Mamica, femeie, angajata, blogger, altceva?

Am mai multe “fatete”, ca mai toate mamicile de pe lume. Pe ale mele le-am bifat inca din faza de titlu, tocmai ca sa nu omit vreuna, perfectionismul ce ma caracterizeaza se reflecta si aici, evident.

De ce? Pai simplu. Nu sunt prea organizata in general, asa ca, putin ordine si disciplina, inca din titlu,

n-are la ce sa dauneze.

Acum e timpul sa desfasor firul povestii mele, nici prea banala dar nici exceptionala, o poveste a unui om mare.

Sunt o mamica singura a doi baieti reusiti, zic eu, si au mai zis si altii cativa. Cel mare e in clasa I, cel mic e la gradi. Sot nu mai am, a fost decizia amandurora de a merge pe cai separate de aici inainte. Nu sunt o mamica in sensul clasic si complet al cuvantului, asta e o clar.

Pragmatic vorbind, lucrez la un patron privat intr-un domeniu care n-are nici in clin si nici in maneca cu pregatirea mea universitara pur umanista. Lucrez cu banii, dar ma exprim prin poezii, impresii pseudo artistice si chiar erotice.

Am si doua bloguri la activ, unul cu potentiale virtuti literare, altul cu niscaiva valente sexuale. Nu incetez sa ma minunez cand vine vorba de trafic, recunosc. Un post pe blogul cel “kinky” atrage cititori in masa; un blog pe blogul asa-zis “intelectual” atrage cate un cititor pe ici, pe colo, din randul adeptilor de pe Facebook si cel mult, “friends” ai acestora. Defapt, nu stiu de ce ma mir atat, sexul se vinde, si inca destul de bine. N-a intrat si nici nu cred ca va intra, prea curand, in criza.

Din pacate insa, in ultima vreme, cu greu apuc sa mai public cate ceva. Muncesc zi lumina sa fiu angajatul perfect si mamica model deopotriva.

Copiii mei sunt cuminti si ascultatori. Nu e neaparat meritul meu, ci, mai degraba, al naturii. Cu alte cuvinte, sunt o mamica norocoasa si fericita, mai ales cand cel mic im spune ca sunt cea mai buna mamica din lume si ma cuprinde in brate cu drag.

E un galant asta mic, imi saruta mainile inca de cand avea vreo doi ani jumate. Acum are mai bine de 5 si nu sta o clipa. A aparut in viata parintilor sai rapid si pe neasteptate, fiind doar cu 18 luni mai mic decat fratiorul sau. E o “scanteioara” ce nu obosteste niciodata!

Baiatul meu cel mare e mai timid si mai retinut. Sunt mami perfecta si pentru el, desi, deunazi, l-am cam “ciufulit” cand a varsat vaza cu flori si apa peste fisele scrise cu stiloul pentru tema pentru acasa.

Evident, nici eu nu am fost o mami foarte vigilenta, dar traznai din astea s-au intamplat si se vor tot intampla, asa ca mai bine caut sa reactionez mai putin coleric data viitoare.

“Mami, doamna ne iarta cand udam fisele, a mai iertat si alti copii”. Slava Domnului imi zic, sper sa nu imi pedepseasca prea rau odorul, desi stiu ca il are la inima, si asta ma bucura si imi da sperante.

A doua zi, dupa incident, rasuflu usurata. Doamna chiar nu s-a suparat pe puiul meu cel mare, ba chiar i-a sporit panoplia de FB-uri reflectata in carnetul de note.

Pana la urma, nu stiu daca sunt o mama chiar atat de buna pe cat sustin ei. Mai pic in depresii, mai dorm in plus ca sa uit de mine si de tot.

Uneori chiar n-am chef de citit povesti si nici de jucat cu masinute. Alteori insa, da. Alteori sunt mama din carti, cea ideala, care alearga prin parc dupa zgatiile mici sa se asigure ca nu “si-o iau in freza”, macar nu de data asta.

Alteori, sunt doar femeie si ma rasfat ca atare; alteori, sunt doar o angajata care incearca la nesfarsit, fara succes, sa isi multumeasca superiorul. Alteori plang, alteori rad, alteori cad.

Dar, de cele mai multe ori insa, reusesc si ma ridic, si tot de cele mai multe ori, iubesc. Imi iubesc copiii si iubesc viata; imi iubesc sufletul, pe al meu si pe al lor deopotriva.

In definitiv, o iubesc pe cea mai buna mamica din lume, cel putin asa cred.