Timpul s-a oprit, incepem sa ne invatam nemurirea.
Te apropii de mine si incepi sa imi masezi cu blandete tamplele. Imi spui ca simti o tensiune acolo si intrebi de ce. Iti raspund ca sunt coplesita, plina. Te miri pentru o clipa ca ma poate coplesi frumusetea; pana la urma ridici o spranceana intru intelegerea deplina a unei stari pe care am vrea-o incremenita in loc.
O placuta relaxare ma cuprinde in palmele tale. Traiesc tot felul de minuni si inchipui tot felul de jocuri de dragoste. Ma adun din tine, din mine si din noi si ma fac una cu cerul, cu soarele si cu pamantul, complicii mei intru iubire. Te sarut plina de dorinta, cu aroma de mar in suflet si in simturi. Te iubesc.

Tuesday, October 13, 2020

I got the dreamers' disease

 

"I got the dreamers' disease", zice U2 prin vocea lui Bono. "I couldn't agree more", zic si eu prin vocea emotiilor mele de tot felul si de toate intensitatile posibile.
Visez noaptea de parca toate lucrurile posibile si imposibile nu mai atunci se pot intampla. Visez si ziua, cand cel mai mult visez dragoste.
Ziua, tu devii constientul tuturor noptilor in care sigur ca ai fost, fara exceptie, parte din visele mele eclectice.
Te iubesc visand si visez iubindu-te. Sunt atat de indragostita, incat as putea sa fac toamna asta sublima sa nu se mai termine niciodata. As putea sa transform clipa de iubire in ambrozie cremoasa cu care sa iti mangai obrajii. Apoi te as saruta ca sa imi ramai dulce pe buze pana la urmatoarea clipa de toamna si de iubire.
Stau pe o banca la soare si imi aliniez in cap visele noptii si ale zilei. Oricum as face, tu castigi. Iti soptesc in gand ca asta e pur si simplu dragoste.
Ma uit la frunzele din jur care inca nu se hotarasc daca sa cada sau sa mai zaboveasca nitel pe ramura protectoare de peste an. Asa sunt si eu: Nu ma pot hotari in ce fel sa aleg sa iti cad in brate si in ganduri: verde si cruda, ori coapta si rumena...

Tuesday, October 6, 2020

Gand de octombrie

Te iubesc la fel cum te iubeam si ieri cand nu era inca toamna. Te voi iubi la fel si la iarna probabil, desi detest iarna din toti rarunchii. As putea-o accepta doar daca si ea ar vrea sa fie un anotimp bun de iubire. Mi-e frig de lume si mi-e cald de tine. "Imi acopar inima cu ceva". Dar stiu ca iarna nu o sa vrea.

Si atunci profit si scriu cat inca nu se simte raceala aceea de toamna tarzie cu gene de iarna si miros de jaratic mocnit. Slava Domnului ca nu e inca frig, pentru ca ma tem ca nu cumva, coplesita de umezeala cruda si acaparat oare si infiltrata adanc in oase sa nu mai simt iubirea, sa nu-ti mai simt sarutul moale si cald pe buzele-mi inghetate.
Te rog, iarna, ai mila. Iubesc si mi-e frica de tine. Inainte doar te detestam, acum sunt pur si simplu ingrozita la gandul apropierii tale iminente. Pentru ca te stiu hoata de caldura si de iubiri, pentru ca te stiu invidioasa pe verde si rubiniu si pe inimi pline de dor.
Imbatranesti urat, sa stii de la mine, maica iarna. Te conjure, deci, sa-ti ridici poalele reci si sa fugi pe data din calea mea, fugi cat mai poti! Pentru iubirea mea as fi in stare de orice! As putea vorbi cu toamna sa te ucida cu un soare zalud ramas ascuns prin vreun cotlon de cer de prin vara, sau as putea ruga primavara sa transforme tot albul tau narod in frunza ei fertila si dulce.
 
Nu te pune cu mine, sireato. Luna e argintie ca si tine, dar ea lumineaza si vegheaza asupra pamantului mereu incercat de tine si de altii si altele asemeni tie.
Luna ne apara de umbrele amortite, Luna ne iubeste pe toti deopotriva si ne ingana somnul seara de seara.
Si da, de ce sa mai aman. Am sa ii vorbesc chiar diseara Lunii si am sa ii cer sa te faca vis de uitare.
Da, chiar asa am sa fac, iarna nebuna...

Monday, September 7, 2020

Iubire de septembrie

Nu sunt pregatita pentru toamna asta. Pur si simplu nu sunt. Stiu, n-are ea nicio treaba cu mine si tot o sa vina fara sa ceara permisiunea cuiva. Doar ca m-a atins adineaori o frunza ingalbenita in cadere si m-am cutremurat.
Pentru ca eu sunt inca cruda pe dinauntru. Nu mi s-a copt miezul inca, nu mi s-a rumenit pe deplin dragostea in mine. Sunt tanara si virgina intru iubire pe interior. Simt cum inima-mi indragostita imi fierbe sangele pana cand o sa dea in foc. Si ce valvataie rubinie va fi! Ce imagine colorata ca de toamna mi se dezvaluie deja in minte, ce imagine vie inchipui! Simt ca daca as intinde mana, as putea atinge si mangaia flacara aceea fara ca sa ma frig, asa ca la Ierusalim, in sambata Pastelui. Ar fi focul raiului pentru mine, un botez inedit al pasiunii noastre care va deveni, dupa sfanta sa impartasanie, noul meu eu, eul meu cel plin cu tine.
Ploua de azi noapte neintrerupt si negrabit. Privim impreuna la stropii uleiosi si grei alunecand pe geam ca intr-o pictura in acuarela realizata fara gres. Natura e iar perfecta si de data asta se opreste si la noi ca sa ne desavarseasca cu harul ei divin.



Ma strangi in brate din spate si imi saruti usor lobul urechii. In sfarsit nu ma mai doare toamna asta ivita de niciunde si atat de indrazneata, care mi-a acaparat fara drept de apel toate simturile, unul cate unul, cu o rabdare si o perseverenta de Sisif. S-a facut liniste pe deplin in gandurile mele agitate, zgomotele mundane amutesc sub puterea dragostei noastre si a ploii Domnului.
 

Nu e adevarat ca nu exista perfectiune. N-are cum. Cine ne-ar putea vedea acum ne-ar pricepe pe data secretul: Am devenit peste noapte nemuritori si calzi. Te iubesc.

Monday, August 31, 2020

Ganduri la inceput de toamna

Cand m-am trezit, foarte devreme astazi pentru o zi de duminica, era o ceata atat de densa incat as fi putut aduna o parte din ea si sa o pun in cafea pe post de spuma de lapte.
Cumva, asa realizam, intr-o clipa, ca vine toamna: Ziua ne topim in continuare sub arsita aceluiasi soare-rege nemilos pe care numai noaptea, regina sa inca blanda, reuseseste sa-l mai domoleasca cu dragostea sa, schimband schita obisnuita a diminetilor noastre, ale muritorilor cuminti si fara de putere in fata naturii aflate in perpetuum mobile, in diverse forme de studiu de pictura impresionista si nuante diferite de viata.
Am privit pe fereastra cum transparenta obisnuita a unei zile de vara e cucerita acum de zorii albi, densi si nemilosi si ma intrebam daca s-or fi certat intre ei sau asa ceva, pana cand am realizat, cu nostalgie si de ce nu si cu o oarecare parere de rau, ca toamna a venit mai aproape: O simt deja cum ma strange in brate, cum imi dezmiarda simturile cazute in letargie peste vara.
Septembrie va fi aici ca maine, gata sa ne preia visele noptii si sa le transforme in minuni ale zilei ei si ale zilelor noastre, si asta pentru cateva luni bune de acum incolo.
Inchid ochii si inchipui deja intre pleoape ruginiul frunzelor si aurul amiezilor linistite, impacate cu transformarile de tot felul din jur.
In tot acest rastimp, spuma de lapte cetoasa din cana de cafea s-a disipat in ritmul gandurilor mele cu iz varatic si usor dor de toamna.

Si nu, nu sunt nicidecum trista pentru ca tu esti pentru mine incununarea verdelui copt de vara cu atmosfera pitoreasca de bronz tomnatic.
Tu ma faci sa iubesc deopotriva pielea umeda de la zapuseala, ce va trece cu bine prin frisonul racoros care o va tremura de acum incolo. Tu esti fiorul acela care tulbura trupul cald si il desavarseste, intru ingemanarea orgasmica a celor doua anotimpuri surori. Te iubesc.

Monday, August 10, 2020

O cafea pe inima goala

Imi inmoi alene un biscuit in cafea. Cu greu ne urnim fiecare: E dimineata devreme, abia imi misc degetele cat sa manevrez cu minima atentie biscuitele, care insa nu coopereaza prea bine nici el. Cafeaua asteapta si ea in tacere sa ii vina randul.
Musc o gura din biscuitul moale mangaiat de cafeaua calduta cu lapte. Mix-ul de arome de scortisoara intensa si cafea blanda reuseste sa imi trezeasca rapid simturile. Am buzele umede si dulci iar tu imi revii in minte. Stateai aseara de partea cealalta a mesei savurand un vin demisec rose, zambind relaxat la glumele celorlalti. Ti-as fi sarutat acel zambet zglobiu de as fi putut. Invidiam acele choux a la creme pe care le savurai cand si cand: Ele te atingeau, eu nu. As fi vrut sa fiu eu prajiturica aceea norocoasa cu crema de vanilie care iti rasfata cu pofta papilele gustative.
Te-am sarutat apoi in mintea-mi ametita de vin si de amor. Imi era atat de greu sa rezist sa nu iti dezmierd chipul frumos cu adevarat...


...Dar nu-i nimic, probabil am sa fac asta maine sau candva. Timpul oricum nici nu mai exista, i-ai luat tu locul pe deplin. Sunt fericita.
Te privesc pe indelete de la distanta rezonabila pe care masa ne-o impune si stiu ca faci parte din mine. Te-ai adaugat trupului meu ca un organ aparent extern, dar fara de care nu as mai putea functiona de acum inainte. Probabil am doi ficati sau trei rinichi. Sunt unica si sunt iubita.
Ma intorc usor cu gand de dragoste la cafeaua mea cu lapte si aroma de scortisoara. Inima imi e plina de data asta. Misiune indeplinita. Te iubesc.

Monday, July 27, 2020

Micul dejun “en famille”

Ma trezesc iarasi la tine in brate. De cateva nopti bune se intampla asa si e minunat. Patul e aproape de balconul cu terasa si pot vedea foarte bine afara, daca arunc fie si numai o privire. Fac asta si acum si vad ca cerul tine si astazi cu mine. E senin si cu siguranta dulce la gust daca m-as putea infrupta din el asa cum as vrea. Dealurile de dedesubt sunt insa ceva mai norocoase decat mine: Cerul e langa ele mereu sa le atinga si sa le dezmierde, sa le incalzeasca sau sa le racoreasca dupa nevoi. Le invidiez putin, recunosc. Aproape ca, uneori, privind la atata maretie, pun la indoiala pana si legenda lui Atlas. Iar daca stau mai bine sa ma gandesc, si pe cea a Pandorei: Probabil si faimoasa cutie trebuie ca s-a inchis dupa ce apucase sa iasa din ea si speranta. Natura e pur si simplu dureros de frumoasa…

Ma ridic intr-un sfarsit din pat. O fac fara prea multa tragere de inima, desigur. Nu vreau sa plec din bratele tale calde si nici nu ma satur de cer, de soare si de iarba verde din curte. Dar lucrurile frumoase stiu ca vor continua, se intampla astfel de ceva vreme si nimeni si nimic nu se poate opune, n-are cum.

Ma duc sa pregatesc micul dejun. Imi prind parul in coc si pun de cafea. Stiu ca vei iesi curand din dormitor si ma vei privi pe indelete in lumina ferestrei, deh, femeile! Faci asta des si stiu ca iti place. Si astazi, ca aproape in fiecare dimineata petrecuta impreuna, te apropii si ma saruti usor pe gat, urmandu-mi in acelasi timp formele pline ale corpului cu mainile-ti fine.

Sarutul tau imi sporeste entuziasmul si dorinta. Ma misc acum si mai cu gratie, ca o felina regala. Stiu ca ma privesti insistent din locul tau de la masa. O faci pe deasupra hartii cetatilor medievale din zona. Iti simt privirea fierbinte pe spate, pe fese, pe coapse. Mi se face pielea ca de gaina si simt fiorul binecunoscut de… de iubire.

Iti pregatesc si un sandwich. Ma asez apoi in fata ta si a unui ceai de ghimbir cu lamaie verde. Sorb, te privesc si iar sorb, nici nu mai stiu daca din el sau din tine. Legam o conversatie usoara, perfecta pentru un mic dejun in tihna si o digestie  buna. Te mangai cu ochii, in timp ce pe buze am gust de ceai de ghimbir si aroma de dragoste pastrata acolo inca vie de azi’noapte.

Acum as vrea sa nu se termine niciodata ceaiul si nici cafeaua. Mi-as dori ca linistea ce dainuie in clipa asta in sufletele si pe chipurile noastre sa ramana asa pentru vecie. Zambesc deodata cu subinteles, pentru ca stiu ca asa te iubesc si eu: Linistit, puternic si pentru totdeauna.

 

Thursday, July 23, 2020

Indragostitii lui Bacchus


Stam pe terasa si ne tinem de mana. Mi-am impletit, firesc, degetele cu ale tale. Avem amandoi degetele lungi si astfel impreunarea noastra tactila e una perfecta, presupunand ca exista asa ceva. Si chiar de nu ar exista, am inventa-o noi acum, aici, pe loc.
Nu ne vorbim, ne privim din cand in cand pe deasupra paharelor de vin rosu si greu ce se odihnesc, intre doua inghituri, pe masuta dintre noi. Ne sorbim din priviri de parca toata viata noastra ar depinde de asta, de parca clipa asta suspendata ar putea sa ne hotareasca de acum incolo destinul. Ne zambim cu subinteles in tacere, cuvintele sunt minunate si au cu siguranta rostul lor, doar ca acum ar fi pur si simplu inutile. Pricepem totul doar urmarindu-ne unul altuia mimica expresiva a dragostei.
Iei o gura de vin si buzele ti se umezesc si ti se coloreaza intr-un rosu-grena de Marsala. Sunt atat de ispitita sa te sarut, dar totusi inca nu o fac. Aman momentul cat mai mult, suportand suferinta de rigoare, ca sa ma pot bucura si mai tare de asa o dorinta indrazneata, ce tot creste in intensitate, uitand sa imi ceara si permisiunea.
Iti ating bland obrazul cu doua degete, fara sa imi iau ochii de la buzele-ti frumoase si date in parg. Imi prinzi in palma degetele si mi le saruti usor, umezindu-le cu dulci urme de vin. Le lingi de sus in jos, apoi incepi sa le sugi cu nesat de parca ar fi cea mai gustoasa acadea din lume.
Nu mai rezist de la atata placere si inchid ochii. Ma savurezi asa, fara sa te vad, astfel ca efectul atingerii tale e unul si mai puternic. Cand ajung
la un paroxism aproape imposibil de controlat, deschid ochii si ma ridic peste masa ca sa te sarut, sorbindu-te cu totul. Limbile noastre dantuiesc pe ritmuri alerte.
Intr-un tarziu, ne ridicam de la masa infierbantati si ne luam in brate fara sa intrerupem sarutul inceput mai adineaori la masa, intensificandu-l. Iti simt palmele pe solduri, ma explorezi, ma mangai, imi atingi fesele, mi le strangi nerabdator. Ne lipim si mai tare unul de altul, ca doi magneti ce nu s-ar mai putea dezlipi niciodata.
Cred ca asa arata paradisul. Te iubesc.

Thursday, July 2, 2020

Dragoste cu parfum de tuberoze

Datorita tie, iubire, parfumul dulce de tuberoze invaluie toata casa. E cald, e zapuseala, dar florile astea minunate ma fac sa nu mai resimt asa de acut arsita din mijlocul verii. Gandurile preiau si ele, tiptil, din aer parfumul floral si il preschimba pe data intr-un cantecel de dragoste pe care il fredonez cu placere iar si iar in minte. Emotiile se intensifica, revad clipele suspendate in timp de aseara, paharele aburinde cu vinul alb, sec ce merge teribil de bine cu pastele cu scoici pe care le-am savurat impreuna voiosi. Rememorez cum ma priveai de parca imi luai urma chipului cu privirea, o privire atat de intensa ce numai in tablourile lui Tonita am mai vazut. Pareai ca ai vrea si sa ma intrebi ceva, nu stiai nici tu prea bine ce, dar ai renuntat pana la urma ca sa nu tulburi clipa. Clipa noastra de iubire.

In taxi, mi-am sprijinit ca din intamplare palma de bancheta implorandu-te in gand sa ma atingi. M-ai auzit, mi-ai cuprins mana intr-a ta si mi-ai dezmierdat-o cu o tandrete infinita de care numai tu poti fi in stare. Cand am ajuns, ne-am asezat pe o banca. Era destul de tarziu, inca trecea lume pe strada. Abia te abtineai sa ma saruti, fara sa imi dai drumul la mana. A mai trecut cineva prin fata noastra, apoi inca cineva. Mi-ai pus pe buze un sarut fugitiv, m-ai mangaiat cu doua degete pe obraz. Inca o silueta ne-a depasit privindu-ne complice. Am zambit amandoi. M-ai cuprins in brate nerabdator si m-ai sarutat pana aproape n-am mai putut sa respir. Eram ca doi magneti atrasi, gata sa ramana lipiti asa, pe viata; doi indragostiti intr-o seara de iulie, pe o banca la sosea, cu Luna veghindu-ne protectoare si tacuta de undeva din spate. Ti-am soptit si ca ne asteapta acasa prajiuri cu ciocolata...

...Te iubesc.