In loc de "Cuvant inainte"

Buna seara, Romania, oriunde te-ai afla!

Imi amintesc de un celebru serial de pe vremuri "Midnight caller", in care era vorba despre un DJ ce tinea in fiecare seara un show live la radio.

Tipul era foarte popular - in special in randul femeilor - o voce sexi in eter, desfasurandu-se la miezul noptii....aproape suficient pentru o femeie singura, la care nici pastilele de dormit nu mai au niciun efect...

Si la finalul fiecarei emisiuni, undeva tarziu in noapte, sau, poate, foarte devreme, inainte sa inchida microfonul, DJ-ul se adresa, la fel ca si mine acum, unui public pe care, la inceput, nici el nu il cunostea neaparat dar il intuia, catre un public care il atragea seara de seara ca un magnet, cu aceleasi cuvinte, ca de fiecare data:  “Goodnight America, wherever you are!”.

Pentru Jack, personajul nostru, “Goodnight America, wherever you are!” era un fel de ramas bun amical, enuntat cu drag, uneori, chiar cu o usoara empatie fata de ascultatoarele sale, acum cand, veteran fiind in ale emisiunilor nocturne, ajunsese sa constate cate femei singure si nefericite il ascultau si il asteptau seara de seara.

Pentru mine, in schimb, acest “Buna seara, Romania, oriunde te-ai afla!” (am adaptat putin ce spune Jack, deh, circumstantele geografice cu siguranta o cer) e, mai degraba, un salut, un mod de a iesi dinaintea voastra, dar si un fel de “ïmi pare bine sa te cunosc, necunoscutule!” , daca pot spune asa (acel "hello stranger” care dezvaluie o oarecare simpatie si apropiere catre cineva cunoscut dar, care, totusi, e uneori o enigma chiar si pentru interlocutorul sau aparent foarte cunoscut….)…Apoi e si un mod de a ma adresa voua, viitorilor mei cititori si viitoarelor mele cititoare, voi cei fara de care acest blog nu ar mai avea de ce sa poarte acum aceste cuvinte.

…Si tot voua ma adresez acum, voua celor catre care ma voi deschide, voua celor carora le voi impartasi cele mai adanci ganduri si pareri, de fapt, cele adevarate, cele puternice si adanci, acelea pe care numai prietenii foarte apropiati le-au auzit pana acum, acei prieteni care ma indeamna de ceva vreme sa scriu…sa scriu pentru lume, pentru voi, poate, cu putin noroc si cu speranta ca ceea ce voi spune va va atrage atentia, poate chiar captiva intr-o oarecare masura, sisper sa aflu asta cat mai curand si doar prin bunavointa voastra.

Acum, ca am prins putin curaj si am spart gheata, va intreb (o sa va intreb eu multe, dar toate la vremea lor!): Credeti in semne?

Cum e inca prea devreme pentru raspunsurile voastre, o voi face eu in locul vostru, ca o gazda adevarata iesita in intampinarea oaspetilor sai veniti din cele patru zari:

DA, eu cred in semne si stiu ca acel porumbel intrat aseara in casa mea a fost un semn, o veste, un impuls ca eu chiar trebuie sa scriu, ca a venit vremea sa o fac, ca eu nu imi mai ajung mie (stiu, nici suficienta nu e buna, dar poate o sa dezbatem pe larg, candva, si tema asta), ca treaba asta cu “eu fara voi” sau, mai degraba, “eu impotriva tuturor” incepe sa devina plictisitoare…si timpul, nici el,  nu prea mai are rabdare… cu mine.

Asa ca…de maine, voi fi mai aproape de voi decat credeti….vom vorbi despre toate si despre nimic, despre bune si rele, despre vise si dezamagiri, despre politicieni si restul, despre regi si regine, despre minuni si despre sens, despre foarte mult sens si despre foarte multa iubire.

Pe curand,

M.