Imi e, uneori, atat de dor
Incat lacrimile mele ar putea sa scufunde lumea ingenua
Si stiu ca numai tu poti opri tot acest potop nefiresc.
Imi e, uneori, atat de frig
Incat stiu ca daca nu ma acopar vremelnic cu pleoapa ta
Voi adormi, chircita, la umbra durerii mele natangi.
Dar imi e, uneori, atat de frumos,
Incat dorul, si frigul, si toata durerea
Se contopesc alene, se ranesc, se exclud.
Uneori ma mai tem si de ceasul tarziu,
De umbra-ti blanda pasind cu graba-napoi
Prin zidul gros al parerii, pe care cu degete sangerande numele-ti scriu.
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: