Monday, November 7, 2016

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine si catre norul de acolo, de mai sus.

Tu mi-ai scapat usor, mult prea usor printre degete, dar norul l-am prins si l-am dezmierdat, iar apoi mi l-am atarnat in jurul gatului ca pe o esarfa albastra a sperantei.

Inainte sa il trimit la locul lui, in cer, l-am intrebat de tine: Ce faci, cum esti , de ce fugi.

“Pentru ca nu stie sa aduca ploaia”, imi scrie norul pe frunte, lasand in urma lui toti ceilalti nori, norii aceia de mai jos.

“Dar tu ce crezi, ca Soarele nu a fost dezamagit la inceputurile sale? Poate ca nu dadea atata lumina si caldura asa cum o face azi”, raspund eu increzatoare.

Norul cel mereu vorbaret acuma tace. Tace si se teme, se teme si tace. Soarele, Pamantul sunt prea mult pentru el. Emana prea multa putere, si el evita sa le infrunte, pentru ca el e un nor mai de sus, un nor mai sensibil, mai emotiv, si pe semne ca asta inseamna ca el e un nor mai slab, cel putin asa crede el...

Numai ca azi norul acela esti tu iar marea aceasta sunt eu, doar ca nici Soarele si nici norii – nici cei de sus si nici cei de jos - nu au aflat-o. Inca.


Totusi, poate ca ploaia o stie (doar asa sunt defel ploile, ele stiu tot), poate ca ploaia e mai norocoasa decat noi, poate…

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: