Alternative existentiale

Asteptam, zilele trecute, pe cineva langa Piata 1 Mai. Persoana in cauza cam intarzia, drept urmare gandurile mele au inceput sa dea semne de plictis, simtind nevoia de niscaiva "actiune"...

Ma gandeam sa imi scot telefonul din buzunar si sa navighez pe FB, dar, la ce "populatie" misuna prin zona aia - de o anumita coloratura atat a pielii, cat si  limbajului, am preferat sa renunt. Cred ca acolo se spala cei mai multi bani pe metru patrat si pe cap de locuitor din tot Bucurestiu': magazine second hand si amanet 2 intr-un 1, chioscuri si chiosculete, invitatii belicoase la achizii care mai de care mai indoielnice. Privesc spre acel du-te vino neintrerupt, ametitor, niciodata obosit sau plictisit asa ca mine. Shaorma sfaraie, clientii isi primesc portia generoasa si pleaca multumiti. 

In fata mea e o patiserie, sau o gogoserie, sau si si, asta e mai putin important. In timp ce tanti serveste cu lehamitea orei inaintate si tafna timpului nesfarsit petrecut in spatele galantarului, imi vine in minte un gand nastrusnic: ce ar fi daca, pentru o vreme, as lasa corporatismul de o parte ca sa vand pateuri la un chiosc ca asta, sau gogosi? Ok, nu gogosi, ca se interpreteaza. Dar zic asa, ipotetic, cum ar fi sa las deoparte lucrurile stresante de zi cu zi si sa le inlocuiesc cu o activitate care necesita cel mult niscaiva indemanare si ceva aritmetica la final? 

Uneori mintea imi oboseste. Mereu si mereu un gand chinuitor ma prinde din urma, ma apasa; pleaca, revine iar, sau alt gand ii ia locul si tot asa, la nesfarsit; ce-a mai ramas de facut de ieri, cat timp mai am sa recuperez, oare va fi bine ce va iesi? Aceleasi intrebari, aceeasi teama de esec...

Dar cand vinzi pateuri, saorma sau gogosi, ce nu-ti poate iesi cum trebuie? Ai pus castraveti verzi in loc de murati sau prea mult usturoi in lipie? Nu e gem destul in gogoasa? Si ce? Clientul iti atrage atentia si poti sa schimbi produsul, asta, bineinteles, daca si vrei. Daca nu, si esti doar un vanzator la fel de al dracu ca majoritatea, te apuci si il injuri de mama focului, si ii mai si trantesti in nas ca asta-i marfa si daca nu-i convine e problema lui, nu a ta. De ce nu e problema ta? Simplu: pentru ca tu doar vinzi marfa altuia, si ala poarta toata raspunderea pentru ea. Pa si daca tu ai copt pateul? Sau ai invartit o saorma cu prea multa ceapa? Tu nu porti chiar nicio raspundere? Ba da, dar nu ti-o asumi. Nu ti-o asumi pentru ca nici n-ai chef, si nici nu prea stii ce-i aia asumare. 

In schimb, eu stiu ce-i aia asumare, acolo, la mine la birou. Imi asum chiar si ce nu ar trebui, sau ce nu-mi apartine. Imi asum tot, ca poate, de data asta, multumesc intreprinderea. Stiu ca sunt slabe sanse, dar imi asum nu gogosi, ci fapte, livrabile in excel si word. Imi asum munci, asteptari, ofuri. Dureri. Imi asum tot. Sunt masochista, uit sa traiesc, doar imi asum ca traiesc, viata mea si pe a altora. Si  mai fac ceva: visez cu ochii deschisi in Piata la 1 Mai, in fata tarabelor cu bunatati de burdusit stomacuri si suflete. Visez ca as putea, la fel de bine, sa fiu  vreun interlop cu casa de amanet si droguri ascunse prin pietrele de la bijuterii, sau doar o gogosareasa cinstita, fiecare fericit, pe partea lui, cu productia de peste zi.

Nu e nici trist, nu e nici vesel. E doar diferit, e o alternativa la acel nu-stiu-exact-ce repetitiv, care ucide incet, incet, fara drept de apel, acel carusel care se invarte mereu, revenind vesnic in acelasi punct din care nu face decat sa plece iar. 

Dar azi, o sa las pixul ca sa pun crema in prajituri, las calculatorul ca sa tai carnea de pui si de vita si sa va fac un amestec gustos. Renunt la o zi asemeni miiilor de zile de dinaintea ei in schimbul unei zile in care aleg sa fiu altfel, o zi in care ma voi aventura sa va vand gogosi si la propriu, nu doar la figurat.