Friday, February 5, 2016

Nu stiu de ce purtam haine

Nu stiu de ce noi, oamenii, purtam haine iar ele, animalele, nu. Nu, nu cred ca suntem noi mai inteligenti, sau cel putin nu din perspectiva asta. Animalele, pur si simplu, cred ca se accepta asa cum sunt. Se tolereaza reciproc, sau dimpotriva, se devoreaza reciproc. La fel facem si noi de fapt, doar ca noi o facem imbracati si la modul total si responsabil. Scuipatul dispretuitor se face cu gratie, nu asa, oricum.

Probabil ca noi percepem hainele mai degraba ca pe niste masti, si stim ca la masti se renunta foarte greu, asta daca se se renunta vreodata cu adevarat la ele. Ar fi socant sa ne vedem deodata profund si in deplinatate unii pe altii: adica goi, goi si pe dinauntru, goi si pe dinafara, pe de o parte secatuiti de emotii, de compasiune, de toleranta, si pe cealalata etalandu-ne, in aceeasi mare masura, egocentrismul absolut, ura si tradarile nenumarate si diverse. 

Cine ar fi dispus sa se lepede de aceste haine nepotrivite, macar atat cat sa le poata inlocui cu altele, nu neaparat cu unele mai nimerite, dar cel putin cu unele diferite? Eu cred ca nimeni, pentru ca nici unul dintre noi nu a invatat inca sa lase deoparte ce nu e bun sau util, si inca nici unul dintre noi nu a invatat ce inseamna sa vrei sa cauti cu adevarat ceva care sa merite sa fie pastrat, ceva cu care sa vrei sa inlocuiesti raul, raul ala de ne tulbura uneori fara sa ne dam seama, afectandu-i insa din plin pe cei din jur.

Purtam vesminte pentru ca suntem pudici, cam asa de simplist gandim. Evitam sa ne etalam trupurile goale, dar nu ne rusinam, imbracati fiind, sa fabricam judecati care mai de care mai virulente, mai de cancan si mai departe de adevar, pe care sa le aruncam apoi asupra cuiva, la fel de imbracat ca si noi, doar ca ceva mai vulnerabil. 

Am vazut, de curand, o scena dintr-o piesa in care mai multi indivizi dezbracau un el si apoi o ea. Se vedea doar o multitudine de maini care smulgeau haine de pe un trup ce nu se mai putea impotrivea valului tulburator de neacceptare. Soarta protagonistilor dezbracati cu forta fiind deja pecetluita, proscrisilor nu le mai ramasese decat sa se afiseze asa goi in fata intregii lumi. Dar ei se imbratiseaza, strans si isi plang umilinta la comun. Asa pot ascunde mai bine goliciunea trupeasca, la fel si suferinta provocata de semeni. Nu de animale, ci de semeni.

Aud ca lumea cu greu a apreciat aceasta scena. De ce? Pentru ca se rusineaza? Probabil. Dar de ce se rusineaza, de fapt? Pentru ca vad niste trupuri goale expuse pe o scena, sau pentru ca unii ca noi, spectatorii, aleg sa umileasca public pe cineva, provocandu-i fortat "impricinatului" o stare pentru care nu e neaparat si pregatit? Raspunsul e unul previzibil. 

Am putea intreba animalele cum de reusesc ele sa fie si atat de goale, si atat de libere deopotriva. Am putea sa le intrebam, dar nu cred ca animalele ne-ar si raspunde. Cainii vorbesc, pisicile vorbesc si ele, si caii vorbesc...Dar tot nu ne-ar raspunde. Nu ca nu ar vrea, ci ca nu ar sti cum. “Voi, oamenii, n-ati intelege, oricum”. Asa e, nu am intelege. 

Va mai amintiti povestea cu Hainele cele noi ale imparatului? Ei, cu ea am crescut, de fapt. Regele defileaza gol, falindu-se supusilor cu hainele lui minunate, care de fapt nu exista! Totul din aroganta, mandrie si mai ales prostie. Haina l-a facut pe om, haina acopera totul, protejeaza chiar si o minte atat de subtire ca cea a regelui nostru din poveste. Umblam goi doar daca suntem pacaliti, fortati cumva prin vreo manevra neasteptata care sa ne faca sa ne dezgolim. Ne e frica de noi insine la fel de tare cum e e frica de ceilalti. O frica generalizata ne dicteaza toate reactiile.

Cei care practica nudismul, de exemplu, nu sunt de departe nici cei mai tineri si nici cei mai frumosi oameni, dar cu totii sustin la unison ca se simt liberi, si comportamentul lor pe plaja o dovedeste pe deplin. Doar ca si ei sunt liberi doar pana vine momentul sa se intoarca in lumea asa-zis normala,  lumea care tinde sa respinga tot ceea ce nu poate intelege, cu rezultatul neacceptarii si al alienarii individului care a "indraznit" sa fie altfel.
Dar, pana la urma, si libertatea e la fel de incompleta ca si restul, nu exista nici acolo perfectiune. Straie de tot de to felul si masti asortate la tinute vom purta mereu, desi macar pentru cateva clipe sufletul si spiritul pot sa ramana goale, despuiate de rusini, traume si frici reale sau inchipuite.
Ar fi ca un soi de intoarcere la origini, la noi insine, o rebotezare necesara. Am putea chiar incepe sa ne punem si unele intrebari existentiale si ajutatoare, incercand sa limpezim putin perspectiva insuficient de clara si imatura asupra noastra si a celor din jur. 

Chiar asa, de ce nu poarta animalele  haine?

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: