Friday, December 23, 2011

Despre suficienta si formele ei


“Egoismul se naste din saracia inimii, din convingerea ca iubirea nu este suficienta pentru toti’’ – Don Miguel Ruiz

Cum putem sti ce ne e “suficient’’ si mai ales, in ce cantitate? Cum putem ajunge sa fim impliniti fara a depasi, in acelasi timp, pragul vanitatii si orgoliilor fara de seaman? Cum putem sti cat de egoisti suntem sau cat de saraci sufleteste (vorba lui Ruiz) si cand ar trebui sa ne oprim, de ne-am putea opri vreodata?

Mie, de pilda, imi este suficient ca am trei copii minunati, sanatosi, pe care ii iubesc enorm. Sunt un parinte obisnuit (chiar si asta ar trebui sa imi fie destul; oricum nu am nevoie de mai mult, sa fiu altceva decat ceea ce sunt), care se straduieste atat cat sa le asigure puilor sai cele necesare si suficiente (sper) in plan material. Nu astept nimic in schimb pentru asta, si iarasi nu sunt cu nimic iesita din comun; marea majoritate a parintilor sunt asemeni mie. Dar nu pot sa nu amintesc faptul ca iubirea fata de copii este o forma pura de iubire, poate una dintre cele mai pretioase forme de iubire posibile aici, pe Pamant, si ca abia atunci cand iti tii copiii in brate pentru prima data incepi sa iubesti cu adevarat, te maturizezi suficient in plan afectiv, si atunci centrul universului tau se schimba, la fel si prioritatile.

Ruiz ne-o spune atat de simplu: iubire exista suficienta pentru toti, dar iubirea ne implineste si capata valoare numai atunci cand o indreptam catre ceilalti. Trebuie doar sa ne deschidem inimile ca sa o putem primi, gazdui si apoi imparti si cu restul. Atata timp cat nu ne va fi suficient sa ne insusim iubirea si sa  o oferim mai departe, atata timp cat nu vom inceta sa o cautam o vom si gasi, cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu, si abia atunci vom putea fi pe deplin fericiti si impliniti, in sensul cel mai inaltator cu putinta. 

Mergand mai departe, ce nu ar trebui sa ne fie suficient, nici mie si nici voua, este cautarea, explorarea continua si neobosita. Atingerea tintelor materiale propuse de-a lungul vietii nu constituie nici pe departe ‘’botezul’’ trecerii noastre, ci doar o cale spre a le atinge. Vorbim aici de parcurgerea unui drum ce are pe undeva si un capat, pe care insa nu trebuie sa incetam sa il cautam. De ne vom opri, nu vom mai putea nicicand sa mai mergem pe acelasi drum (sau chiar si un altul) decat epuizati fiind, lipsiti de energie, demotivati si plictisiti deopotriva.

Si mai mult, rar intelegem ca a ne pune intrebari e o virtute si nicidecum un semn de slabiciune sau micime individuala; a ne intreba in continuare, chiar si dupa ce am primit un raspuns, a ne indoi, a fi reticenti sau neincrezatori, toate sunt o dovada in plus ca ne preocupa propria dezvoltare, mentala si chiar spirituala. Cautarea Divinului nu e un scop in sine, ci un mod de viata. Prin rugaciunea simpla dar profunda (cum spune si Dala Lama) ne putem recapata linistea sufleteasca si multumirea de sine, lucruri care, din pacate, ne lipsesc atat de mult in ziua de azi.

De multe ori insa, cum se intampla mai ales in relatiile de cuplu, uitam ca iubirea nu e un bun personal, pe care il putem acapara cu totul si pastra doar pentru noi. Paradoxal, imi vine acum in minte exemplul hilar cu jocul acela din copilarie, ‘’leapsa’’, cand primeai o palma si alergai sa o dai mai departe…Si trebuia sa prinzi pe cineva ca sa o poti da, la randul tau, mai departe!

Cam asa se intampla si cu dragostea. Se poate, la un moment dat, sa avem suficienta in noi, sa vrem sa o daruim si sa nu avem cui. Cei care vor petrece singuri inca un Craciun imi vor da dreptate, nealinati si resemnati, dar eu le voi spune: nu incetati sa sperati, fiti mandri ca puteti iubi, nu conteniti in a astepta! Cu siguranta exista acel "cineva" care, la randul sau, asteapta, spera si viseaza sa-si intalneasca jumatatea si sa primeasca iubire.
Rasplata va veni, cu siguranta - celor care iubesc li se intampla de fiecare data asta. Miracolul nasterii Domnului exista, iubirea vine doar de la Dumnezeu. Sa o primim cum se cuvine, deci, cu bratele deschise, cu inima si mintea SUFICIENT pregatite!

“In lumea materiala exista limite. Intodeauna ne dorim mai mult, insa in lumea spirituala este suficienta o scurta rugaciune si esti pe deplin multumit” – Tenzin Gyatso (Dalai Lama)


                                                                                                      Craciun fericit!

1 comment:

  1. Nu pot sa nu observ aceasta abundentza de iubire din ultimii ani...Toata lumea iubeste: pe D-zeu, pe partener, pe copil, pe frate, pe prieten etc....Ma intreb de ce suntem, totusi, atat de nefericitzi? Pt ca testul suprem il dam atunci cand suntem singuri cu noi insine...atunci, si doar atunci avem curajul sa spunem adevarul, sa ne acceptam nefericirea, sa ne recunoastem invinsi de imensitatea necunoscutului ce ne inconjoara si de neputinta de a iubi cu adevarat...Defapt ce e aceasta iubire? Eu cred ca e parte din acelasi necunoscut pe care-l vom deslusi poate, cu adevarat, abia cand nu vom mai fi doar niste simpli muritori...

    ReplyDelete

Adaugati un comentariu aici: