Dragostea micului print

Dragostea nu inseamna sa ne privim unul pe celalalt, ci sa privim amandoi in aceiasi directie.” Antoine de Saint Exupery

Nu am ales intamplator citatul acesta. L-am ales pentru ca, pentru mine, din perspectiva a ceea ce eu am trait, citit, simtit, suferit, plans, iubit pana acum, nu stiu sa existe vreo alta poveste mai frumoasa de dragoste decat cea dintre Micul Print si floarea lui…

Micul print traieste singur pe o planeta mica-mica pe care nu cresc decat baobabi (ce trebuie smulsi din radacina pentru ca se inmultesc cu nemiluita si tin sa acapereze complet putinul spatiu disponibil pe planeta si asa foarte mica).

Si vulcanii trebuie curatati, pentru ca altfel tind si ei sa o invadeze cu lava lor fierbinte micuta planeta, si chiar sa o inghita!

Intr- zi, in acest cadru spatial, in care activitatile repetitive fac timpul sa treaca mai usor si singuratatea mai usor de suportat, in tot acest decor zic, ceva se schimba. Creste o floare.

Micul print, uimit, asteapta in fiecare zi, cu nerabdare, sa vada cum va arata floarea cand va fi mare. Floarea – parca stiind cat de grea e asteptarea si capricioasa ca o muierusca tanara – intarzie sa creasca….mai nu vrea, ba mai se lasa…Micul print devine din ce in ce mai nerabdator dar si pe masura de curios…

“Cum va arata, pana la urma, floarea mea?” isi spuse. “Floarea mea,se gandi…Ce egoist sunt! Dar poate chiar e floarea mea, doar creste pe planeta mea, pe planeta pe care eu o ingrijesc!”

Si floarea crescu. Dar acum, mare fiind, ii era frig. Vroia un paravan contra curentului de pe planeta. Micul print, fascinat de floare, de spusele si de dorintele ei deopotriva, o protejeaza cu un clopot de sticla. De frig. Si de teama sa nu o piarda, pentru ca e doar o floare efemera (a aflat el asta ulterior, in preumblarile sale multi planetare) si in plus, are numai patru ghimpi ca sa se poata apara!
Cu toate astea, Micul print exclama fericit: ” E cea mai frumoasa floare din lume, e floarea mea!”

Micul print e indragostit…atat de indragostit, incat fuge speriat de pe planeta, parasindu-si floarea cea atat de draga, iubirea vietii lui...

Calatoreste, apoi, mult, cunoaste oameni, chiar si o vulpe nazdravana pe care o imblanzeste, incearca sa inteleaga ce e dragostea, isi face prieteni pamanteni si mai putin pamanteni.

Intr-o zi insa, obosit de atat drum si de topait de pe o planeta pe alta, invins de dor, vrea sa se intoarca. Dar, cum nu exista dragoste fara suferinta si suferinta si placerea nu se despart aproape niciodata, nu se mai stie daca a si reusit sa ajunga inapoi la planeta si la floarea lui, dar cu siguranta a facut totul...

...Nici eu nu stiu, dar ma voi gandi mereu la micul print si a sa floare neasemuita si atat de iubita.

Nu cred ca au murit, nu e posibil. Dragostea adevarata nu moare niciodata. Niciodata.