O iubire de toamna

Mi-am intors chipul de la soarele bland
Sa privesc catre interioru-mi deschis, calauzit de lumina.
Pasare-fluture, copil de safir ce-ai ales sa zbori catre lume,
Pamantul fertil ti-a rodit miez de uimire si vis.

Te iubesc simplu, candid, egoist si enorm
Prunc zamislit din floare de colt sfintita cu parfum de stele...
Cantul tau uns cu pulpa de miere si sanul meu cald se-nmultesc azi cu doi

Urmand matematica derutanta a firii.

Doamne, nu stiu sa pot iubi mai mult
Umbra pamantului asternuta in pantec
Sub omatul  moale al vietii...

Copile, speranta si mir etern
Ma aplec si-ti sarut chipul din zahar brun
Dulceag ca o primavara renascuta toamna...

Moondance

Luna nebuna cu diadema de spuma

Azi' noapte, pe furis, in casa de om ai intrat

Dansand din buric ca o cadana...

Din gamba cea adormita cu pofta-ai muscat

Zaludo, ce tainic ospat, ce te-ai mai infruptat!

Cerul nocturn atipise cand te-ai descatusat

Prin ferestra-mi deschisa, sireato, te-ai strecurat.

Ti-ai oglindit, senzuala, chipul frumos pe-un colt alb de pat

M-am trezit, te simtisem de cum ai intrat!

Ma-ntrebi de te iert? Pot, oare, eu?

Mai bine intreaba-i pe zei, sau pe Prometeu...

Un tribunal ceresc vor fi convocat,

Desi, craiasa a noptii, tot ei te-au lasat sa cazi in pacat!

Mai e putin pana la rasarit

Si cred ca ai sa suferi cumplit...

Te-ai umilit destul, te-ai grabit

Incolacindu-ti o raza pe-al meu pulpan obosit...

Cerul, pe semne ca te va mustra

Doar i-ai furat noaptea, si lumea, si poate si-o stea...

Acum, te gandesti, ce va urma?

Probabil somnul meu lin si crunta pedeapsa a ta!

Eros

Astazi sunt eleganta, inspir frumusete si expir lumina.
Ma acopar navalnic cu tine, cu visul tau.
Siragul de perle suspina invidios la gatul meu.
Pana si tu te intrebi de unde atata dor, de unde atata iubire.

Sanul meu copt se elibereaza din stransoarea vesmantului clandestin si erotic,
Si tresare virgin, dar nu se retrage invins, ci tanjeste dupa jucausul nostru alint.
Imi prinzi alene sfarcul cu dintii,
Razvratita placere tese in mine noi dorinte-povesti.

Ma apasa greutatea saruturilor tale dulci de tuberoze,
Raspund lacoma la atacu-ti falic si nebun.
Parfumul erosului din incapere se face o ceata densa, angelica ce-mi pretinde o ruga.
Sunt o supusa, o invinsa, o iubita cu aroma de mure.

Ma rog la trupul tau alert,
Ma rog la pasul tau cotropitor si apasat,
Si ma rog la lume sa mai uite de noi.
Promit, in schimb, suava cadere, obedienta, tumult.

TURNATORII…

...sau sifonarii, papagalii cum mai sunt numiti in jargonul dedicat, sunt o categorie aparte de exemplare umanoide cu asa- zise virtuti extraterestre. 

Adica, aceste persoane, obiecte, animale s-au ce-or mai fi ele se considera ca fiind “alese”, norocoase, laudandu-se cu dotari suplimentare gen 3 coaie sau 3 tatze sau si si. Specia de mai sus apleaca urechea la fiesce cuvant rostit imprejuru-i, cu unicul scop de a colecta informatia spre a o varsa, mai departe, intr-o ureche de extraterestru superioara, urmarind obtinerea de ponoase imediate si concrete. 

La scoala si acasa invatam ca “purtatul vorbei” nu e bun. Copiii sunt, de regula, foarte paraciosi, se stie asta. Pe drumul vertical al maturitatii insa, unii au accese de constiinta nu neaparat constiente si renunta la obiceiul de a “da in gat” in stanga si-n dreapta; altii, nu se apleaca in fata “vicisitudinilor” la care viata ii supune, astfel ca si pastreaza ‘’bunul” obicei de a da din clont. Asta pentru ca au vazut ca tine, si mai ales, au vazut ca le si iese cate ceva, ca doar sunt ai mai cu stea in frunte! 

Turnatorii primesc favoruri, cum spuneam, asta e clar. Mai mici, mai mari, in functie de calitatea si cantitatea de informatii insuvoiate in urechea dispusa sa asculte. Ca, nu e asa, tre sa ai si cui sa ii debitezi conversatiile semenilor, atfel n-ar mai merita efortul! Pana la urma, daca nu ar exista astfel de speculanti dornici sa afle cum si in ce mod scuipam, defecam sau ne distram, alesii - turnatori ar muri de foame. Ar trebui sa se descurce doar cu salariul platit pentru o munca prestata au ba, depinde ce noroc au si la job. 

Exista 2 metode de plimbare a asa-ziselor adevaruri universale: fie turnatorul are abilitatea de a selecta informatia-cheie si de a o livra corespunzator tertului, stand extrem de bine la capitolul comunicare si gasind imediat receptorul hamesit dupa stirile de ultima ora, fie se gaseste cate un gigel-master of the game, care si el se pricepe la oameni si comunicare la fel de bine ca si sursele sale. gigel il identifica rapid pe cel mai potrivit sa ii furnizeze “prada”mult-dorita, si asta intr-un termen foarte strans, care, evident se respecta, doar e in interesul ambelor parti, nu? 

Stim ca, la capitolul munca, “alesul” nu s-a incadrat in termenele de predare mai niciodata, si uite d’aia le respecta p’astea colaterale cu atat dedicare. Acesta poate fi un criteriu de selectie pentru Gigel: e prost de bubuie, nu e eficient, nu vrea sa munceasca, ia sa vad eu cum sta cu datul din gura, ii mai dau o sansa boului. Cretinul turnator nu pricepe ca e doar o unealta in mana uzurpatorului gigel, fiind folosit pana la prima greseala, cand uzurpatorul devine calau si capul alesului zboara de pe esafod direct in mijlocul publicului gura-casca. Cand alesul-cel-netrebnic e chiar un recidivist in ale greselilor in domeniile din afara purtatului de vorbe, apare amenintarea, apare constrangerea in acest plan. gigel ii zice: "Daca pana maine la pranz nu aflu cu cine culca X, sau daca Y e chiar cel cu care cred eu ca se culca X, ai pus-o, amice; te fac un Z de nu te vezi, te dau si afara si n-o sa te mai angajeze nici mama, am eu grija, fatalaule!"

Cam asa se deruleaza un monolog de tip inchizitoriu la locul de munca, cand ne doare atat de tare cine si cum o mai ia in gura sau daca a auzit de doggy style.

Ajungi, tu, un om cat de cat normal, sa fii atent la fiecare pasarica (pardon, vorba) care iti iese din gura, de teama sa nu ajungi si tu pe lista neagra a “alesului”. Bine, daca e sa iti caute nod in papura, si un “buna ziua” ar putea sa pice prost, desi tu te-ai uitat inainte pe geam si nu era nici pe departe seara, daramite noapte.

Important e sa zici ceva, orice, numai sa aiba turnatoru’ material de ce sa se lege. Si o face artistic, ca doar n-o sa zica: "Bai, fraiere, tu nu vezi ca e noapte si tu zici buna ziua?"

Nu, nu asa decurg lucrurile. Tu ai dat binete, el a prins informatia din zbor si a inregistrat-o, vorba aceea: “Buna ziua ai dat, belea ti-ai capatat”.

Au astia, frate, o memorie, ca i-ar face invidiosi pana si pe bietii ziaristi! Te mai intrebi de ce dracu s-au inventat reportofoanele, ca la ce capacitate de stocare au astia in creierasul din dotare…chiar ca orice device extern e useless.

Si, uite asa, cu “naframa-n varf de bat” si cu cerebelul colcaind de saramura de cuvinte, idei si ardei iute, alesul merge la gigel in audienta.

Varsa valul de noutati care incepuse sa devina apasator si greu, se usureaza de materialul inutil pentru el dar vital pentru sefu’, si obtine promisiunea ca rezultatul evaluarii de performanta va fi schimbat din “insuficient” in “depaseste asteptarile asteptarilor”.

Evident ca promisiunea lu’ nea gigel e tinuta sau nu', dar asta nici nu mai conteaza. Stofa de turnator ramane, si se si ingroasa pe zi ce trece tinand loc de cojoaca. Asta pana intr-o zi “cand alesul” chiar reuseste in demersul sau, ori crapa de caldura pe timp de vara, murind sufocat sub greutatea vesmintelor incotosmanate de securist aflat la datorie.

Pana la urma, Dumnezeu nu doarme chiar in fiecare noapte si EL chiar exista. 

Aviz amatorilor.

Cand voi deveni zeita?

Intrebari si iar intrebari...Ni le putem zilnic, fiecare, sunt aproape sigura de asta.

Cand voi fi fericita? Cand ma voi simti cu adevarat implinita?

Am vazut astazi un interviu cu Ozana Barabancea. Ozana e o tipa faina, multumita de ea insasi, care insa nu prea isi pune intrebari, uite exceptia. Nu isi pune intrebari nu pentru ca nu ar fi la fel de curioasa ca restul lumii in general, ci pentru ca stie deja raspunsurile, la toate intrebarile, la orice intrebare. 

Ozana iubeste viata, isi iubeste sufletul si trupul asa cum sunt. E o personalitate puternica si isi striga puterea catre cele patru zari.

Ozana nu vrea sa slabeasca, se simte minunat in pielea ei, doar sunt atatia barbati pe lumea asta care prefera femeile "pline". Si daca nu ar fi, ea tot asa ar vrea sa ramana, acum si intr-o viata viitoare.

Pe Ozana nu o interseaza ce cred altii, cum gandesc altii. Viata e scurta si simpla, noi cautam sa o complicam, asa spune ea. 

Ozana e libera, e indragostita. Iubeste un barbat mult mai tanar, si el pe ea. "Da-l naibii pe Cronos, nu exista timp!"

Dar eu sunt genul care ma intreb, nu sunt ca ea, ca Ozana. Asa ca nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc si intreb: Sunt oamenii asemeni ei fericiti cu adevarat, sau doar braveaza? Nu cumva personalitatea aceasta extrovertita si mobilizatoare ascunde o rana supuranda din interior, foarte adanca?

Mi-ar placea sa cred ca unii chiar sunt astfel, si imi doresc sa imi poata transmite si mie aceasta stare si eu sa zic gata, de maine n-o sa mai sufar si n-o sa imi mai fac ganduri...

Ozana devine zeita pe scena. Dar eu cand am devenit zeita, daca asta s-a intamplat vreodata pana acum? 

Oricum, daca nu s-a intamplat inca, mai am 2014 ocazii sa mi se intample pe viitor, e timp. Desi cred ca sunt zeita de fiecare data cand scriu, cand va scriu, cand apas "Publicati" pentru un nou articol, pe care, cu nerabdare si emotie, astept sa il primiti si sa il cititi.

Ma simt zeita si cand trec peste gandurile-mi grele si pot sa zambesc. Ma simt zeita cand imi strang copiii in brate. Ma simt zeita si atunci cand pierd desi stiu ca, de fapt, am invins. Ma mint eu, oare? Of, gata cu intrebarile! Dar indoiala inseamna cautare, iar eu sunt o zeita si atunci cand caut si nu neaparat si gasesc...il camino.

Ozana e asa cum alege ea sa fie. Eu sunt asa cum incerc sa aleg  sa fiu si poate, la anul, voi reusi ceva mai bine. Ozana se teme de minciuni mai mult decat de sinceritate. Eu ma tem si de sinceritate pana la un punct. Se pot prabusi atatea iluzii odata cu adevarurile dezvaluite, miezul pur si gol azvarlit drept in fata.

Mi-e teama ca nu o sa ma mai pot ridica dupa o astfel de marturisire. Mi-e teama de propria-mi confesiune, mi-e teama sa nu imi fuga pamantul de sub picioare cand o sa spun ce am de spus, cand o sa recunosc ca da, sufar, plang, ma chinui, am cosmaruri. Desi, in toata disperarea mea, inca stiu ca a doua zi imi vine mereu in intampinare si ma salveaza, iar si iar. Si asta nu e o minciuna, e un adevar care imi da speranta, imi da putere sa renasc din aceeasi a mea cenusa.

Sarbatorile si omul

Se apropie sarbatorile si ma gandesc ca bine ar fi sa incercam sa ne linistim, putin, sau mult, sau cum s-o putea.

Doar ca, paradoxal, in loc sa ne gandim la zilele libere ce ne asteapta (la bugetari mai multe, la privati mai putine, deh, dupa sufletul omului :D), zile in care o sa tragem cu un ochi la TV si cu unul la oala de sarmale, noi alegem sa fim nervosi, alegem derapajul promovat la rang de normal.

Ne sare tandara iute si din orice. Sefu' striga mai tare ca obicei, vanzatoarea de la chiosc e in stare sa te sugrume ca nu ai 2 lei marunt, iar prietenii aleg sa se descotoroseasca de tine mai usor ca niciodata, lucru chiar foarte trist...

Nici pe strazi nu e mai bine, domneste aceeasi agitatie. Beculetele sunt aprinse doar in centru, toata nebunia fiind comasata  in automobile sau pe jos; targurile de Craciun te imbie cu vin fiert si poale in brau, asta daca reusesti sa iti faci loc pana la ele, la cata coada de oameni se desfasoara in fata ta. Si cum nervii nu te mai tin, dupa acum spuneam, risti sa te iei la bataie pentru niscaiva branza dulce cu stafide stropita cu alcool aromat si rosu.

Bine, se stie ca de sarbatori toata lumea alearga care incotro, dar zau asa, mi se pare ca de la an la an devenim tot mai agresivi, mai impulsivi, mai egoisti si mai acaparatori ca in anii trecuti.

Ok, de acord, am ramas in metrou o ora blocati pentru ca o femeie nefericita a incercat sa isi puna capat zilelor, si da, asta poate fi stresant, mai ales cand trebuie sa fii la birou la 9 fix. La 9:05 deja ai intarziat, chiar daca aseara ora 6 punct (cand ti se termina programul) te-a prins in plin powerpoint fara idei ingenioase in stare sa te faca sa tragi concluziile si sa pleci si tu, in sfarsit, acasa.

In perioada asta a anului, rata sinuciderilor creste, statistica o dovedeste. Fericirea exista, dar doar cu masura si clar nu ajunge pentru toti. Dar si asa, eu tot n-as putea sa debitez in stanga si-n dreapta ca vai, ce pacat ca nu i-a reusit treaba cu aruncatu' pe linie pana la capat bietei femei.

Ne-am inrait peste masura, capra vecinului a murit de minim 7 ori, invers decat la pisica si intrecand-o cu brio la capitolul rezistenta in timp. Daca pica vreunu' din picioare langa noi, ne uitam in alta parte, doar-doar sa nu fie cazul sa sunam la 112, ca ne ia Politia daca omu' in cauza doar se preface.
Se preface, si? Noi am incercat, am riscat, am fost oameni. Ei bine, asta e idealul. In realitate, noi nu ne comportam asa, stim bine, iar scuza ca ne ia Politia e doar partial motivul alegerii de a nu ne baga in treburile altora.

Am ajuns sa traim instinctiv, supravietuirea batand la scor vietuirea la orice ora.
Banalul si-a pierdut valenta de plictis care l-a consacrat. Acum banalul iti da una direct in moalele capului, de ramai lat.

Si e nasol daca nu te mai poti ridica, ca in jurul tau s-a facut deodata gol si toata lumea din vecinatate a disparut ca prin farmec dupa cum spuneam anterior. O minune de Craciun pe care nu ne-o dorim, dar cu care ne-am incrancenat sa invatam sa traim.

Cu toate astea, Craciunul va veni si anul acesta, ca de fiecare data, la vremea lui. Craciunul nu se schimba, noi, in schimb da, si de cele mai multe ori, schimbarea e una in rau.

Mai avem, insa, timp cateva zile, cel putin, sa ne gandim la noi dar si la cei din jur deopotriva, sa vedem daca mai putem salva ceva. 

E adevarat, a mai ramas prea putin timp pentru altfel de minuni, dar Craciun va fi si la anul si atunci ne mai ramane o Pandora inca vie si a ei speranta, care, poate de data asta, va reusi sa iasa din cutie pana sa apuce sa cada capacul peste ea.

Sarbatori fericite sa aveti!

Mamica, femeie, angajata, blogger, altceva?

Am mai multe “fatete”, ca mai toate mamicile de pe lume. Pe ale mele le-am bifat inca din faza de titlu, tocmai ca sa nu omit vreuna, perfectionismul ce ma caracterizeaza se reflecta si aici, evident.

De ce? Pai simplu. Nu sunt prea organizata in general, asa ca, putin ordine si disciplina, inca din titlu,

n-are la ce sa dauneze.

Acum e timpul sa desfasor firul povestii mele, nici prea banala dar nici exceptionala, o poveste a unui om mare.

Sunt o mamica singura a doi baieti reusiti, zic eu, si au mai zis si altii cativa. Cel mare e in clasa I, cel mic e la gradi. Sot nu mai am, a fost decizia amandurora de a merge pe cai separate de aici inainte. Nu sunt o mamica in sensul clasic si complet al cuvantului, asta e o clar.

Pragmatic vorbind, lucrez la un patron privat intr-un domeniu care n-are nici in clin si nici in maneca cu pregatirea mea universitara pur umanista. Lucrez cu banii, dar ma exprim prin poezii, impresii pseudo artistice si chiar erotice.

Am si doua bloguri la activ, unul cu potentiale virtuti literare, altul cu niscaiva valente sexuale. Nu incetez sa ma minunez cand vine vorba de trafic, recunosc. Un post pe blogul cel “kinky” atrage cititori in masa; un blog pe blogul asa-zis “intelectual” atrage cate un cititor pe ici, pe colo, din randul adeptilor de pe Facebook si cel mult, “friends” ai acestora. Defapt, nu stiu de ce ma mir atat, sexul se vinde, si inca destul de bine. N-a intrat si nici nu cred ca va intra, prea curand, in criza.

Din pacate insa, in ultima vreme, cu greu apuc sa mai public cate ceva. Muncesc zi lumina sa fiu angajatul perfect si mamica model deopotriva.

Copiii mei sunt cuminti si ascultatori. Nu e neaparat meritul meu, ci, mai degraba, al naturii. Cu alte cuvinte, sunt o mamica norocoasa si fericita, mai ales cand cel mic im spune ca sunt cea mai buna mamica din lume si ma cuprinde in brate cu drag.

E un galant asta mic, imi saruta mainile inca de cand avea vreo doi ani jumate. Acum are mai bine de 5 si nu sta o clipa. A aparut in viata parintilor sai rapid si pe neasteptate, fiind doar cu 18 luni mai mic decat fratiorul sau. E o “scanteioara” ce nu obosteste niciodata!

Baiatul meu cel mare e mai timid si mai retinut. Sunt mami perfecta si pentru el, desi, deunazi, l-am cam “ciufulit” cand a varsat vaza cu flori si apa peste fisele scrise cu stiloul pentru tema pentru acasa.

Evident, nici eu nu am fost o mami foarte vigilenta, dar traznai din astea s-au intamplat si se vor tot intampla, asa ca mai bine caut sa reactionez mai putin coleric data viitoare.

“Mami, doamna ne iarta cand udam fisele, a mai iertat si alti copii”. Slava Domnului imi zic, sper sa nu imi pedepseasca prea rau odorul, desi stiu ca il are la inima, si asta ma bucura si imi da sperante.

A doua zi, dupa incident, rasuflu usurata. Doamna chiar nu s-a suparat pe puiul meu cel mare, ba chiar i-a sporit panoplia de FB-uri reflectata in carnetul de note.

Pana la urma, nu stiu daca sunt o mama chiar atat de buna pe cat sustin ei. Mai pic in depresii, mai dorm in plus ca sa uit de mine si de tot.

Uneori chiar n-am chef de citit povesti si nici de jucat cu masinute. Alteori insa, da. Alteori sunt mama din carti, cea ideala, care alearga prin parc dupa zgatiile mici sa se asigure ca nu “si-o iau in freza”, macar nu de data asta.

Alteori, sunt doar femeie si ma rasfat ca atare; alteori, sunt doar o angajata care incearca la nesfarsit, fara succes, sa isi multumeasca superiorul. Alteori plang, alteori rad, alteori cad.

Dar, de cele mai multe ori insa, reusesc si ma ridic, si tot de cele mai multe ori, iubesc. Imi iubesc copiii si iubesc viata; imi iubesc sufletul, pe al meu si pe al lor deopotriva.

In definitiv, o iubesc pe cea mai buna mamica din lume, cel putin asa cred.