Thursday, August 11, 2016

"E usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune"

"E usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune", ne-o spune, atat de direct, Poetul. Si nici nu poti sa nu fii de acord cu Eminescu. Pur si simplu e imposibil, sau mie imi e pur si simplu imposibil sa nu fiu de acord cu el.

Pe langa cele atat de limpede intuite de marele poet, iti mai trebuie insa si cateva altele inainte sa te pui pe scris si sa aduni cititori "cata frunza, cata iarba". Vorba unei bune prietene: Nu oricine are si curajul sa isi astearna propriile ganduri pe hartie. Odata prins, insa, acest curaj nebun si frumos de a scrie, urmeaza sa devii si capabil de a produce un text "poetic", un text care sa placa. Altfel, "frunza si iarba"vor intarzia sa "creasca" pe campurile aride ale unei scriitor insuficient de matur literar.

Si daca, totusi, dorinta de a scrie nu-ti da pace si simti ca asta este ceea ce tu iti doresti, tu, novicele in ale scrisului, simti o nevoie acuta de a te exprima, ai vrea sa strigi chiar si nu iti mai poti tine in frau "chinul" interior, e clar ca ti-a cam venit vremea sa te pui pe treaba! 

Dar, mai intai de asta, eu ti-as recomanda sa cauti sa citesti cat mai mult cu putinta. Fa-ti rost de carti, de preferat unele bune, asa ca mai bine mergi - cel putin o perioada pana t eprinzi si singur cum sta treaba - pe recomandarile unora mai "cunoscatori" si mai "initiati" decat tine.
Citeste variat numai citeste, viitorule scriitor! Doar astfel iti vei exersa suficient imaginatia, cat sa poti incepe sa iti dezvolti si creativitatea, un bun atat de necesar in cazul scrisului. 
Citind mult, iti va spori si pofta de impartasi cu ceilalti experientele tale literare. Vei putea transmite mai departe mesajul propriu intr-un mod cat mai personal si cat mai atractiv, si mai ales cat mai placut ochiului cititorului versat si pleznind de asteptari. 

Cu alte cuvinte, lectura devine pretextul perfect de a te apuca de scris (asta daca mai aveai nevoie de de alte stimulente, si daca erai inca nehotarat daca sa scrii sau nu) despre ceea ce traiesti sau ai trait deja, despre ceea ce tu crezi ca ar merita sa ajunga la urechile intregii lumi.

Pentru ca, nu-i asa, daca nu te pregatesti temeinic in ale scrisului asa cum ar trebui sa o faci in cazul oricarui lucru nou si necunoscut, dupa cum spuneam mai sus Eminescu nu va ezita sa te viziteze si pe tine in gand in gand ca sa iti reaminteasca a sa celebra replica, evident la pachet cu ironia-i cea consacrata, aratandu-ti ferm si deschis ca nu te afli deloc pe calea cea buna si ca scrisul nu e o chestiune chiar asa de usoara precum pare.

In fine, odata depasite obstacolul lipsei de curaj si cel al "culturalizarii" imediate si pe repede inainte (conteaza sa citesti cat mai mult, nu e chiar asa de important daca nu ai facut asta in ultimii 5 ani, cel putin nu in faza de inceput), te pui pe scris, si incepi sa scrii cate ceva, orice.

Uneori o sa iti vina ideile mai usor, alteori nu. Uneori ideile vor exista, dar le vei pierde pe drum din varii motive, din cauza unor intreruperi mai mult sau mai putin inopinate. Dar sa ne rezumam la cazul ideal cand ajungi la performanta de a beneficia de idei inspirate inca de la inceput si pe care sa le poti pastra pe intreg parcursul actului tau de creatie, cand pare ca nimeni si nimic nu te mai poate tulbura, nimic nu te mai poate abate din drumul tau. 

Urmeaza, apoi, faza de cautare prin toate ungherele mintii, faza aceea in care incepi sa "sapi" dupa cuvintele si formularile "ideale". Dar si aici, ca si in etapele anterioare, dupa cum s-a vazut, pot aparea unele probleme: Fie nu gasesti cuvantul cel mai potrivit, fie ai un lapsus, fie pana sa ajungi sa asterni o fraza cap coada pe hartie urmatoarea fraza, pe care deja o aveai formulata in cap initial dar pe care o pastrai ca pe asul din maneca in asteptare pana la momentul 0 perfect cand va putea fi folosita, se pierde si ea in neant, o data cu ideea pe care o aducea cu ea.
O uiti de parca n-ar fi fost! Si previzibil, te pierzi si tu odata cu fraza cea buclucasa si instabila, taman pe la mijlocul textului! Eventual, daca textul si pleaca la tipar in forma asta "neferchezuita", va ajunge tot asa si la cititor, care se va pierde si el la randul sau intr-o noian al unei lecturi care nu se leaga si nu curge firesc, fara cap si fara coada, deceptionat fiind de ale tale "derapaje" nestapanite si neamendate la timp.
Si toata lumea va avea de pierdut in cazul asta. Tu, scriitorul, pe de o parte, pentru ca vei fi "taxat" cu prima ocazie cand vei mai incerca sa publici ceva. Pentru ca daca deja ai facut o greseala, cititorul tau isi va aminti mai intai fix greseala asta, si abia apoi de capodoperele tale literare.
Cititorul va pierde si el, pe de alta parte, pentru ca a facut o investitie  in tine - chiar si una minima - si considera ca tu nu ai meritat acest efort. 

Daca, insa, tu ai practicat suficient de mult arta scrisului si ti-ai insusit cu perseverenta, rabdare si abnegatie toate cele necesare acestei indeletniciri, riscul de a te intalni cu oprobriul publicului e unul minor, pentru ca ai fost un elev silitor si constiincios, care si-a facut cu temeinicie temele!
Numai asa poti avea, deci, puterea sa reiei scriitura din punctul in care ai pierdut-o si din punctul in care ea te-a pierdut pe tine. Si cu siguranta o sa continui, manat de inspiratie si talent, ceea ce deja ai inceput, ceea ce ti-ai propus sa realizezi la final.

Si pana la urma, chiar si tinut in loc, uneori, de catre toate oprelistile astea, tot vei ajunge sa inchei ce ai scris. Vei fi fericit ca ti-ai putut duce la bun sfarsit creatia, vei fi multumit de prestatia ta scriitoriceasca. 

Totusi, nu vreau sa iti stric "distractia", nu ma intelege gresit, dar nu a venit inca momentul sa te culci pe o ureche si sa sarbatoresti. Nu, nu inca. Mai intai, fa-ti timp si reciteste ce ai scris, cauta posibilele scapari si indreapta-le la timp, inainte ca textul tau sa ajunga la "lupul cel hamesit", la Maria-Sa publicul cititor.
Ei bine, cand te vei apuca sa revezi cele scrise, fii pregatit si nu renunta si nu te descumpani de cele ce le vei afla facand acest exercitiu! Probabil o sa zici: "Vai, dar cum de nu am vazut eu asta sau aialalta pana acum, cum, Doamne-iarta-ma, am scris eu prostia asta, vai dar nu, nu asta era cuvantul cel mai potrivit ci alalalt, hai sa rescriu bucata asta" si tot asa... Si o sa tooot recitesti si o sa te toot lamentezi si viceversa. dar cine obisnuieste sa scrie si e familiar cat de cat cu domeniul strie despre ce vorbesc si o sa imi dea dreptate.
Pentru ca acel cineva a trecut, cu siguranta, la randul sau, prin furcile caudine ale incercarilor si revenirilor epuizante si nenumarate, fara de care insa nu poate trece pragul catre acel "dincolo", catre acea lume a succesului pe care cu totiii ne-o dorim...

...Si pe langa toate astea, te va mai abate din drum si febrilitatea asta de a scrie cat mai mult si cat mai repede, te va consuma cumplit si nebunia de a pune cat mai rapid punct lungului sir de framantari si imbolduri interioare, care refuza cu obstinenta sa te elibereze din stransoarea acaparatoare...

...Pana la urma insa, cu ceva talent, cu suficienta practica, dar si cu putin noroc (de ce sa nu recunoastem), textul tau poate ajunge pe masa cititorului. Tu, de pe acum, ai incheiat partea cea mai grea. Textul tau e gata sa fie citit, apreciat sau criticat. Simti ca povestea ta curge acum fluent, pentru ca tu, intre timp, ai devenit un abil povestitor pentru care cuvintele iau, in sfarsit, formele cele mai potrivite, desavarsindu-ti lucrarea.

Ajuns in acest punct, cititorului nu ii mai ramane decat sa intre tiptil si pe nebanuite in lumea ta si a povestirilor tale, sa se identifice cu personajele tale si de ce nu, sa se identifice chiar si cu tine, scriitorul.
Pentru ca, nu-i asa, in fiecare bucata literara, fictiva sau nu, exista si o particica de adevar, o particica din tine, o particica mica dar importanta din scriitorul neobosit, frumos si foarte curajos care ai devenit.




1 comment:

  1. E un chin, intregul proces (daca tii sa il faci cum trebuie) de-asta nici nu se avanta lumea.
    Iar vizavi de procesul de gandire, mi s-a parut interesant (si ingrijorator) sa aflu ca in mod obisnuit, petrecem cam 30 de secunde cu un gand. Ridicol, nu? Ce asteptari de profunzime avem de la o astfel de situatie?

    ReplyDelete

Adaugati un comentariu aici: