La apus, iubindu-te iar

 Nu stiu de ce inca ma mai mir ca se intuneca destul de tarziu; e mai deja, si pana pe la sfarsit de iunie tot creste ziua asta sugubeata si cu o conditie fizica de invidiat mai ales in vremurile astea complicate si tulburi. Poate pentru ca innoptatul asta aproape subit s-a intamplat cumva "peste noapte" (sic!). 'Isn't it ironic?', vorba lui Alanis Morissette de acu' o mie de ani pe cand eu eram pustoaica si ea in mare voga. Poate.

 

Probabil mirarea mea are legatura si cu faptul ca stau de vreo ora tolanita in pat si privesc cu nesat la fasia de lumina dintre cele doua draperii trase atat cat sa mai lase sa intre in casa un semn ca e inca zi...sau ca nu mai e. Cumva gandurile mele tin pasul cu ora tarzie, iar amintirile mi se transforma aproape simultan cu cerul in umbre vii si miscatoare.
Si cum stau asa, fara sa vad prea multe, pot doar sa intuiesc ce e dincolo de intunericul tacut si nesociabil din camera: O strada linistita, odihnindu-se la ceas de seara in bataia unui "felinar" jucaus, care ba se aprinde, ba se stinge. Pare ca se joaca de-a v-ati ascunselea cu noi, vietatile. Ma rog, e pura mea imaginatie care da o nota ludica povestii, pentru ca becul ala e stricat si ma scoate din minti cand noaptea imi bate in feresti intermitent si cu manie de parca nu ar trebui sa uit nici in somn ca soarele o sa revina si maine pe cer, ofertant sau nu dupa cum il stim. Capriciile se vede treaba ca nu's neaparat de sorginte omeneasca, s-au molipsit si sorii de la el, care nu ii mai dau de cap ploii asteia natangi ce uita ca nu e toamna tarzie ci doar o ora asa.
Cat despre Luna, nu stiu pe unde e, dar o sa o inchipui si pe ea din pozitia mea prea putin strategica cand vine vorba de dibuit ce se intampla dincolo de ferestre si de...tine. 

Oricum, sunt curioasa si nici nerabdatoare sa ma dau cu capul de realitatea noptii cum s-ar putea crede. Mai bine ma intorc pe o parte si te iau in brate asa, dormind. O sa transform reveria momentului in cea mai frumoasa clipa de iubire a unei seri neasteptat de reci de mai, o seara pe care doar tu mai poti sa o incalzesti cu rasuflarea-ti de iubit rasfatat, cuprins cu totul in bratele acaparatoare ale contesei noptii tale.
Te iubesc.

O cafea cu aroma de carte

Imi place la nebunie cafeaua si la fel de mult imi plac si cartile. E de ajuns sa vad o imagine cu cele doua mari placeri ale mele si deja simt cum ma calmez si cum ma relaxez pe data.

E simplu: Imi inchipui pe loc ca e vorba si de mine pe undeva pe acolo, ratacita printre pixeli si arome puternice; ca de fapt eu sunt cea care bea din cafeaua aia teribil de apetisanta si tot eu sunt cea care citeste si la cartea aia de nelasat din mana pana aproape uit ca eu, spre deosebire de ele, mai am si altceva de facut. Din pacate.

Ma desprind cu greu din visarea cu lectura cofeinizata la purtator si asta doar cand mi se termina cafeaua. E ca o pauza impusa; daca nu mai simt pe cerul gurii aroma dulce amaruie, pare ca si povestea livresca are nevoie de o pauza. Si i-o acord fara prea mult entuziasm, doar cat sa mai fac un "coffee refill". Mai completez imaginea din minte si cu o fereastra aburita si umeda de la ploaia racoroasa de afara si din mine deopotriva. 

E atat de multa liniste in jur incat parca uit sa mai si respir. Pare ca am murit ori mi-am lepadat un strat de piele, dar doar cat sa ma pregatesc de o reinoire de viata, garderoba si tegument. Vremea inchisa uneori revigoreaza si ne da si niste ragaz: Ragaz pentru foame de sens, ragaz pentru rasfat de papile gustative, ragaz pentru azi mai mult decat pentru ieri.

Maine o sa ma apuc iarasi de citit, in gand sau nu, de sorbit cafea buna si de iubit oameni. Ce bine ca din asta nu se oboseste niciodata. Ah, ce bine!