“Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.”
Andrei Plesu
Printr-o minunata intamplare, darul lasat de Mos Nicolae in ghetute a fost o carte. Poate nu e o vorba de hazard, ci mai degraba de un semn, asemeni porumbelului aducator de vesti (dupa cum v-am spus, ma incred in puterea semnelor de a se manifesta si de a ne influenta parcursul firesc al vietii).
Mosul nu mi-a daruit o carte oarecare, desi cred ca o carte, prin definitie, nu poate fi doar o carte. Cartea, ca si individul, are un caracter irepetabil. Nimeni nu va scrie de 2 ori aceeasi carte, exact in aceeasi forma si cu acelasi continut. Eu incerc insa sa subliniez, printr-o “sama de cuvinte potrivite”, insemnatatea volumului pe care l-am primit in dar.
“Despre frumusetea uitata a vietii”, caci despre aceasta carte voi scrie, are un titlu care, la o prima citire, m-a facut sa tresar putin, angrenata fiind in tumultul de necontenit al vremurilor pe care cu totii le traim. Aproape ca frumusetea si viata au contenit sa mai petreaca laolalta la aceeasi masa, si numai conjuctura potrivita si un autor de talia domnului Plesu ar mai fi putut sa le aduca impreuna vreodata, cel putin intr-un cadru literar exceptional.
Poate va asteptati sa povestesc continutul cartii, ei bine, nu o voi face, o data ca e pacat sa nu se bucure fiecare, in intimitate, de intreg farmecul sau, si apoi ca nu e vorba de un roman pe care sa il redai pe scurt, cu mici intruziuni cu valente de adnotari personale, mai mult sau mai putin critice la adresa autorului, sau sa intocmesti comentarii literare vaste, asternute pe multe pagini asa cum faceam prin clasa a XII a, pregatindu-ne pentru orele de literatura romana.
Cartea este, de fapt, o culegere de texte publicate in “Dilema veche” si “Adevarul”, acoperind o tematica ce transpune, in mod lucid, cu talc si cu foarte mult umor, realitatea din imediata noastra apropiere, o realitate ai caror martori si participanti suntem cu totii.
Uneori alegem, in umila noastra trecere, neimplicarea specifica celui saturat si plictisit de un cotidian vesnic imbacsit de scandaluri de tot de felul si de buzunare mai mult goale decat pline, uitand ca si simpla luare de pozitie oportuna si totodata ferma, ar putea, la un moment dat, sa transforme o credinta cu veleitati de inamic al adevarului intr-un beneficiu public si personal deopotriva.
Citindu-l pe domnul Plesu, putem intelege pe deplin lucrurile simple despre noi si natura noastra, eliberati de judecatile trunchiate la care suntem permanent expusi; putem intelege cum e sa fim autentici, demni, entuziasti, iubitori, fericiti, sanatosi si optimisti. Dar inainte de a fi toate acestea sau in acelasi timp cu toate acestea, putem fi si plini de lehamite, rai, oportunisti, iritati, viciosi si fricosi; acceptarea, descatusarea si apoi lepadarea de obiceiurile si faptele in mare parte toxice fiind solutiile salvatoare si puntea de lansare catre noi cei incomparabil mai buni.
Totodata, nu ar trebui sa ne oprim doar la a ne stabili simple obiective practice avand ca rezultat exclusiv satisfacerea imediata a unor nevoi conjuncturale si manifestarea in spiritul unui comportament fara substanta, impus de societatea si rigorile ei indoielnice si adesea discutabile; putem invata, in schimb, cum sa migram catre a deveni adevarati observatori spontani, activi, preocupati de dezvoltarea si perpetuarea unor modele demne de urmat pentru copiii si semenii nostri, a unor modalitati autentice de a ne parcurge consecvent propria cale, dand astfel un sens de implinire vietii.
[…scriu din dorinta de a reaminti cititorilor de frumusetea aceasta si in speranta ca, scriind, mi-o voi reaminti eu insumi. Nu vreau, de fapt, decat sa pun la dispozitia publicului o “farmacie” in care fiecare sa isi gaseasca sulfamida vindecatoare” (Andrei Plesu).
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: