trec stingherele-mi păreri
coapte pe jarul frunții tale încremenite,
crește în tine teama de a nu închide cumva cercul.
În scancetul polar al jocului nostru divers
adiacent
mă porți în căușul claustrofob al inimii
între aortă și durere,
între întrebare și blestem,
mă legeni între curcubeele mute și vii,
eu visând la un stol ce va veni și mă va lua în cioc,
și mă va arunca ca pe un pendul în balans
de pe vreun vârf uitat de munte.
Voi mânca din stelele mărunte și voi bea din sorii năuci
voi cerși lumină și voi semăna cânt peste ape.
Mă arunc în gol, căci pasărea n-a mai venit,
sângerez de obidă.
Mă înfig cu unghile în pământul tău cleios
cât mai pot încă să strig îndurare, rămâi.
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: