Dacă cineva, cumva, se găsește să se declare, într-o bună zi, cu totul împotriva urii, acela devine pe loc un proscris, o sursă a atacurilor și golăniilor de tot felul venite din partea unora care încă mai cred că ura e un mod de viață, și-ncă unul decent chiar.
Pentru că, nu-i așa, nu ai cum să fii cu adevărat împotriva urii, nu? Nu prea stă în firea omului să nu urască ceva sau pe cineva la un moment dat, nu-i așa? Cum ar fi să se împace omul bine cu toată lumea, să trăiască permanent în armonie cu vecinul, cu colegul, sau cu președintele țării, de ce nu?
Știm că vorbim aici de o utopie. Omul nu ar mai fi om dacă cumva nu s-ar mai certa veșnic cu restul lumii, sau cel puțin cu o cu felie semnificativă din ea.
Oricum, dacă perfecțiunea tot nu există, ce rost mai are să ne batem atât de mult capul tot încercând să ne înțelegem semenii, să îi luăm așa cum sunt, să îi acceptăm, să îi iubim?
Se tot spune că ura se trage din iubire, că îi este complementară uneori. Se mai spune și că gelozia e ea însăși o dovadă de iubire. Adică, dacă te apucă, așa, subit să te poziționezi - bineînțeles într-un mod asumat, cu bună credință dar și cu suficient simț de răspundere - împotriva urii, împotriva manipulărilor și intimidărilor de orice fel, alegând să susții egalitatea în drepturi a tuturor indiferent de „apucăturile” fiecăruia, asta înseamnă de fapt că tu nu iubești oamenii ci că îi urăști din tot sufletul, și că ai vrea să dispară toți de pe fața pamântului o dată pentru totdeauna? Doar ura era și ea iubire, nu?
Atât că eu nu pot înțelege cum ceva de sens opus unui lucru bun ar putea să atragă mai departe ceva cel puțin la fel de bun. Ura, gelozia, intoleranța, homofobia nu conțin nicio urmă de iubire dimpotrivă, o reneagă întru totul, o desființează fără drept de apel.
Se cam știe deja că doar binele poate atrage după sine tot un bine. Răul atrage și el ceva, pe același principiu, dar ceea ce atrage e tot un rău. N-are cum sa iasă nimic bun din a lovi pe cineva cu o căramidă în cap numai pentru că gândește altfel decât tine. Pur și simplu n-are cum.
Și dacă tot ții să urăști ceva cu orice preț (uneori ajungi chiar să urăști ceva ce pretinzi că ai iubit cândva sau ceva ce încă mai iubești), măcar fi consecvent până la capăt și admite că ăsta ești, că asta-ți e adevărata față și așa ai de gând să procedezi și de acum încolo.
Bine ar fi să ai și bunul simț și să îi lași și pe ăia mai puțin plini de ură și mai puțin geloși decât tine să traiască și ei la rândul lor, dar știm că tu nu poți să faci una ca asta, e imposibil, pentru că ar fi contrazisă taman ideea de a urî.
Doar că, vezi tu, cam așa-i în viață: unii vor vanilie, alții vor ciocolată. E drept că, uneori, în mod fericit si în urma unui noroc chior, vanilia și ciocolata se înțeleg de minune, aleg chiar să se înhame la un drum lung împreună, reușind să ajungă ciar și la destinație împreună, ceea ce e cu atât mai bine.
Cum ar veni, chiar se poate. Asta însă numai dacă și tu ai vrea, evident...
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: