Sunday, December 29, 2013

Cand voi deveni zeita?

Intrebari si iar intrebari...Ni le putem zilnic, fiecare, sunt aproape sigura de asta.

Cand voi fi fericita? Cand ma voi simti cu adevarat implinita?

Am vazut astazi un interviu cu Ozana Barabancea. Ozana e o tipa faina, multumita de ea insasi, care insa nu prea isi pune intrebari, uite exceptia. Nu isi pune intrebari nu pentru ca nu ar fi la fel de curioasa ca restul lumii in general, ci pentru ca stie deja raspunsurile, la toate intrebarile, la orice intrebare. 

Ozana iubeste viata, isi iubeste sufletul si trupul asa cum sunt. E o personalitate puternica si isi striga puterea catre cele patru zari.

Ozana nu vrea sa slabeasca, se simte minunat in pielea ei, doar sunt atatia barbati pe lumea asta care prefera femeile "pline". Si daca nu ar fi, ea tot asa ar vrea sa ramana, acum si intr-o viata viitoare.

Pe Ozana nu o interseaza ce cred altii, cum gandesc altii. Viata e scurta si simpla, noi cautam sa o complicam, asa spune ea. 

Ozana e libera, e indragostita. Iubeste un barbat mult mai tanar, si el pe ea. "Da-l naibii pe Cronos, nu exista timp!"

Dar eu sunt genul care ma intreb, nu sunt ca ea, ca Ozana. Asa ca nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc si intreb: Sunt oamenii asemeni ei fericiti cu adevarat, sau doar braveaza? Nu cumva personalitatea aceasta extrovertita si mobilizatoare ascunde o rana supuranda din interior, foarte adanca?

Mi-ar placea sa cred ca unii chiar sunt astfel, si imi doresc sa imi poata transmite si mie aceasta stare si eu sa zic gata, de maine n-o sa mai sufar si n-o sa imi mai fac ganduri...

Ozana devine zeita pe scena. Dar eu cand am devenit zeita, daca asta s-a intamplat vreodata pana acum? 
Oricum, daca nu s-a intamplat inca, mai am 2014 ocazii sa mi se intample pe viitor, e timp. Desi cred ca sunt zeita de fiecare data cand scriu, cand va scriu, cand apas "Publicati" pentru un nou articol, pe care, cu nerabdare si emotie, astept sa il primiti si sa il cititi.

Ma simt zeita si cand trec peste gandurile-mi grele si pot sa zambesc. Ma simt zeita cand imi strang copiii in brate. Ma simt zeita si atunci cand pierd desi stiu ca, de fapt, am invins. Ma mint eu, oare? Of, gata cu intrebarile! Dar indoiala inseamna cautare, iar eu sunt o zeita si atunci cand caut si nu neaparat si gasesc...il camino.

Ozana e asa cum alege ea sa fie. Eu sunt asa cum incerc sa aleg  sa fiu si poate, la anul, voi reusi ceva mai bine. Ozana se teme de minciuni mai mult decat de sinceritate. Eu ma tem si de sinceritate pana la un punct. Se pot prabusi atatea iluzii odata cu adevarurile dezvaluite, miezul pur si gol azvarlit drept in fata.

Mi-e teama ca nu o sa ma mai pot ridica dupa o astfel de marturisire. Mi-e teama de propria-mi confesiune, mi-e teama sa nu imi fuga pamantul de sub picioare cand o sa spun ce am de spus, cand o sa recunosc ca da, sufar, plang, ma chinui, am cosmaruri. Desi, in toata disperarea mea, inca stiu ca a doua zi imi vine mereu in intampinare si ma salveaza, iar si iar. Si asta nu e o minciuna, e un adevar care imi da speranta, imi da putere sa renasc din aceeasi a mea cenusa.



Friday, December 13, 2013

Sarbatorile si omul

Se apropie sarbatorile si ma gandesc ca bine ar fi sa incercam sa ne linistim, putin, sau mult, sau cum s-o putea.
Doar ca, paradoxal, in loc sa ne gandim la zilele libere ce ne asteapta (la bugetari mai multe, la privati mai putine, deh, dupa sufletul omului :D), zile in care o sa tragem cu un ochi la TV si cu unul la oala de sarmale, noi alegem sa fim nervosi, alegem derapajul promovat la rang de normal.

Ne sare tandara iute si din orice. Sefu' striga mai tare ca obicei, vanzatoarea de la chiosc e in stare sa te sugrume ca nu ai 2 lei marunt, iar prietenii aleg sa se descotoroseasca de tine mai usor ca niciodata, lucru chiar foarte trist...

Nici pe strazi nu e mai bine, domneste aceeasi agitatie. Beculetele sunt aprinse doar in centru, toata nebunia fiind comasata  in automobile sau pe jos; targurile de Craciun te imbie cu vin fiert si poale in brau, asta daca reusesti sa iti faci loc pana la ele, la cata coada de oameni se desfasoara in fata ta. Si cum nervii nu te mai tin, dupa acum spuneam, risti sa te iei la bataie pentru niscaiva branza dulce cu stafide stropita cu alcool aromat si rosu.

Bine, se stie ca de sarbatori toata lumea alearga care incotro, dar zau asa, mi se pare ca de la an la an devenim tot mai agresivi, mai impulsivi, mai egoisti si mai acaparatori ca in anii trecuti.

Ok, de acord, am ramas in metrou o ora blocati pentru ca o femeie nefericita a incercat sa isi puna capat zilelor, si da, asta poate fi stresant, mai ales cand trebuie sa fii la birou la 9 fix. La 9:05 deja ai intarziat, chiar daca aseara ora 6 punct (cand ti se termina programul) te-a prins in plin powerpoint fara idei ingenioase in stare sa te faca sa tragi concluziile si sa pleci si tu, in sfarsit, acasa.

In perioada asta a anului, rata sinuciderilor creste, statistica o dovedeste. Fericirea exista, dar doar cu masura si clar nu ajunge pentru toti. Dar si asa, eu tot n-as putea sa debitez in stanga si-n dreapta ca vai, ce pacat ca nu i-a reusit treaba cu aruncatu' pe linie pana la capat bietei femei.

Ne-am inrait peste masura, capra vecinului a murit de minim 7 ori, invers decat la pisica si intrecand-o cu brio la capitolul rezistenta in timp. Daca pica vreunu' din picioare langa noi, ne uitam in alta parte, doar-doar sa nu fie cazul sa sunam la 112, ca ne ia Politia daca omu' in cauza doar se preface.
Se preface, si? Noi am incercat, am riscat, am fost oameni. Ei bine, asta e idealul. In realitate, noi nu ne comportam asa, stim bine, iar scuza ca ne ia Politia e doar partial motivul alegerii de a nu ne baga in treburile altora.

Am ajuns sa traim instinctiv, supravietuirea batand la scor vietuirea la orice ora.
Banalul si-a pierdut valenta de plictis care l-a consacrat. Acum banalul iti da una direct in moalele capului, de ramai lat.
Si e nasol daca nu te mai poti ridica, ca in jurul tau s-a facut deodata gol si toata lumea din vecinatate a disparut ca prin farmec dupa cum spuneam anterior. O minune de Craciun pe care nu ne-o dorim, dar cu care ne-am incrancenat sa invatam sa traim.

Cu toate astea, Craciunul va veni si anul acesta, ca de fiecare data, la vremea lui. Craciunul nu se schimba, noi, in schimb da, si de cele mai multe ori, schimbarea e una in rau.

Mai avem, insa, timp cateva zile, cel putin, sa ne gandim la noi dar si la cei din jur deopotriva, sa vedem daca mai putem salva ceva. 

E adevarat, a mai ramas prea putin timp pentru altfel de minuni, dar Craciun va fi si la anul si atunci ne mai ramane o Pandora inca vie si a ei speranta, care, poate de data asta, va reusi sa iasa din cutie pana sa apuce sa cada capacul peste ea.




Sarbatori fericite sa aveti!


Wednesday, December 11, 2013

Mamica, femeie, angajata, blogger, altceva?

