N-AȘ FI CREZUT

N-aş fi crezut că mă vei fuma ca pe o pipă-a păcii,
Uimită, plină de dorință m-am lepădat de mine, de straie, de timpul năvalnic
Mi-am atârnat gândurile moi de rotocoalele de fum ale vieții.

 În sfârșit ți-a venit rândul, vis măreț, să faci și tu cărțile,
Nu mai sunt dama de pică, sunt urma suspinului tău pe coarda umărului meu,
Cu buzele am desenat iriși parfumați de amor pe la tâmple.

Mă-nconvoi, spui, grațios ca o harpă, ce să îți cânt?
Mă strigi, în agonie fiind, eu cred că mă armonizezi ca pe luna
Cea misterioasă, fugară, îndrăgostită și plină,
Ea-i doar un venin ce doboară și-un cal fără măcar să o știe.

Obrajii imi ard electric, ochii-mi sunt umezi de atâta plâns și de glume,
Vorbesc mult, nu ințelegi care, cum, și de ce.
Mă-ndemni a te izgoni spre incestul vădit dintre mamă și fiu,
Privirea ți-o-nlănțui in stropii mari si luciosi rămași de pe urma șarpelui verde.