DOAMNA DIN TRAMVAI

Merg zilnic cu tramvaiul. N-am incotro, eu nu conduc o masina. In schimb, le admir enorm pe consoartele mele soferite, dar le si le invidiez, deopotriva, pentru curajul lor, eu nefiind (inca) in stare “sa iau taurul de coada” si sa dau de carnet.

Drept urmare, trebuie sa ma descurc cu mijloacele de transport in comun asa cum pot. In tramvai, am marele “noroc” sa impart spatiul lung si ingust cu restul calatorilor, probabil la fel de “nesoferi” ca si mine, din varii motive, dizabilitati, sau lehamite fata de circulatul vesnic cu masina “bara la bara” prin Bucuresti. Nu ma plang, cu siguranta m-as plictisi de moarte de la atata singuratate si alienare daca as conduce autoturismul personal, in loc sa fac schimb de virusi si pareri cu colegii de suferinta din serpuitorul mijloc de locomotie!

Mi se intampla, deseori, atunci cand ma aflu in mijloacele de transport public, sa asist la repetabile scene de disperare, in care o “doamna” (nu foarte in etate, de obicei), cum vede ca se elibereaza un scaun, se apuca sa si-l revendice prin diferite mijloace mai mult sau mai putin pacifiste, ca pe un bun personal pierdut si recastigat pe neasteptate. Daca, total intamplator, te nimeresti mai aproape de scaunul proaspat eliberat iar “disperata” se afla undeva, putin mai la departare, poti avea nesperata “bafta” sa te intrebe – pe un ton aproape calm si fara inflexiuni paranoice si paroxistice - cel putin de data asta – daca intentionezi (sau nu??!!) sa iei loc.

Cand te intreaba, o face cu ultima farama de politete ramasa in dotare (sa speram ca mai are resturi pe acasa, pentru binele victimelor ce vor veni), pentru ca, de fapt, in sinea ei, isi doreste cu tot dinadinsul ca tu sa fii cel care refuza sa se aseze, sedus de un val de politete ceva mai tsunamist decat al dumneaei. Acum, daca tu te nimeresti sa fii si nitelus mai tanar, cand te intreaba de intentiile de repauz temporar al propriilor oase, i se citeste in ochi flacara violeta si crescanda a dorintei sale de razbunare in caz ca raspunsul tau e unul pozitiv… Doamne, iarta-ma, cum sa te asezi tu, un june, pe scaunele rezervate pentru batrani sau femei cu copii in brate? Desi ea, "doamna", nu se incadreaza nici la una, si nici la cealalta din cele doua categorii, dar se considera indreptatita - de veacuri - sa ia loc. 


Si-apoi, tu ai oasele inca in crestere, mai bine ramai la verticala ca sa mai iei in inaltime! Nici nu ametesti chiar asa usor si nu esti nici operat… Pentru ca da, aceste individe vor etala, in modul cel mai cabotin si nedemn cu putinta, o mina asiduu schimonosita, pusa optim in valoare si de o durere inchipuita, adaugata drept bonus la intreg show-ul de rigoare. Ba, mai mult, va si schiopata, suficient cat sa te prinzi tu - lesne! - ca ea are probleme cu picioarele si tocmai a suferit a 14 a interventie nereusita la unul din genunchi!

”Vai, maica, cred ca se extinde (problema!) si la celalalt picior…maine-pomaine n-o sa mai pot sa merg deloc, nici macar pana la tramvai!” Lasa, zic in sinea mea si ca o sadica ce sunt, ca poate maine am noroc, cade suferinda la pat si ajung si eu cu nervii intregi la birou, si nu "pe bigudiuri" ca de obicei…

Sa nu uitam, insa, ca asta e cazul fericit in care discuti cu "doamna" ce se zbate in chinuri insuportabile si cazi si la pace! In cazul, mai putin fericit, in care “madama” nu este neaparat si binevoitoare (deh, boala ne inraieste!), la tentativa ta nevinovata de a te aseza, risti sa te trezesti altoit drept in moalele capului, cu acelasi baston in care mai adineaori se sprijinea, cu naduf, impricinata. 


Tu nu ai voie sa fi obosit, tu nu ai voie sa afisezi nicio durere mai putin vizibila cu ochiul liber, care sa te determine, pe buna dreptate, sa iti doresti sa iei un loc! Tu esti tanar si nu te dai batran, desi ai putea. Tu esti tanar si cedezi…Poate cedeaza si scaunul ei pana la urma, si atunci esti razbunat, macar azi...

Maine, insa,  vei fi nevoit sa o iei de la capat. De la capat, dar cu speranta - infima - ca urmatoarea devoratoare de locuri disponibile din tramvai n-o sa mai recurga la vreun “instrument” de sprijin cu care sa se avante in lupta castigatoare de trofee bune de odihnit rarunchii, si pe care sa il  foloseasca si la punerea la respect a tinerilor cu tupeu, certati cu cei sapte ani de-acasa.