Fericirea nationala in stare bruta

“Ideea are la baza modelul adoptat in Bhutan al "Fericirii Nationale Brute", care presupune masurarea calitatii vietii in echilibrarea dintre material si spiritual. Rezolutia cere si altor tari sa-si dezvolte propriile metode de masurare a fericirii, pe care sa le aduca in dezbaterea ONU…..Indicatorii Fericirii Nationale Brute sunt sanatatea, educatia, bunastarea subiectiva, cultura, mediul inconjurator, economia, spiritualitatea si calitatea vietii”. (sursa: Smart Woman/Hotnews).

In ultimele zile, cuvantul “national” se regaseste in vocabularul tuturor, pe buzele tuturor si chiar putem merge mai departe, vorbind de comportamentul “national” (sau nationalist?) aflat in plina manifestare la nivel generalizat vedete, politicieni, facebook-isti, si bloggeri…toti ne comportam de o maniera nationala, mai mult sau mai putin benefica, componenta de promovare personala fiind ridicata la rang de cinste in media si nu numai.

Pornind de la aceasta frenezie spumoasa, m-am gandit ca o notiune atat de abstracta si de vasta precum fericirea ar putea capata si valente de de tratament local (national), si cu speranta si rabdare, la nivel global, dupa modelul inspirat de o tarisoara asiatica f mica, Bhutan, cu o populatie de mai putin de milion de locuitori.

Pana la urma, putem masura fericirea? Si daca ajungem sa facem din ea un indicator economic (echilibrul dintre material si spiritual), sa o masuram, sa o raportam, sa punem tinte sa ii ridicam nivelul, vom fi cu adevarat mai fericiti?

Inainte sa o masuram noi, romanii, ar trebui, mai intai, sa incercam sa intelegem mai bine fericirea si sa incepem sa ne-o si insusim ca parte a sistemului asta complicat si complex care este individual. Pana la urma, e tot o chestiune de perceptie (ca toate celelalte, de altfel, la nivelul fiecaruia) care sunt lucrurile care ne fac in mod real fericiti si in ce doza ar trebui sa ni se aplice intravenos.

E trist ca romanul nu stie (sau nu poate) sa se mai bucure de frumusetea din jurul sau, caci stim ca ea exista. Micile bucurii, facand socoteala, se aduna la fericire si in consecinta, la sanatatea noastra mentala si de ce nu, si la cea fizica. Serotonina e hormonul fericirii doar, and that’s a fact!

Cat despre mine, dintre voi toti, eu cred ca aleg cel mai putin sa fiu fericita, si in ciuda mai multor “clase” la activ, vorba lui Victor Petrini, tot la capturare de rozatoare as ajunge cel mult, daca cineva s-ar gandi, vreodata, sa ma testeze la indicele fericirii…brute!

Cu toate astea, ma incumet si va amintesc ca cel mai mare dusman al nostru suntem noi insine, poate, uneori, singurul pe care il avem! Noi si doar noi  ne punem limite peste limite in iubire, in speranta, in dorinta, in chemare, in orice…daca mai adaugam si credintele adanc impamantenite in minte, inima si trup, parerea celorlalti despre noi, soarta irefutabila…ce ne mai ramane? Pustiul, fara

doar si poate…

Suntem proprii nostri sclavi, mult mai mult decat suntem ai altora; paradoxal, suntem uimitor de perseverenti cand vine vorba sa ranim, sa criticam sau sa dam sfaturi (ca doar noi stim cel mai bine, nu?); suntem, iarasi, teribil de buni cand vine vorba de capra vecinului, care cine mai stie de cate ori n-a murit intre timp….

Oamenii buni, descatusati-va mintea si sufletul, fiti liberi pe deplin, bucurati-va de viata si de multele-i fatete minunate, ganditi pozitiv, folositi cuvintele doar ca sa va inobilati semenii, respirati mai profund, beti mai multa apa,ascultati si iertati mai mult, hraniti-va spiritual, si veti fi cu siguranta mai fericiti!

A voastra,

M.