Orizontul se strânge sub al său roșu orbitor și gemând, tremurând a
visare
Fluturii se odihnesc în pleoapele-ți calde,
Pe deasupra tâmplelor adie o pudră gălbuie de amor și de aripi.
Ne prindem în hora chipurilor cele flămânde,
Trupul cel zvelt de Adonis alungă chemări de madonă, dulci ca de rouă
Sudoarea-mi arzândă desenează vitralii pe sufletu-ți adormit și păgân.
Lobul urechii însingurate, de astăzi devenită iubită,
Întinde al său fin inelar înspre umbra-ți durere plângând…
Mă prinzi, ca din zbor, de un blând vers alb, în fluturi ne cântă și marea
Cazonă încrâncenare de sori și de mare mister.
E liniște, lacrima nu mai e vie,
Zâmbim, legănați de vântul sublim...
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: