Friday, February 24, 2017

Ma uit la tine

Ma uit la tine cumva din interior, de pe la mijloc
Dar nu stiu care e acest mijloc de fapt - probabil ca cel al vietii,
De parca as privi pentru a nu stiu cata oara – mirata si melancolica - la nuferii lui Monet
De care niciodata nu ma satur, pe care nu i-am inteles inca cu totul
Si carora inca le mai caut raspuns.

Te incep din stanga, te inchipui pana inspre dreapta
Apoi o apuc invers, si astfel povestea ni se scrie diferit pe ziduri
Depinde din ce parte te pornesc, depinde unde si cum te inchid
In mine, in tine, sau intr-un nufar cu atatea posibilitati de exprimare
Nu iti atarn si un lacat, ci doar un gand de iubire.

Ore in sir te dezvalui in culori pale, in nuante de roz si de mov, de verde crud, de plina primavara
Urmatoarea noastra oprire va fi la Musee D’Orsay – fosta gara
Amintirea din gradinile Tuileries ne insoteste si ea
In cautarile noastre impresioniste si de tot felul,
Ma uit in urma dupa acea umbra despre care iti tot spuneam ca se apropie de noi
Se juca zglobie la un moment dat, apoi si-a gasit chiar si un partener de dans
Caruia vad ca pana la urma nu i-a mai dat drumul defel.

S-a mutat cu el si in el – ce usurare
In sfarsit nu ma mai tem de umbre,
Nici singure si nici in pereche,
Lumina lui Renoir ne-a eliberat calea.


Wednesday, January 25, 2017

Ea

Își căuta cu înfrigurare un nou amant,
O porție și mai mare de iubire, ca de fiecare dată.
E femeia nefericită, soția plictisită ca de moarte de căsnicia bună dar fără pic de suflu și de vlagă.
Amanții care vin și pleacă o ajută să respire.

Ea e, in fapt, o altă Ema Bovary, cerșind mila și iubirea celor din jur.
Oferindu-se la nesfârșit
Drept ofrandă bărbaților fără chip.

Dar ohhh, trădarea, trădarea asta nemiloasă
O strigă acum, o cheamă sa o urmeze,
Iar ea, ea nu mai are putere să i se-mpotrivească.
Destinul câștigă din nou, e prea puternic.
Ea nu-i mai poate ține piept, el e mereu la fel de invincibil...
...Și nici măcar nu mai știe dacă vrea asta...

...Deodată se face liniște.
Se mai aude cel mult un zvon slab de cântec de iubire
În rest e doar tăcere, o tăcere care ingheata totul in jur.
Singura urmă de viață o mai arată doar ochii ei frumoși 

Privind cu resemnare înspre cerul neîndurător.

Câteva privighetori coboară printre frunze
Si o împresoară cu aripile lor deschise și calde,
Încercând să o încălzească, să o mângâie.
Îi acoperă inima cu trupurile lor vii și pulsânde,
Trupuri îngăduitoare de păsări care înțeleg.

Poate că mâine Dumnezeu o va trezi din somnul lung și trist
- își spun păsările -
Poate că El știe cine e femeia asta necunoscută, pierduta in crângul asta uitat de lume...

Photo by: Bogdan Alexandru

Wednesday, January 11, 2017

A nins

Calatorind prin tine in ultima vreme,

Aproape uitasem ca a nins atat de mult,

Atat de mult cat sa nu mai pot deslusi dulcea urma a pasului tau lasata pe umarul meu drept.


S-a asternut un strat greu de omat pe chipurile noastre,

Si imi doresc sa il putem topi impreuna

Sub arsita amorului nebun pastrat de aseara in trupuri.

Nu mai e nici foarte frig,

Iar tu ti-ai facut salba stralucitoare din fulgii sticlosi de zapada cazuti nestingheriti peste sani.


Intalnirea de ieri, din jurul inimii tale, intalnirea cu omul acela e acum departe, am inceput deja sa o uit.

Sau o fi fost doar o iluzie, si nu era nimeni care sa tulbure

Urcarea mea printre artere, vene si aorte pana sus de tot, pana la tine?

Oare visam ca eram doar noi doi pe drum, o inima ninsa si coapsa ta fierbinte?


Poate ca era vara,

Si eu nu urcam pe a ta coloana vertebrala ci doar te vegheam

O sa te intreb maine si despre asta, tu sigur ai un raspuns...


Acum am sa te strang si mai tare in brate si am sa te invit la un ceai cald, de vanilie,

Luna cruda a lui gerar in sfarsit a tacut....

Monday, January 9, 2017

Călătorie

Urc pe a ta coloană vertebrală
Ca pe o scară spre nicăieri sau către pretutindeni.
Undeva, în zona inimii, cineva mă strigă pe nume și mă oprește pentru o clipă din drum.
Ce ciudat! Nu credeam că voi întâlni oameni când voi urca la tine, căutându-mi acel nicăieri al meu sau acel tot pe care l-am pierdut...
"Nu știu ce am să fac când o să ajung sus."
"Cât de sus?" întrebi curioasă, ca o pisică răzgâiată și dulce.

"Nu știu, îți răspund surprins, nu credeam că m-ai auzit urcând."

Friday, January 6, 2017

Tu

Haide să vorbim putin despre umerii tăi,

Pentru ca sunt atât de rotunzi, atat de moi si atât de roz!

Uite că mai există, totuși, o urmă de perfecțiune în lumea asta mare si goala...


...Da, trăiesc un paradox, un paradox al iubirii năvalnice si de temut

Și n-am să mă plictisesc niciodată, știu asta, acum ca îți dezmierd alene degetele-ți fine și lungi,

Aș vrea să îmi canți niște Chopin la pian,


Sau poate, Sonata Lunii, asta dacă si tu ai vrea.


Cum, nu știi să cânți, iubito? Dar ai încercat? 


Fii fără grijă! Iubirea îți va desena partiturile direct pe suflet.

Te iubesc.

Wednesday, November 16, 2016

Tu esti....

-          - Uite ca iese soarele, iubitule!
-          - Mai devreme ningea, iubito, ce tot, tu, spui acolo?
-         -  Iubitule, zau ca eu pot sa il vad, zau! Ii simt lumina, ii simt atingerea duioasa, are si gust chiar! Da, da! Are aroma de ambrozie, e dulce si parfumat…Si e si logic sa fie astfel, doar locuieste aproape de zei! Adica eu pot sa vad dincolo de ceata deasa, de burnita asta inghetata si rautacioasa ce pare fara de sfarsit, eu pot sa vad…
-          …Si poti sa vezi si dincolo de mine, dincolo de noi? De fapt, ce vezi tu, iubito? E ceea ce vrei sa vezi cu adevarat, sau e un alt joc al tau, un joc misterios, stii tu de care?
-          - Nu, iubire, nu, taci! Ma gandeam la soare si la caldura-i blanda, si desluseam in minte o vara cum stii ca am avut, si iti vedeam chipul luminat in amurgul de atunci, stii tu de cand si de unde…Nu visez, iti spun, eu vad si mai ales te revad!
-   - Ma speriasem, iubito! Vremea neprietenoasa ne mai joaca feste din cand in cand. Intriganta de ea ne face sa vedem uneori mai mult decat am vrea, sau poate ca ne face sa vedem tocmai ce am vrea, offf, e asa de complicat si e si foarte devreme acum! Nu mai sunt sigur de nimic la ora asta…Nici nu stii unde incepe iluzia, unde se termina visul, sau unde se inchide golul ingrozitor ce-mi ramane cand tu pleci sa infrunti vremea si vremurile, cand ma lasi singur cu gandul meu…
-          - Dar plec cu soarele in suflet si cu tine la brat, iubitule! Si mai voi intoarce tot la fel, cu lumina si cu dragoste pe chip si in trup. Ma intorc cu palmele pline de miez, de unde ne zambeste mandra, desenata cu linii fine, dorinta acuta de noi…
-          - Draga mea draga, imi pare cumva ca in jurul nostru totul devine subit iubire, tumult, asteptare. Asa esti tu, asa faci tu sa fie lucrurile, sa se transforme totul in pulbere de stele! De data asta soarele ti-a fost complice, dar data viitoate cine iti va fi? Ploaia?
-          - Da, iubitule, ploaia va fi urmatorul nostru joc inceput ad-hoc, un joc de puzzle prin care iti voi spune din nou - si previzibil, stiu - “te iubesc”. O sa ne jucam incitant printre picaturi de ploaie si lacrimi de bucurie, printre nori de sus si de jos, in miresmele pamantului jilav si roditor si printre ganduri de lume…

-          - Asa esti tu, iubito, asa esti tu...de fapt tu esti noi si e de vina si ploaia pentru asta, sa stii!

Monday, November 7, 2016

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine

Am intins mana si mi-am rasfirat degetele catre tine si catre norul de acolo, de mai sus.

Tu mi-ai scapat usor, mult prea usor printre degete, dar norul l-am prins si l-am dezmierdat, iar apoi mi l-am atarnat in jurul gatului ca pe o esarfa albastra a sperantei.

Inainte sa il trimit la locul lui, in cer, l-am intrebat de tine: Ce faci, cum esti , de ce fugi.

“Pentru ca nu stie sa aduca ploaia”, imi scrie norul pe frunte, lasand in urma lui toti ceilalti nori, norii aceia de mai jos.

“Dar tu ce crezi, ca Soarele nu a fost dezamagit la inceputurile sale? Poate ca nu dadea atata lumina si caldura asa cum o face azi”, raspund eu increzatoare.

Norul cel mereu vorbaret acuma tace. Tace si se teme, se teme si tace. Soarele, Pamantul sunt prea mult pentru el. Emana prea multa putere, si el evita sa le infrunte, pentru ca el e un nor mai de sus, un nor mai sensibil, mai emotiv, si pe semne ca asta inseamna ca el e un nor mai slab, cel putin asa crede el...

Numai ca azi norul acela esti tu iar marea aceasta sunt eu, doar ca nici Soarele si nici norii – nici cei de sus si nici cei de jos - nu au aflat-o. Inca.


Totusi, poate ca ploaia o stie (doar asa sunt defel ploile, ele stiu tot), poate ca ploaia e mai norocoasa decat noi, poate…