Ajung la casa si imi pun produsele pe banda. Vin aproape zilnic la magazinul asta si o cunosc pe casiera de ceva vreme. E o femeie in floarea varstei, bruneta si cu o privire blanda. Are un zambet foarte placut, dar nu place chiar pe toata lumea. Uneori zambetul e doar de complezenta, ca da bine la clienti. Eu am noroc. Pe mine chiar ma place, stiu asta. Asa ca nu e de mirare ca de cate ori ma nimeresc pe tura ei ma asez mereu la coada la casa... "ei".
Imi zambeste si astazi ca de fiecare data. Ma intreaba ce mai fac, daca vin de la serviciu, tot ca de fiecare data. Stiam ca urmau trei zile libere pentru ea. "Asa pica turele la rand" imi explicase data trecuta cand ne-am vazut. O intreb cand urmeaza sa fie libera, imi spune ca in curand, "de maine adica. Dupa care vor urma inca trei zile de concediu de odihna" mai adauga, cu fericire si cu nerabdare in glas. Incepe sa-mi scaneze produsele si ajunge la gogosi. Un dialog neasteptat se naste ad-hoc, iscat de mult prea deliciosul desert.
- Si fiul meu le prefera pe cele cu ciocolata! exclama satisfacuta, odata ce descopera ca fiul ei nu e vreun specimen rar intalnit pe lumea asta.
- Da? raspund surprinsa. Si sotului meu ii plac tot cele umplute cu ciocolata. Eu insa le-as alege pe cele cu vanilie oricand! raspund, in armonie cu yin si yang-ul momentului.
- Fiul meu are o iubita foarte draguta, continua ea in timp ce scaneaza ce mai ramasese pe banda.
E brunet si are o iubita blonda cu ochi albastri. Iubitei lui ii plac gogosile cu glazura alba si crema tot alba in interior! Ce coincidenta, nu? Pluseaza ea. El e brunet si prefera ciocolata, ea e blonda si prefera vanilia! (dap, si mie tot vanilia imi place si culmea, nu sunt blonda!) Dragii de ei...sunt un cuplu asa de frumos...Apropo, aveti copii?
- Da, am trei baieti, ii raspund cu mandrie, umflandu-ma in penele-mi de mama gospodina si iubitoare, in timp ce nu pot sa nu ma intreb in capul meu daca toti fiii mei o sa prefere pe veci ciocolata, doar asa ca sunt baieti si pentru ca, in aparenta, ciocolata s-a dovedit a fi suficient de misogina, cel putin pana acum. Cat despre vanilie si misandria ei, probabil ca si asta e o realitate, ce sa zic. Ce de revelatii am azi, frate!
- Ce varste au? Vad ca ati luat si scutece, deci macar unul dintre ei trebuie sa fie foarte mic!
- Da, confirm previzibil. Cel mic are doi ani si jumatate, este mezinul familiei. Ma gandesc ca l-a vazut si pe el de mai multe ori pe aici, dar probabil a uitat. E de asteptat, doar se vantura atata lume pe la casa.
- Si ceilalti doi? continuta tanti-cea-bruneta, hotarata sa afle tot istoricul acestei familii atat de simpatice de clienti.
- Unsprezece si respectiv noua ani, ii marturisesc, pe masura de mandra ca si in cazul consumatorului neintrerupt de scutece.
- Ce frumos, sunteti mama de trei flacai, felicitari! Sa va traiasca! incheie ea glorios, taman cand trebuia sa scot cardul si sa platesc.
Cum ar veni, ne-am incadrat la fix cu discutia, care nu avea deloc legatura cu shopping-ul, desigur, dar care s-a dovedit a fi gura de aer proaspat necesara pentru amandoua, casiera si clienta deopotriva: o data pentru ea care e inca la serviciu si ii mai trebuie niscaiva energie pana la sfarsitul programului si inca o data si pentru mine, corporatista abia intoarsa de la locul munca si aflata, la fel, cu energia si cu entuziasmul aproximativ pe butuci sau prin plopi, dupa cum va pare mai credibil. Macar am ucis rutina asta infernala pentru cateva clipe. Tot e bine.
Ii multumesc la final si ii urez zile libere de tura placute si concediu asemenea. Imi promite ca o sa ne vedem cand revine, "probabil sambata viitoare". Imi strecoara, ca de fiecare data, si niste strumfi in sacosa. "Ca sa fie pentru copii", mai zice.
Nici nu stie ea ca de fapt eu sunt cea care colecteaza strumfi. Copiii ma ajuta cu sarcina asta pe cat pot si ei. Ii cam folosesc intr-un fel, recunosc, pentru imbogatirea colectiei. Dar fapta marturisita e pe jumatate iertata, mai ales ca si ei stiu asta, ba chiar ii amuza sa stranga omuleti pentru "mami".
Platesc cumparaturile si ies. Sa vedem ce-o mai fi pana sambata viitoare, cand poate nu o sa ma iau tot gogosi...
