Eternul si mereu actualul Doi

Ilustratie de: Raduly Melinda

Intotdeauna am simtit o forta in cuvinte, si deci, normal ar fi fost sa mi le aleg cu mai multa grija uneori. Nu e usor, pentru ca ele, cuvintele, sunt si bune, sunt si rele, sunt si prieten, si dusman, alfa si omega, cuvintele sunt…cuvintele nu sunt altceva decat modul in care transmitem trairile si mesajele catre lume.

De ce ma “leg” astazi de cuvinte? Ajunsesem sa ma intreb de ce ma pot arde uneori atat de puternic, incat nu mai ramane decat o mana de cenusa buna de adunat cu farasul, si pur si simplu m-am apucat sa ma gandesc la toate lucrurile care, asemeni cuvintelor, pot indulci sau pot amari pana la anularea efectiva a individului.

Uite, de exemplu, notiunea de “cuplu”. Iti cauti perechea (eternul doi unificator) cand sinele nu-ti mai ajunge, sau cand increderea in propria persoana scade ingrijorator. Apare un el, apare o ea, situatia se schimba, zona de comfort se largeste, si pentru o perioada, zburzi si stralucesti de parca lumea s-a oprit si Universul s-a oferit sa fie martor la acest “dezmat” in ale fericirii. Pui de-o nunta, tragi o petrecere, vine si honeymoon-ul peste voi...Ah, a nu se citi cartea ai cu dragostea care dureaza vreo 3 ani, ca poate influenta (a se citi: distruge) vacanta, conferindu-i destinului un caracter mai inefabil decat s-ar fi crezut, multumesc.

Nu vreau sa fiu neaparat patetica, nu o sa vorbesc de relatii care toate se termina cumva, candva si undeva in functie de nivelul talentului si abnegatiei de care dau dovada protagonistii. Pana la urma, orice inceput are si un sfarsit, la fel cum un sfarsit este mereu un nou inceput. Important e sa ne ridicam, sa ne scuturam de praf si sa reincepem cautarea pentru doi-ul vesnic salvator. In cautare rezida cel mai mult sensul; atunci suntem mai aprigi si mai pasionali ca niciodata! Jumatatea ramane doar o jumatate, daca ea nu continua sa lupte pana isi va gasi extensia, cheie a existentei sale.

E iubirea si fericire dar si suferinta? Imi raspund diferit la intrebarea asta de fiecare data. Probabil asta e cel mai bun raspuns, mereu un altul, cu nuante si fatete paradoxale si neasteptate. Nu e alba sau neagra, stim ca retete de iubit exclusiv frumos, minunat si pentru totdeauna...nu exista. Si cand pui la copt o banala prajitura, pui zahar ca na, e o praji, dar adaugi si un varf de cutit de sare!

Nu pot sa nu aduc vorba si despre celebrul basm “Ca sarea in bucate”, atat de plin de invataminte si foarte mult talc, care mi-a bucurat copilaria. Asa ca intelept ar fi sa mai lasam mierea de o parte, ca sa nu dam, cumva, in diabet. Dulce combinat cu amarui, cred ca asta ar putea fi un sfat bun, o reteta potrivit a fi pusa in practica. Nu degeaba mai pleaca cate unii, cate unele pentru ca li s-a cam “urat cu binele”. E necesara o proportie in tot si toate, macar o simulare a unui echilibru din cand in cand, si psihic s-ar putea chiar sa functioneze!

Dihotomia rau-bine, frumos-urat, dulce-amar (bun si doar nitelus acrisor, de acord!) e parte din viata noastra, asta e cert. Care e, de fapt, proportia uneia sau alteia in acest context, ei, aici doar moralistii, credinciosii si cei care trec usor peste suferintele din dragoste ar putea-o spune. Uneori o sa ii credem, alteori nu. Depinde cat am iubit, depinde cat a stat sau cat am putut indura. Depinde.

Si moartea e o a doua fateta a vietii, a cea oglinda in care evitam sa ne privim o perioada, pana ajunge ea sa ne fie pusa in fata cu forta. O ignoram, probabil, in speranta ca poate dispare, convinsi fiind ca inevitabilul i se va intampla celuilalt si nu mie. Am eu, asa, o aura protectoare si Dumnezeu nu ma uita!

Dumnezeu, intr-adevar, nu ne uita, noi il uitam pe el mai degraba, sau ajungem sa il vedem asa cum nu este, ajungem sa ii cerem ceva ce nu ne-ar da niciodata pentru ca pur si simplu nu ne este de trebuinta, sau, cel putin, nu la modul la care i-l cerem noi. Cred ca nici nu e nevoie sa ceri, doar sa te rogi sa fii puternic, sa te rogi sa fie bine.

Stiti, insa, ce e cu adevarat minunat? Inima e una si cu ea iubim, sufletul e unul si el ne face mai buni, creierul, la fel, e unul si multumita lui putem gandi (macar incerca, stiu ca suna rautacios, dar si realist deopotriva) si putem asterne pe hartie siruri intregi de cuvinte, cuvinte din acelea cu multe sensuri, mai mult sau mai putin poetice, mai mult sau mai putin ucigatoare…

Totusi, ne nastem si murim singuri (din pacate???), aici nu mai ramane loc de doi-ul cel definitoriu, sau nu in plan material. Trupul nu poate raspunde “comenzilor” mundane la nesfarsit. In fata mortii, suntem cel mult noi, Dumnezeu si cam atat.

Restul e istorie sau voi, cei care mai ramaneti pentru o vreme.

Un ceas cu tine

Sprancenele flamande iti mangaie fruntea-lumina,

Ma intrebi din priviri, in soapta, daca te iubesc

Si daca da, cat, si cum, si de ce.

Pare tarziu si nu e, e doar o seara, seara noastra, prima, ultima

E hazardul renascut in stea, vorba lui Nietzsche.

Dansul, ma straduiesc sa ti-l cant in timpanul cald de atata iubire.

Sa nu vina dimineata, sau nu, mai bine cheam-o, cheam-o tu, iubite!

Poate voi invata, cumva, sa te iubesc si altfel, poate revine timpul sa studiez mai mult.

Studentie, educatie in amor…exista ele oare?

Acum nu vad nimic mai mult decat pe mine topindu-ma in tine, asa sa le spui…

Suflet de 5 stele

De unde pana unde mi-a venit asta cu acordarea de “stele” sufletului? Si de ce nu, in fond? Nu traim, cu teribila mandrie, epoca catalogarilor, a etichetarilor de tot felul? De ce n-ar avea si sufletul stelele lui, margaretele lui drept insemne ale valorii proprii?

“Cantitatea de suflet” de care dispunem difera d ela caz la caz. E de vina si gena, nu neg. Desi putin suflet, acolo are, in principiu, cam toata lumea. Lucrurile functioneaza cam asa de obicei: Am 01 grame  de suflet dar ma comport ca si cum as avea vreo 50 de grame! Cum ar veni, ma laud desi n-am cui, si uit ca “lauda de sine” nu miroase-a bine, si oricum, si daca nu uitam tot asa procedam.

De cealalta parte, se remarca sufletele cele adevarate, acele suflete pentru care “poluarea” e de maxim +/-3%, o marja aceptata si la sondaje, deci se accepta.
Sufletele deosebite sunt modeste, nu se lauda singure si nici nu asteapta ovatii la schimb. Sufletele de 5 stele sunt, pur si simplu. Cand le descoperi, tu, muritorul de rand beneficiar al unui suflet de cel mult 2-3 stele dar si cu ceva ambitii de crestere gen “sus tot mai sus” (ceea ce tot e bine), ramai pur si simplu siderat ca poate exista asa ceva!
Da, ati auzit bine. Ajungi sa fii surprins cand dai peste un om caruia ii pasa cu adevarat de ceilalti, un om care ar fi dispus sa renunte la orice ca sa isi ajute semenii neconditionat. Acest gen de om e dispus sa isi dea si ultimii bani din salariu celui aflat in nevoie, desi poate ca seara, la cina, n-o sa mai aiba ce pune pe masa. dar asta nu conteaza. Important e sa il ajute pe cel mai in nevoie decat el.

Atunci cand esti la pamant, lacrimile iti curg suroaie, durerea te sugruma iar tamplele iti pulseaza de la tensiunea oscilanta si te paste si un accident vascular de la atata consum interior si stres, acesti oameni altruisti si binevoitori te vor lua pe dupa umeri si iti spune: “Hei, nu mai fii trist! Capu' sus! Sterge-ti lacrimile, totul are o rezolvare. Si nu uita ca sunt aici, oricand, sa te ajut!”

Ma gandesc ca e vorba pana la urma de iubire, sub aproape toate formele pe care le poate lua ea: un prieten adevarat, o iubita, un iubit…chiar si-un vecin amabil. 

Sunt oameni care se cunosc de foarte putin timp si cu toate astea sunt gata sa isi dea si haina de pe ei pentru – nu-i asa – un “strain”! Sau sunt acei prieteni care, la 4 dimineata cand ii suni suparat, deprimat si distrus tot iti raspund la apel in ciuda orelor tarzii, dispusi fiind sa te ajute cu orice pret.

In concluzie, cu siguranta mai exista si suflete mari pe lumea asta, chiar daca nu prea ne mai vine a crede cand ne uitam in jur. 

Pe aceasta cale, va multumesc voua, celor care intrati in viata noastra taman atunci cand parca nimic nu mai e cum era , cand parca nimeni si nimic nu ne-ar mai putea salva.

Impresiile mele despre concertul Vama - by Simona

Fetelor, sincer...cumparasem de vreo 2 saptamani albumul Vama 2012 pe care l-au lansat aseara....este un album deosebit...la modul ca de fiecare data cand il asculti, iti creeaza o alta impresie, cred ca depinde foarte mult de starea in care esti. Fie iti displace total, fie iti place la maximum...si sunt melodii care nu iti plac dar apoi cand le reasculti, le iubesti! Tare!

Dar punerea in scena a acestui album a fost un adevarat spectacol din toate punctele de vedere: voce, melodie, efecte, coregrafia intregita de o trupa de tineri dansatori plin de viata si energie si: evident, Tudor, care a fost de mare senzatie: gesturi, expresii, modul de a vorbi publicului, mesajul pe care l-a transmis (va spun sincer ca, la melodia Declarat pierduta tara, mi s-a facut pielea de gaina, si la final, aproape mi-au dat lacrimile. Il declar, oficial, pe Tudor un artist complet care reuseste sa emotioneze si sa transmita o multitudine de stari, trairi, sentimente, sa creeze emotii din cele mai diverse: de la agonie la extaz, de la delir si frenezie, la melancolie si chiar tristete; de la zambete la lacrimi.

Concluzie: A reusit sa ne transpuna total. A fost desavarsit!

Si pentru mine, a fost unul din cele mai tari concerte ever (nu pot sa spun asta cu cel mai tare dupa experienta U2 :)) dar cred ca number 2, clar!!!!!

Love you forever, Tudor!!!!!!

THE NEW PITZI

Pitzi a fost mereu pe val. Pitzi este si va fi. Ce-i drept, intre timp si oarecum in pas cu moda, ce avanseaza mai galopant chiar si decat cancerul in stadiul terminal, pitzi se tine tare pe pozitii, ba chiar se mai si transforma, evoluand catre nivelul urmator!

Daca, pana mai de curand, pitzi cea de toate zilele purta volanse mii si cat mai roz, mansardate strategic in straturi diafane intru sustinerea kitch-ului perfect, mai nou, miss pitzi s-a dat peste cap de trei ori ca in basme si a devenit o…printesica! S-a mai “cizelat” si stilizat, sa zicem; s-a lepadat de rujul roz penal si de cositele-i blonde, pana la radacina carora vopseaua cea neascultatoare se tot incapatana sa nu ajunga! Printesica e, cu alte cuvinte, varianta “tunata” a deja “fumatei” pitzi, trecuta, de pe acum, de la stadiul de adolescenta teribilista, la cel de femeiusca in cautarea febrila a maturitatii cea provocatoare si plina de neprevazut. 

Noua creatura nu mai e adepta rozului in toate nuantele nastrusnice si a toaletelor din latex mulate, ci e, mai nou, un trend-setter, o adevarata aparitie, o revelatie chiar! Avem, de acum, de a face cu o tipa bine, o muiere pusa la patru ace, imbracata si accesorizata asortat de la magazinul spaniol Z, care are bunul obicei de a-si etala outfit-urile de-a gata asortate - de la pantofior si pana la colier - pe manechinele din vitrina. Astfel, tinerele amazoane aspirante au scapat si de acest efort de pe urma: asortarea bluzei cu fusta, cu pantalonii, cu geanta si cu sandaua. Cum s-ar zice, magazinu’ propune, iar cardul, a carui limita e mai putin importanta, poate - si trebuie! - sa faca restul!
Gata, fatuca nu mai are acum nicio grija; trebuie doar sa fie fresh la rendez-vous-ul cu cel de la capatul cel mai indepartat al cardului. Cand se coboara din bolidul iubitului, abia de i se zaresc ochii, camuflati acerb sub ochelarii de soare, gigantici pe langa biata capatana delicata. Ovalul fetei s-a resemnat si el umil, cazut prada ramelor ce depasesc, ostentativ si agasant, zona-i predestinata de la natura. Capul nu creste in pas cu vremurile si nici cu labartarea lentilelor, ceea ce nu e neaparat rau; dar tot ar merge un accesoriu solar ceva mai congestionat pentru zana in discutie, ca zau ca arata ca o musca bazaind agitata pe scaunul din dreapta.

Lasand la o parte latura vestimentara a problemei, sa trecem, nitel, in revista naravurile culinare ale pasagerelor de dreapta jeep. Fatucile astea sunt vesnic la cura, desi sunt slabe precum firul de iarba printre rosii maci. Le-ar cam lua vantul pe sus, de nu ar circula mai mult cu masina...Oricum, ele se hranesc doar cu taraituri de mobil facute sanvish, asa ca e evident de ce sunt asa de suple. Doar mobilu’ amicului e colesterol free si nici nu ingrasa, deci ce mai vreti? Ala vorbeste si se sms-uieste, iar ea, in timpul asta, isi mentine silueta! Armonie totala, frate! Universu’ lucreaza in favoarea lor si a noastra, a carcotasilor invidiosi de serviciu...

Acu, ca nu mananca, e una si e si treaba lor; dar fitzele de rigoare, asociate procesului firesc de alimentare si selectie a bucatelor, sunt, totusi, demne de mentionat. Draga, ele usturoi si ceapa nu mananca niciodata, nu, ca le miroase gura de garofita! Fata, alea la Paris papa supa de ceapa ca e de bon ton, delicatesa, ce mai! Ce stiti voi...Ma intreb cum v-ati descurca cu celebrii melci, o alta delicatesa ce v-ar face mai doamne decat sunteti! Doar sunteti sofisticate, ma....

Voi, saracutele, ati mai pacatui ce-i drept, cu cate o saorma din cand in cand, dar sa fie servita neaparat fara usturoi! Si Doamne iarta-le, stim cu totii ca fara ingredientul magic, preparatul arabesc n-are niciun farmec! 
Bagati, fetelor, si voi un Orbitel, o gumita, doua, trei, un pachet daca trebuie, dar nu va scoateti din meniu prazul national si usturoiul saormistic de rigoare doar ca sa dati bine, ca nu se merita, zau asa. Asta chiar e un sacrilegiu!

Si apoi, frumusetea e trecatoare, dar izul ala de saorma, generic denumita “cu de toate” (nu pun la socoteala si cartofii prajiti ca sunt de acord cu voi ca e too much!) n-ai cum sa-l uiti vreodata, si macar asa, ramai cu o amintire puternica…Cand o pleca jeep-ul definitiv din viata voastra, usturoiul din saorma papata direct in masina, in prima seara de amor, cu siguranta va ramane sa va salveze, fiind chiar mai eficient si decat un antibiotic! Nu stiu, insa, daca da si aceeasi dependenta, dar, daca va intereseaza, io intreb...

Orizonturi și fluturi

Orizontul se strânge sub al său roșu orbitor și gemând, tremurând a visare

Fluturii se odihnesc în pleoapele-ți calde,

Pe deasupra tâmplelor adie o pudră gălbuie de amor și de aripi.

Ne prindem în hora chipurilor cele flămânde,

Dansăm, navigăm, cerșim la umila iertare.

Trupul cel zvelt de Adonis alungă chemări de madonă, dulci ca de rouă

Sudoarea-mi arzândă desenează vitralii pe sufletu-ți adormit și păgân.

Lobul urechii însingurate, de astăzi devenită iubită,

Întinde al său fin inelar înspre umbra-ți durere plângând…

Mă prinzi, ca din zbor, de un blând vers alb, în fluturi ne cântă și marea

Cazonă încrâncenare de sori și de mare mister.

E liniște, lacrima nu mai e vie,

Zâmbim, legănați de vântul sublim...

GRADINITA SI CRESA DE STAT DIN ROMANIA NU SUNT NICI PE DE PARTE PE GRATIS!!!

Trec, zilnic, pe Aleea Castanilor (cei care locuiesc in Militari cu siguranta cunosc zona). Numele i se trage, desigur, de la faimosii copaci, aflati in numar mare pe aceasta alee.

Pe langa castanii sai romantici, zona respectiva e cunoscuta si drept un loc de intalnire pentru copiii de toate varstele, carucioarele, bicicletele, trotinetele si rolele posibile!

Sursa: Mediafax