Draga viata

Vine o vreme, draga viata,
Cand nu mai conteaza mare lucru din ceea ce iti tot repetam
Ca e important, fundamental, acel ceva care uneste sau care dezbina.

De ceva timp ma tot uit inspre cer – ah, ce-as mai musca cu pofta din norii astia ca o vata de zahar!
Intuiesc, in schimb, o furtuna...
Le impartasesc taina cerului incruntat si celor care ma inteleg, si celor care ma asculta.
In carti nu regasesc mereul raspunsul, desi nu m-am oprit inca sa-l caut…

Nu mai am nici rabdare sa explic, crede-ma, e totul atat de simplu si de viu, uita-te in jur!
Doar am deschis mai bine ochii si am vazut lumea, de data asta inchipuind-o cu susul in jos si mai fericita ca oricand!
Le-am spus-o si lor, minunilor mele, i-am spus-o si copilului meu,  si tie, nevasta, ti-am tot spus-o.
Si mi-ai dat dreptate!

Ca poate ploua si in sus daca asta vrem, cerul are si el nevoie de o ploaie zdravana din cand in cand...
...da, nevasta, erai pe o banca in parc cand iti tot povesteam ce mai face cerul si ce mai vrea el de la noi...

Si sa stii ca de data asta nu mai e loc nici de concesii, nici de inclestat pumnii, nici de scrasnit din dinti, si nici de abtinut de la nimic! Acum sunt (in sfarsit!) liber!

Sunt liber sa iubesc, sunt liber sa vreau si sunt liber sa pot!
Sunt liber sa prind soarele in maini si sa nu ma frig, asa, ca la Inviere, daca chiar asta vreau sa fac!

Ce-i drept, nu stiu inca sa-ti cant, draga viata,
Dar promit sa ma revansez pana la anul...