Monday, July 25, 2016

Corporatiștii de weekend

Îi recunoști de la o poștă pe plajă. Sunt atât de albi la piele, încât nici Măria Sa Soarele nu poate face minuni terapeutice în privința lor. 
Odată ajunși la mare, corporatiștii se leapădă de costumul scrobit de angajat în multinațională și, între 2 deadline-uri strânse, se pregătesc de o scurtă distracție estivală peste weekend.

Cum arată, de fapt, cap coadă, un weekend la mare din viața unui corporatist?

Turistul de ocazie se urcă la volan de cu vineri seara, imediat după încheierea programului de lucru, sau cu vreo 2 ore înainte fiindcă a cerut voie de la șef și deci poate. Urmează apoi să se ia la trântă cu traficul de pe faimoasa A2, când și alții, asemeni lui, aleg să facă fix același lucru și fix în același timp ca și el. Sosește la mare pe la miezul nopții și se cazează (asta dacă a apucat să își rezerve în prealabil ceva, doar se știe cât de ocupat e / se dă el că e) sau se pune înfierbântat pe căutat camere libere în toiul nopții. Dacă nu găsește nimic liber e OK, poate să doarmă și în mașină. E și mâine o zi. Ori își trage aproape un șezlong cât mai aproape de mare (noaptea se găsesc destule disponibile), își scoate agil laptop-ul din rucsac și se apucă să bage niște work from home live, direct pe plajă. Taman bine, așa poate să își termine și excelul consolidat care trebuie predat luni la prima oră.

Dacă, din fericire, găsește totuși cazare pe loc, se aruncă, teleghidat și îmbrăcat, drept în pat. E prea obosit ca să mai fi în stare să își găsească pijamalele prin bagajul făcut în fugă azi dimineață, pe stomacul gol și înainte de muncă.
Sursa:http://www.deviantart.com/art/Seaside-Metropolis-293837270
Doarme agitat, nerăbdator să se bucure de primele raze de soare, de marea înspumată și de valurile ei mai mult sau mai puțin prietenoase. 
Încearcă să se trezească la 5 ca să prindă răsăritul, dar nu reușește, poate doar dacă, cumva, a adormit în șezlong cu laptopul în brațe și cu soarele trezindu-l cu a sa înțepătură de rază matinală aplicată drept în pleoapa cea adormită și moale

Între timp bate deja de 10 și omul abia reușește să-și mijească ochii (”Ah, ce bune ar fi fost niște scobitori acu’!” își spune). 
Aruncă cu greu o privire pe geam, printre genele încă insuficient de mobile. Așa află cum că soarele e deja de o suliță pe cer, moment în care sare ca ars din pat, încă buimac de la somnul agitat într-un pat străin. Își caută febril costumul de baie prin valiză, tulburat de gândul sâcâitor și obsedant că ”s-au dus deja pe apa sâmbetei ore prețioase de plajă”.

Cu slipul la purtător și cu mintea zburându-i la un espresso lungo, fuge la plajă ca să prindă ce-o mai putea și ce-o mai fi rămas de prins pe acolo. Traversează grăbit șoseaua principală, “gata, uite faleza, am ajuns în sfârșit la plajă, mamă ce norocos sunt!”
“Stai că vine si partea cu localizarea unui șezlong disponibil", îmi vine mie să-i strig, dar mă abțin. E tentant să-l agit nițel, dar totuși nu o fac. Mi-e milă să îi stric bietului om momentul de glorie supremă pe cale a fi atins.

“Vreun sezlong liber mai aveți?” șuieră prin aerul deja fierbinte întrebarea mult așteptată, adresată băiatului bronzat intens și uniform de la închirieri.

“Nu mai avem niciunul liber, s-au dat toate, e weekend știți...” Îi aruncă puștanul răspunsul, un răspuns previzibil și aplicat direct in plina-i figură de turist întârziat, țuguindu-și afectat buzele în modul cel mai cabotin cu putință.

„Plătesc dublu!” plusează, disperat, căutătorul de ”comori” estivale. Tre’ să găsesc și eu un locșor pe aici, undeva, trebuie!“

După cum bănuim, cu perseverență, ceva răbdare și 50 de lei obținuți cu japca per bucată șezlong se rezolvă relativ ușor și problema -  stringentă - a ocupării unei poziții strategice cât mai aproape de apă. Își comandă apoi și cafeaua la care visa mai adineaori, și se afundă, satisfăcut, în sezlongul obținut la preț dublu. Nu stă sub umbrelă, chiar dacă între timp a bătut de miezul zilei. Altfel cum s-ar mai putea atinge culmea bronzului, nuanța aceea unică de roșu absolut, total? Are și așa prea puțin timp la dispoziție, e păcat să stea la umbră. ”Nu, nu e păcat, e doar riscant”, aș adăuga eu, dar iar aleg să tac.

Și, pe nesimțite, mai cu un lunch luat pe fugă la-mpinge tava, mai cu o berică, două, trei la bord trece și ziua - oricum una scurtă - de plajă. Cu ultimele puteri rămase încă vii, pe seară, corporatistul de litoral și de sâmbătă se avântă cu nesaț în vâltoarea nebuniei din cluburile de la malul mării.
Se zbenguie până dimineață, când poate o să prindă și răsăritul, asta dacă distracția o să merite efortul unei nopți întregi și băutura nu se va termina - nici ea - prea repede.

Mâine - sau azi, că e deja duminică dimineață de pe acum - corporatistul de final de weekend o ia de la capăt cu bronzatul și cu scăldatul, fără limită și pauze necesare și recomandate, deși e rupt de somn după toată distracția neașteptată din ajun. Minivacanța se incheie undeva după prânz, cand scurtul sejur e înlocuit în forță de coloana infinită de mașini îndreptându-se, cu ultimele resurse de energie și combustibil, spre București. 

După revenirea în bune condiții la domiciliu, corporatistul de weekend își petrece următoarele 3 zile nopți smiorcăindu-se și văitându-se intensiv, îngenunchiat de usturimea atroce povocată de arsurile solare recente și suficient de grave. Randamentul la serviciu scade și el brusc drept consecință.

”Data viitoare o să îmi iau cremă de protecție, sau măcar niște iaurt, ca să mă dau după plajă și să nu mă mai usture chiar așa pielea” se îmbărbătează, fără prea multă convingere, turistul-angajat, dovedit iarăși de arșița de nestăvilit a încă unui weekend canicular petrecut la malul mării.

Și uite așa, mai trece încă o vară tumultoasă prin noi. Dar sănătoși să fim, e loc întotdeauna și mult mai rău.




    

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: