Bolero

Iubirea noastră e într-un fel

Ca Bolero-ul lui Ravel.

Dintr-un nimic, se naste azi puțin

Iar din puțin, se naște deîndată-un plin.

Mirarea, într-ale sale aripi, cu grijă ne dospește.

Și crește, și tot crește, pesemne ne iubește.

Când dorul cel plimbat prin larga lume, cu suflet ne unește.

Ori când pasiunea cea sfioasă ne-ncântă, ori ne dojenește.

Până la tine, gândindu-mă așa, ca într-o doară

N-aș fi crezut că pot iubi, sublim, pe ritmuri de chitară.

Doar îmi făceam iluzii…Și alea copiate...

Speranțe mii, pierdute ori necoapte.

Orchestra cântă pe de-a-ntregu’acum

Toata durerea de mai an se face,-ntro clipită, scrum.

Și tu ma tot iubești, de atunci, ca un nebun,

Iar eu te-aștept, virgină, în al nostru turn…