Wednesday, March 30, 2016

CURAJUL DE A NU AVEA CURAJ

Nu avem curajul, nu indraznim, cel putin nu mereu, sa facem ce ne dorim, ceea ce ne-am propus. De ce? Pai e destul de simplu: Nu ne lasa barierele personale, conventiile sociale, convingerile religioase, legile mai mult sau mai putin discutabile, parintii sau sefii autoritari.

Si de ce, totusi, ne e atat de greu sa trecem peste toate aceste oprelisti cu usurinta? Poate pentru ca nu vrem? Pentru ca de putut sigur se poate, orice lucru de pe lumea asta poate fi si facut si depasit, vorba aceea: “Sky is the limit”. Sau moartea. Sau ambele. Cert e ca ne infranam, de cele mai multe ori, din a face unele chestii, unele care ne-ar putea dauna mai ales noua. 
Ah, daca ne da moralitatea afara din casa si ne gandim la suferinta celorlalti inainte sa aruncam vreo “nazdravanie”, atunci e bine, lucrurile par normale si in regula. Dumnezeu poate zambi multumit. Dar sa fie pe bune parerea de rau/bunul simt ivite subit de dupa colt, ca altfel ne intoarcem la punctul in care este satisfacut exclusiv propriul ego si zambetul Suprem e inlocuit de vechea grimasa pe care omenirea o tot cere de ceva vreme.

Sa nu dam in extreme, insa, nici de o parte, nici de cealalta. Nu e OK nici sa fim prea egoisti, dar nici sa zicem „da“ cu fiecare ocazie cand ni se cere cate ceva, pentru ca o sa fim luati de prosti, si poate ca asa si suntem. E pur si simplu imposibil sa multumesti pe toata lumea, asta daca nu cumva avem de a face cu niste perfectionisti notorii, care isi propun drept unic tel in viata sa dea jos Luna de pe cer – ziua in amiaza mare, daca se poate, astfel incat provocarea sa fie totala – si sa si-o atarne la brelocul cu chei pe post de amuleta. In cazul asta, nu ma bag si nu comentez, fiecare le stie pe ale lui, fiecare isi gestioneaza propriile limite dupa cum stie mai bine.

Dar, totusi, sa nu avem indrazneala (curajul tine de infaptuirea unui act de eroism intr-o situatie limita) sa actionam in situatii banale atunci cand viata nu ne e sub amentintare si nici nu avem sabia lui Damocles deasupra capului, lucrul asta pare destul de aiurea si de paradoxal. Sa nu ii atragi atentia lui X ca nu e frumos sa injure ca la usa cortului, asta nu mi se pare o dovada de curaj. Pana la urma, totul se reduce la lipsa lui de bun simt, dar si a indraznelii tale de a-l trage de maneca fiindca e nepoliticos.
Curajul ramane apanajul celor care se avanta sa taie capetele balaurului, chiar daca stie ca are sapte de taiat, dar tot nu renunta pana nu le dovedeste pe toate. 

Acum nu zic sa ne apucam sa il apostrofam in plina strada pe ala cu mutra de interlop care vorbeste tare si scuipa, si NE scuipa in timp ce sparge si seminte ajutandu-se de unica masea de pe partea dreapta ramasa in viata. Nu, nu, pe asta e mai bine il lasam in pace si in lumea lui, pentru ca riscam sa ne apuce de guler si sa arunce cu tunuri de saliva si coji menajere peste intregul nostru chip mai mult sau mai putin angelic din dotare. Si asta daca nu cumva avem marele ghinion sa aiba la el si vreo arma alba, just in case sa nu il atace careva din vreo banda rivala. Ca ala, ala din banda aia inamica poate ca nu il ataca prea des, si din plictiseala sau prea mult exces de zel al interlocutorului nostru “neconform” tot noi riscam sa cadem victime si sa ne-o “furam” artistic si major. 
Eu, recunosc, ma gandesc acum si la medicii aia de la UPU Floreasca care sigur s-au saturat de cusut rani rezultate de pe urma unor astfel de agresiuni stupide, incheiate cu sosirea politiei si parafate cu sange si urme de lanturi de aur, stavile de nadejde in calea atacului la jugulara.

Dar astea sunt, pana la urma, cazuri extreme. Desi viata ne-a invatat ca trebuie sa ne asteptam cam la orice si cam in orice cantitate cand vine vorba de griji, greutati si necunoscut. Ai curaj, n-ai, viata tot iti da de lucru cand te astepti mai putin, si daca nu esti suficient de inspirat (ca pregatit sigur nu esti), risti sa fii invins inca de dinainte sa realizezi ca erai angrenat in vreo lupta de supravietuire.

Indraznesc sa sper (curaj n-am defel, deci nu intra in discutie nivelul meu de “tupeu”) ca ne-a mai ramas vreun reziduu de intuitie dosit prin vreun cotlon de creier, inca neeliminat in urma desfasurarii ultimei sesiuni de curatenie generala pe motiv de Paste, Craciun, curatenia de primavara ca tot facem macar o data pe an una dintre astea, care sa dea alerta si cand e cazul de tacere si de abtinere. Pana la urma, seful e sef oricum si nu il va schimba nimeni prea curand, parintii n-ai cum sa ii schimbi nici acum si nici vreodata, iar agresorii o sa moara tot agresori pana s-o gasi unul mai al dracu si mai brav decat ei care sa ii vina de hac cu ultimul ac de cojoc disponibil.

Ca cine o sa stea acum sa ii readuca pe astia la sentimente si comportamente mai bune? O sa ajunga ei si la “cazan”, dar pana atunci cea mai buna forma de salvare ramane, cu siguranta, fuga cea rusinoasa. Asta daca ne tin picioarele si daca ne place miscarea. Exista, evident, si riscul sa fim prinsi din urma de unul mai rapid si mai indragostit de sport, clar, dar macar am avut…indrazneala sa nu stam ca fraierii si sa ne-o “luam in freza", fie ca o meritam, fie ca nu.

Important este, si moral deopotriva, sa actionam atunci cand fara implicarea noastra lucrurile chiar o pot lua razna: Salvarea intarzie, iar lumea se roaga pentru o minune in loc sa acorde primul ajutor. Atunci da, sa stai pe margine si sa privesti cum cineva e in agonie si sa nu intervii nu mai esti doar las ci si iresponsabil si n-ai nici pic de constiinta. Esti doar o umbra fara suflet, un manechin inert si inutil.

Cat despre a fi un curajos de meserie (deh, perfectionismul meu consacrat nu-mi da pace), ei bine, nu stiu prea multi care se pot lauda cu asta, dar aia pe care ii stiu cu siguranta vor purta acest “stigmat” pentru totdeauna si cu demnitatea ce vine la pachet odata cu actul de eroism proaspat infaptuit. Si probabil, aceia nici nu ne vor rade in nas ori de cate ori NOI ne-om lauda - cu maxima victorie in privire - ca tata a inteles (in sfarsit!!!) ca am crescut, si ca un pachet de tigari, un pahar de tarie sau o partida de sex protejat n-au omorat inca pe nimeni.