Am mai multe “fatete”, ca mai toate mamicile de pe lume. Pe ale mele le-am bifat inca din faza de titlu, tocmai ca sa nu omit vreuna, perfectionismul ce ma caracterizeaza se reflecta si aici, evident.
De ce? Pai simplu. Nu sunt prea organizata in general, asa ca, putin ordine si disciplina, inca din titlu,
n-are la ce sa dauneze.
Acum e timpul sa desfasor firul povestii mele, nici prea banala dar nici exceptionala, o poveste a unui om mare.

Sunt o mamica singura a doi baieti reusiti, zic eu, si au mai zis si altii cativa. Cel mare e in clasa I, cel mic e la gradi. Sot nu mai am, a fost decizia amandurora de a merge pe cai separate de aici inainte. Nu sunt o mamica in sensul clasic si complet al cuvantului, asta e o clar.
Pragmatic vorbind, lucrez la un patron privat intr-un domeniu care n-are nici in clin si nici in maneca cu pregatirea mea universitara pur umanista. Lucrez cu banii, dar ma exprim prin poezii, impresii pseudo artistice si chiar erotice.

Am si doua bloguri la activ, unul cu potentiale virtuti literare, altul cu niscaiva valente sexuale. Nu incetez sa ma minunez cand vine vorba de trafic, recunosc. Un post pe blogul cel “kinky” atrage cititori in masa; un blog pe blogul asa-zis “intelectual” atrage cate un cititor pe ici, pe colo, din randul adeptilor de pe Facebook si cel mult, “friends” ai acestora. Defapt, nu stiu de ce ma mir atat, sexul se vinde, si inca destul de bine. N-a intrat si nici nu cred ca va intra, prea curand, in criza.
Din pacate insa, in ultima vreme, cu greu apuc sa mai public cate ceva. Muncesc zi lumina sa fiu angajatul perfect si mamica model deopotriva.

Copiii mei sunt cuminti si ascultatori. Nu e neaparat meritul meu, ci, mai degraba, al naturii. Cu alte cuvinte, sunt o mamica norocoasa si fericita, mai ales cand cel mic im spune ca sunt cea mai buna mamica din lume si ma cuprinde in brate cu drag.
E un galant asta mic, imi saruta mainile inca de cand avea vreo doi ani jumate. Acum are mai bine de 5 si nu sta o clipa. A aparut in viata parintilor sai rapid si pe neasteptate, fiind doar cu 18 luni mai mic decat fratiorul sau. E o “scanteioara” ce nu obosteste niciodata!

Baiatul meu cel mare e mai timid si mai retinut. Sunt mami perfecta si pentru el, desi, deunazi, l-am cam “ciufulit” cand a varsat vaza cu flori si apa peste fisele scrise cu stiloul pentru tema pentru acasa.
Evident, nici eu nu am fost o mami foarte vigilenta, dar traznai din astea s-au intamplat si se vor tot intampla, asa ca mai bine caut sa reactionez mai putin coleric data viitoare.
“Mami, doamna ne iarta cand udam fisele, a mai iertat si alti copii”. Slava Domnului imi zic, sper sa nu imi pedepseasca prea rau odorul, desi stiu ca il are la inima, si asta ma bucura si imi da sperante.
A doua zi, dupa incident, rasuflu usurata. Doamna chiar nu s-a suparat pe puiul meu cel mare, ba chiar i-a sporit panoplia de FB-uri reflectata in carnetul de note.

Pana la urma, nu stiu daca sunt o mama chiar atat de buna pe cat sustin ei. Mai pic in depresii, mai dorm in plus ca sa uit de mine si de tot.
Uneori chiar n-am chef de citit povesti si nici de jucat cu masinute. Alteori insa, da. Alteori sunt mama din carti, cea ideala, care alearga prin parc dupa zgatiile mici sa se asigure ca nu “si-o iau in freza”, macar nu de data asta.

Alteori, sunt doar femeie si ma rasfat ca atare; alteori, sunt doar o angajata care incearca la nesfarsit, fara succes, sa isi multumeasca superiorul. Alteori plang, alteori rad, alteori cad.
Dar, de cele mai multe ori insa, reusesc si ma ridic, si tot de cele mai multe ori, iubesc. Imi iubesc copiii si iubesc viata; imi iubesc sufletul, pe al meu si pe al lor deopotriva.
In definitiv, o iubesc pe cea mai buna mamica din lume, cel putin asa cred.