Orizontul se strânge sub al său roșu orbitor și gemând, tremurând a
visare
Fluturii se odihnesc în pleoapele-ți calde,
Pe deasupra tâmplelor adie o pudră gălbuie de amor și de aripi.
Ne prindem în hora chipurilor cele flămânde,
Dansăm, navigăm, cerșim la umila iertare.
Trupul cel zvelt de Adonis alungă chemări de madonă, dulci ca de rouă
Sudoarea-mi arzândă desenează vitralii pe sufletu-ți adormit și păgân.
Lobul urechii însingurate, de astăzi devenită iubită,
Întinde al său fin inelar înspre umbra-ți durere plângând…
Mă prinzi, ca din zbor, de un blând vers alb, în fluturi ne cântă și marea
Cazonă încrâncenare de sori și de mare mister.
E liniște, lacrima nu mai e vie,
Zâmbim, legănați de vântul sublim...
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: