Sunday, February 8, 2015

Bebe in dialog cu cititorii despre ce face mami si ce (nu) face tati

Bebe spune ca mami a lui:

- imi pregateste biberonul cu laptic si cereale pe care eu il pap cu nesat si nerabdare de fiecare data!
- imi face piure de legume si mi-l da cu lingurita, sau, mai bine zis, incearca, draga de ea sa mi-l dea, pentru ca mie nu-mi place deloc-deloc si il scuip peste tot! Si sa vezi cand imi da ardei gras rosu si eu il imprastii pe hainute si peste tot (sa vrea, biata mami, sa scoata petele la spalat, ca nu reuseste! Sunt pete pe viata!). Mie imi place, in schimb, piureul de mere si de pere si il pap de nu se vede! Nici nu zici ca abia acum invat sa ma descurc cu lingurita!
- imi spala hainutele fiindca raman mereu fara, la cum scuip laptic dupa ce pap!
- ma spala la fundulet cand fac caca
- imi face baita zilnic si eu stropesc tot in jur, chiar si pe ea. Dar mami nu se supara...
- ma plimba afara in carucior, si cauta mereu stradute linistite ca sa pot dormi eu in voie la aer curat
- ma leagana pana adorm si adorm greu, credeti-ma! Are mama o rabdare....Si cand ii e lumea mai draga si atipeste si ea, eu ma trezesc si incep sa dau tare din picioruse ca sa ma bage in seama!
- ma alina cand sufar de durere de la noul dintisor care se chinuie si el sa iasa, dar care ma chinuie si pe mine si implicit pe mami!

Cat despre ce face tati, bebe spune:
- tati e bun si ma iubeste, ma ia in brate si ma lipeste de pieptul lui ca sa adorm si eu, si el. Uneori ii reuseste alteori nu, si de nervi ca nu il las sa doarma, ma "paseaza" direct la mami in brate!

Si...cel mai important dintre toate, tati se asigura ca tot ce are mami de facut e indeplinit bine, la timp si eficient. Asta da responsabilitate. Putina organizare nu strica nimanui, cel putin asa cred eu ca gandeste tati, care se crede sef ca la birou...
Dar eu ii iubesc mult si pe mami si pe tati, numai ca uneori as vrea sa pot vorbi sa le zic vreo doua, ca prea ma chinuie cand nu isi dau seama ce am. Iar pe tati l-as trage putin de urechi ca sa o ajute mai mult pe mami si sa nu se mai eschiveze atat cand n-are chef de urlatul meu natang. Oricum, ei ma iarta ca sunt mic si simpatic si sunt al lor. Adevarul e ca nici nu prea au incotro. M-au facut, acum sa se spele cu mine pe cap, na.

Va las acum, ca e ora de culcare.

Pe maine!