Tuesday, April 11, 2017

O carte, trei oameni si un vagon de metrou

Sunt in metrou ca aproape in fiecare zi. Ma intorc de la serviciu si parcurg un drum de aproximativ 30 de minute incluzand aici si stationarea de la statia Victoriei 2, unde de obicei petrec cam jumatate din acest timp asteptand sa schimb metroului spre Obor.

Ma indrept spre casa, dupa cum spuneam, si e la fel de inghesuiala ca in fiecare seara in jurul orei 6, pe cand majoritatea cetatenilor responsabili si cu un loc de munca stabil se intorc fiecare pe la casele lor sau uneori pe la ale altora.

Imi scot cartea din geanta si ma apuc sa citesc, cu aceeasi nerabdare ca de fiecare data (deh, timpul trece foarte repede si va trebui sa si cobor la un moment dat, din pacate), un obicei de al meu mai vechi si inca pastrat, se pare. Cititul asta in metrou - mai pe spongi asa, ca nu e ca si cum m-as afla acasa, in fotoliul favorit si cu o ceasca de cafea langa - ma ajuta, totusi, cat sa imi pot tine gandurile ocupate cu lucruri interesante precum personajele puternice ale cartii si aventurile lor savuroase.
Pot sa-mi inving si plictiseala aferenta unei rutini mai mult sau mai putin autoimpuse, si chiar reusesc sa nu ma mai enervez la fiecare mitocanie ivita in cale, pentru ca nici nu o mai vad si mai ales n-o mai aud, ceea ce e chiar misto!

Ca sa revin, ma afund pe data in poveste, doar sunt obisnuita cu cititul asta ad-hoc si pe unde apuc. Ma teleportez rapid undeva pe la 1800, in Spania.
Incep deodata sa ma simt din ce in ce bine, ca dupa o doza de drog luata la momentul potrivit si in cantitatea suficienta, cat sa nu ma de-a gata cu totul. 

La un moment dat, simt un miros intepator de alcool si de vopsea. Ma uit pe sub ochelari in dreapta mea si vad doi tipi, niste muncitori probabil intorsi de la un loc de munca nu la fel de confortabil si de stabil ca si al meu. Ocupatia obisnuita le e "tradata" de imbracamintea patata de var si de vopseluri de diferite culori si intensitati, transpuse fara voie pe o panza de imprumut. Ii mai da de gol si mirosul intens de bautura, care de obicei ii insoteste la drum cu o fidelitate imbatabila pe cei care presteaza acest gen de munci, carora nu le-ar putea rezista fara un stimulent puternic la purtator, cel putin in aparenta.

- Uita-te, frate, cineva mai citeste carti in ziua de azi, exclama absolut uimit unul dintre ei. Ai mai vazut asa ceva? Isi continua siderat, omul nostru, tirada de intrebari.

- Ei, i-am mai vazut si dimineata pe unii care citeau tot asa, raspunde celalalt, mult mai putin surprins si mult mai la curent cu ce se intampla pe aici, prin lumea calatorilor de pe magistralele autohtone de metrou.

- Serios acum, insista muncitorul nostru, cel pe semne mai putin plimbat cu metroul decat colegul sau, asta daca ar fi sa ne luam dupa ce ne spune el, evident. Cred ca numai 1% din populatie mai citeste prin metrou in ziua de azi! (ma rog, aici chiar si eu zic ca exagereaza nitelus omu'). Toti stau cu telefoanele mobile sub nas si cu castile in urechi, dar uite ca doamna asta citeste o carte adevarata!!!

Colegul, cel prea putin convins si aproape complet nefascinat de subiect si de peisaj, cedeaza si isi aproba intr-un sfarsit tovarasul de calatorie si de viata, plictisit de vorbaraia fara sens, aruncata dupa asa o zi lunga si grea. E obosit, dar tot se gandeste ca ar mai merge o bere asa, inainte de culcare. Drept urmare, ii face o propunere in acest sens colegului cel mult mai interesat de fenomenul de culturalizare prin intermediul transportului in comun in subteran decat el.

Omul nostru, cel mai inainte suprins de miracolul livresc, accepta propunerea bahica pe loc si fara alte comentarii. "Oricand mai exista loc de inca o bere", cam astea sunt acum gandurile care ii dau tarcoale. "Berea iti taie setea si te si face sa mai si uiti de una, de alta", isi spune mai mult ca pentru sine.

Poate ca asa si este. Poate ca berea chiar e in stare sa te faca sa mai uiti de greutatile vietii, de una, de alta, asemeni unui drog nimerit la fix, sau asemeni unei carti bune pe care reusesti  sa o termini taman cand metroul opreste in statie la Obor...

...Parca deja  incepi sa te simti mai pregatit ca niciodata sa infrunti o noua zi.


Tuesday, April 4, 2017

Mâinile tale

Mâinile tale îmi cântă la harpa imaginară a sufletului
Mâinile tale-mi vorbesc, mâinile tale mă cheamă,
Mâinile tale îmi cer să revin de nicăieri
Mâinile tale stau cu mine la taifas, pălavrăgim gălăgios în fața unui pahar de vin roșu,
Iar degetele tale dansează pe o melodie imaginară
Degetele tale iubesc.

Dacă ar fi să m-ascund undeva,
Undeva departe de lumea asta cu nume ciudat și cu privire de umbră
Ți-aș cere să mă cuibăresc cuminte-n căușul palmelor tale pline de zâmbet.
Tandrețea lor m-ar proteja subtil,
M-aș preschimba-ntr-o inimă pulsândă, o inimă iarăși vie.
Aproape ca mi-ai putea auzi tic-tac-ul salvator...

Monday, April 3, 2017

Mireasa mea, Luna

În seara asta, cu cer purpuriu și lumină de ceară
Nebună și caldă, mi-am așezat capul alene la tine în poală
Mi-am întins trupul frumos langă tine, pe canapea
Șoptindu-ți cuvânt de iubire, de miere, de stea...

...Deodată, încep să-ți înșir verzi și uscate,
Povești depănate cu har, pe-un fir de mărgele
Povești cu prinți și prințese, cu zmei
Coborâți pe pământ din lumile lor paralele.

Din tâmple-mi răsar flori de magnolii timide
înveșmântate în grele și lungi rochii de gală
Fistichii, azurii, ori verzui-aurii ca niște cantaride
Mi le prind galeș în păr, aproape adormită și goală.

Un tril ascuțit taman mă trezește,
Mă gâdilă cu nesaț și adânc în timpan
Visasem intens la toate iubirile mele de până la tine, de atunci, de mai an
Cum renunțaseră ele, viclene, să vrea să mai aibă cu mine orișice plan...

Dar azi, printre-așternuturi, șampanie, scâncet și verb
Un test am să-ți dau, unduindu-mi obraznic trupul cel gol si acerb.
Abia de te-abții să mă-mpungi cu coarnele-ți de bărbat transformat peste noapte-ntr-un cerb.
Oare vei ști să răspunzi la ce am să te-ntreb?

Știi tu, oare, mult iubite amant cu nume de soare,
Pe unde-mi umblă mie mereu, pe unde iarăși să-mi fie,
Zgâtia-mi de Lună, duduia blândă din cer,
Mireasa mea rumenă și durdulie?

Monday, March 27, 2017

Anti primăvară

Ploua infernal și ne iubeam atunci prin mansarde
Blestemată fii tu, luna lui Marte
Acum, când iubita-mi e atât de departe.
Și nici de ploaie, și nici de amor nu mai pot avea parte.

Am uitat și eu, și poetul, că în loc de cântat și de toamnă
Pe umeri ne plouă cu stropi mari, ca un plânset de vampă
Chipul dulce de muiere cu ifos de doamnă,
Cu ochi verzi și trup de Alhambră.



Mai strig doar așa, pentru mine mai mult și într-o doară
Că mi-e dor și mie vers, și mie clipă, și mi-e noapte de vară
În sufletul mut, pe vertebra subțire ca un arcuș de vioară...


...Încetează odată cu jocul nebun și revino curând
Zăludă și-n gânduri mereu închipuită primăvară!

Wednesday, March 15, 2017

Primavara, cui ne lasi?

Daca as putea sa alerg spre tine asa de tare precum as vrea

Probabil ca mugurii abia nascuti din pulpa ciresului inca virgin

Ar binevoi sa ma insoteasca, ajutandu-ma sa te prind de graba din urma

Ca sa-ti soptesc ca e zvon de primavara si de cer colorat indraznet in roz

De catre zambilele asisderea ce l-au invadat cu totul

Parfumul insa e acelasi, floare si cer prinse intr-un singur cuvant, intr-o singura clipa,














Umbra de aripa ratacita pe chipuri dispare sub tumultul de viata noua

Lasand loc siluetei fragede de femeie in parg, renascuta dupa un asa mare inghet

Domnisoara e hotarata sa uite de iarna cu povestile ei grele de promoroaca si clocotind de vise nerostite.



Fulgii de nea s-au transformat in lacrimi prelinse pe fereastra lumii

O pisica cu blana in culorile toamnei le linge tacticos de sus pana in jos - si ea le vrea uitate, deh! -

Natura si mister, nastere si renastere, rece si cald sunt acum tot una

"Corola de minuni a lumii" ne striveste pe rand, insufletita de erotismul acut al primaverii,

Ne trece peste tample, ne dezvaluie comori, ne cheama si ne alunga

Ne sparge in universi vechi si noi



Oameni, pasari si insecte vibreaza si respira la unison

De acum nu va mai fi noapte nicicand, poate cel mult o zi eterna, dar una nu asa de albastra

Epatand totul in jur ca o bijuterie pretioasa, insotind in jocul firii

Norii machiati cu farame argintii cazute de pe Luna.




Sunday, March 12, 2017

Colierul meu de fructe rosii

E primavara

Si imi atarni la gat duios
Ca un colier de fructe rosii de padure
Ce canta duios in bataia vantului
Uit, intr-un sfarsit, cum ploaia ma ruginea aseara pe dinauntru
Cu rabdarea si vointa ei de ploaie cu personalitate.
Incep sa uit si cum imi macina inima, plamanii, sufletul
Cum imi trosnea oasele pana cand mi le-a spart in mii de bucati fine ca de sticla
Imprastiate de tipatul tau deznadajduit in colturi de zari.

Acum mi s-a facut foame
Si te invit la masa tacerii
Sa devoram pofticiosi, in tihna dupa-amiezii insorite,
Fructele rosii ca sangele din luna lui Marte
Marte cel capricios si umed, uneori si caldut
Noroc cu gustul dulce-acrisor ce ne transforma pe data
In soare aromat de tandrete infinita.

Te iubesc.

Monday, March 6, 2017

Mecanica inimii

Cum ar fi – vorba scriitorului – sa ai un ceas cu cuc in loc de inima?
Si cum ar fi ca aceasta mecanica complicata a inimii sa iti joace unele feste, mai ales in probleme de…”inima”?
Orice emotie cat de mica, orice gand de iubire, orice tumult 
Ar putea transforma tic-tac-ul familiar al vietii intr-o tacere acaparatoare de moarte
Si totusi…
O iubita nu intarzie sa apara, asa se intampla mereu
Si e frumoasa, e zaluda,
Canta si danseaza
Desigur e o iubita speciala, stie de toate, nu asa sunt toate iubitele, de fapt?
Cum sa rezisti, chiar si tu, cel cu un ceas in loc de inima, unul asa ca tine, la o atare minune, la un asa boboc de fata, cum? Spune tu: Cum???
Nu ca n-ai fi incercat deja sa nu cazi prada iubirii atat de riscante
Tu stii carui pericol te expui
O mecanica a inimii iesita din ritmul normal te-ar putea ucide pe loc…
…Ai preferat, in schimb, sa o tii ascunsa in visele tale de fiecare noapte,
Ai incercat sa o inchipui chiar respingandu-te, doar-doar iti va iesi din minte cumva.
 
Dar jocul vietii e un concurent redutabil,
E ispititor, te imbie sa renunti la drogul dragostei
Si totusi…
Si totusi, in asta zi – ziua cea mai friguroasa din an – taman in ziua asta de gheata ai ales sa cobori dealul
Dealul asta imens ce va desparte
Si ai ajuns jos, in oras,
Ca sa o cauti flamand pe micuta andaluza. Prostituatele alea doua – alea care nu prea stiu sa tina in secret, nici macar atunci cand stiu ca ti-ar putea face rau - ti-au soptit ca e din Andaluzia
Le era si lor dor de putina iubire fara plata
Uite ca acum o traiesc si ele prin tine
Ah, egoistele…
…O regasesti in piata facand ce stie ea mai bine.
Danseaza, parca pluteste.
Doamne, cum se unduieste ca un peste exotic in apa asta mare si statuta a lumii!!!
Te apropii sfios, cu pasi usori de ea,
Te alaturi dansului ei vrajit,
Va imbratisati timid mai intai, apoi din ce in ce mai strans
La fel va e si sarutul, o imbratisare totala, muzicala, derulata pe ritm de inimi vibrand la unison.
 
Deodata iti aude ticaitul si respiratia surprinse in acelasi sunet
Amuteste de uimire dar totusi nu renunta, ceva ii spune ca asa trebuie sa fie
Ca asa e mai frumos, mai bine, ca asa dureaza mai mult.
Se intrebase si deunazi de unde se aude sunetul acela sacadat, zumzetul ala ca de aripa de albina in zbor spre o floare asteptanda
Ei, uite ca acum stie, e sunet de inima de lemn si de multa iubire…