AUTOCENZURA

AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].  (sursa: DN)

Cand mi-am facut blogul, nu m-am gandit ca o sa ajung si in acest punct. Atunci, in naivitatea mea, credeam ca voi putea spune cam tot ceea ce gandesc, ca voi putea actiona fara limite si fara teama ca voi fi aratata cu degetul mai devreme sau mai tarziu.

A urmat insa, evident, perioada de promovare a ceea ce incepusem sa postez. Lumea blogging-ului este vasta, si chiar de exista un loc pentru fiecare (cel putin asa imi place mie sa cred) este destul de greu sa iti atragi cititori, follower-i, comentatori, si mai ales, este foarte greu sa ii fidelizezi pe cei existenti, astfel incat sa ii convingi sa revina mereu. Asta prespupune si un efort constant din partea ta ca autor de a nu lasa fraiele niciodata din maini, publicand cat mai mult si cat mai des, promovandu-ti munca intensiv in mediile virtuale adecvate si cu ceva potential.

Asa ca, vrand-vrand, chiar daca ai un id fake si nu te stie, in aparenta, nimeni, incepi prin a le cere familiei si prietenilor apropiati sa te citeasca (pentru ca ei te cunosc, in general sunt de acord cu ceea ce scrii si sustii, si macar, pentru inceput, e convenabil sa primesti un feedback pozitiv care sa te determine sa continui).

In faza asta incipenta, ti-e inca bine. Poti sa spui aproape orice, sunt prietenii tai, si in principiu, nu cred ca te judeca, si chiar de ar face-o nu te superi, doar sunt prietenii tai.

Dupa aia, creste in tine dorinta de a te autodepasi. Incepi sa te orientezi catre alte „zari”, gen prietenii prietenilor de pe facebook, colegii, iar anturajul se tot largeste....Setea de a deveni cunoscut, citit si apreciat creste exponential in tine, si esti nevoit sa recurgi la toate mijloacele de marketare posibile, existente sau neinventate inca.

Si uite asa, ajungi sa te integrezi in lumea blogger-ilor, ajungi sa publici, de ex, pe la Smart Woman, cu riscul de a te sfasia comentatorii cu profil acid specific platformelor web foarte mari.

Pana la urma, totul e un risc. Ori iti scade traficul la un moment dat, ori ti-o iei peste bot de la un comentator care traieste din vesnicul dat cu piatra in ala care scrie mai mult de juma de pagina, si care mai are, eventual, si ceva talent si idei de raspandit chiar ok. Ori (si asta chiar e nasol) unu’ care, initial, te-a citit cu placere, ajunge sa nu te mai vrea, fie din plictiseala, fie pentru ca pur si simplu si-a gasit in alta parte ceva mai bun, ori mai comod, ori mai dragut de lecturat si digerat ulterior.

Cum ar fi, tu pleci de la premiza ca scrii pentru tine, ca ti-ai gasit acest locsor virtual unde spui cam tot ce iti trece prin cap, sperand ca acelasi lucruri le trec si lor prin cap, lor, cititorilor permanenti sau de ocazie. Ca nu degeaba se spune ca nu te mai duci la preot sa te spovedesti, ci iti faci blog. Din pacate, nu e asa, pentru ca tu, poate, scrii cu o anumita intentie sau esti orientat catre o anumita directie, iar cititorii, pur si simplu, vor altceva, asteapta altceva complet diferit. Si atunci, ce ai de facut? Pai simplu: fie zici ca ei (asta daca ai intuit cam ce-si doresc, presupunand ca te citesc destui si te comenteaza si suficient cat sa stii ce asteptari au), fie taci si gata autocenzura!

Eu, recunosc, sunt destul de neconformista si acest lucru transpare, pe ici, pe colo, din articolele si poemele mele. Simt insa ca nu e destul, ca nu ma exprim pana la capat, si ca ma abtin de multe ori sa astern pe foaie exact ceea ce as dori. Oamenii sunt destul de conservatori in toate cele – chiar si in gandire – si isi mai si afiseaza unele sensibilitati, destul de ipocrite din punctul meu de vedere. Si atunci cazi prada „ispitei” de al le face lor jocul, in detrimentul credintelor si vointei tale.

Asta, pentru mine, e tot un fel de prostitutie. Imi dicteaza mie „pestele” (in mass-media avem varianta „mogul”) ce sa fac, cum si cat? Repet, asta ar putea merge o vreme, dupa care insa incepi sa vrei sa inoti de unul singur in directia dorita, in ciuda apelor din ce in ce mai adanci, si fara teama de a nu mai ajunge pana la celalalt mal. Si daca nu mai ajungi, ce?