In ultima vreme, presa se citeste preponderent online. Pana si cele mai exclusiviste, conservatoare publicatii au ales aceasta forma de prezentare si exprimare din motive usor de banuit…Asta este trend-ul, lumea a devenit din ce in ce mai comoda. Vrea sa aiba totul cat mai la indemana, iar informatia sa fie cat mai lesne de accesat.
Internetul pare sa ofere toate posibilitatile (ca, de altfel, si patria care l-a consacrat, cu aproape doua decenii in urma), reusind sa satisfaca chiar si cele mai exigente (sau simpliste???) gusturi, reusind sa ne monopolizeze tuturor viata din ce in ce mai mult. Internetul a ajuns sa ocupe unul din primele locuri in topul prioritatilor noastre de zi cu zi, daca nu chiar locul fruntas!
Citeam, zilele trecute, concluziile unui studiu recent, care indica faptul ca oamenii pot trai fara hrana sau sex bine mersi, dar fara sa se conecteze zilnic la o retea de socializare nu prea... Sincer, ma asteptam la asa un rezultat, nu pot sa zic ca ma surprinde.
Imi amintesc ca in ’95 s-a lansat un film, celebru la vremea lui, “The Usual Suspects”. N-am vazut filmul spre rusinea mea (A fost prezentat si la Cannes, i s-a facut si multa publicitate, pur si simplu l-am ratat, insa l-am trecut pe lista ca sa il vizionez intr-o buna zi. Multumesc pentru intelegere, cinefili de cariera!), dar mi-au placut la el doua lucruri: 1) In distributie aparea Kevin Spacey, pe care l-am vazut cativa ani mai tarziu in “American Beauty” si mi-a placut enorm si 2) mi s-a parut si foarte inspirata traducerea titlului: “Suspecti de serviciu”, motiv pentru care am si tinut minte povestea filmului, avand legatura, totodata, si cu subiectul despre care vreau sa scriu astazi.
Ei bine, dar nu suspectii sunt cei pe care vreau sa vi-i supun atentiei aici si acum (o las pe altadata), ci o varianta a lor, aceea a asa-zisilor “comentatori de serviciu” ai mediului virtual, o specie in plina ascensiune mioritica si nu numai. “Comentatori” ar fi, sa zicem, un nume de alint. Eu le-as spune, mai degraba, “latratori”, pentru ca ei cam in sensul asta se manifesta, si nu in ultimul rand se auto denunta precum cainii asmutiti intentionat si umbland in haita (rog bietele patrupede sa ne scuze, dar pana la proba contrarie, oamenii ar trebui sa vorbeasca si nu sa latre, presupunand ca asta face o fiinta "superioara" in majoritatea timpului). Offf, si daca ei, cainii, ar putea vorbi....
A comenta, cred eu, presupune sa ai un subiect pe marginea caruia sa discuti, chiar si in contradictoriu, in baza unor argumente mai mult sau mai putin solide. Personajele la care fac referire sunt un fel de “vanatori-latratori”, niste specimene aflate non-stop la panda, hamesite si in cautare de prada noua si proaspata.
Vesnic nesatui, vampirii net-ului sunt mereu aici si acolo, sunt peste tot. Postezi, in sfarsit, un articol la care muncesti ore bune – chiar zile - sa il scrii, sa te documentezi, sa ii faci corectura, etc. Reusesti chiar sa te lansezi pe platforme online mari si foarte cunoscute, cu trafic zilnic incomensurabil. Apoi, fericit ca ai “prins” prima pagina, te asezi nerabdator in fata calculatorului, asteptand cu sufletul la gura sa apara ei, postacii, comentatorii efervescenti de serviciu, pentru ca de ei nu scapa nimeni indiferent de cat de pregatit, talentat si versat in a inghiti critici ar fi!
Postacii, insa, nici nu te dezamagesc, si nici nu intarzie sa apara. Se ivesc chiar mai multi si simultan, ca ciupercile dupa ploaie. Tu, cititor fervent al rubricii respective, ai inceput deja sa ii cam cunosti pe dumnealor, cei de pe margine. Acum ai sansa vietii sa te comenteze si pe tine, sa te rupa in bucati asa cum au facut-o mai ieri cu domnisoara necajita ce isi lansase, din disperare, povestea nefericirii ei pe net.
Ai ajuns deci, la randul tau, carne de tun, ispitit de tentatia marketarii rapide si facile a blogului tau mai mult sau mai putin literar, dar al tau, deci unic si demn de luat in seama, in ciuda subiectivismului personal ce pe toti ne caracterizeaza intr-o mai mica sau mai mare masura. Uiti, insa, ca pe ei nu prea ii intereseaza defel cat te-ai chinuit tu sa alegi cuvintele cele mai potrivite si sa formulezi frazele ce le mai frumoase. Nici pe deoparte nu ii preocupa astfel de detalii...tehnice. Ei vor, in schimb, subiecte noi si eventual controversate de discutie, pe marginea carora sa se mai “contreze” cu colegii de breasla, la fel de activi, de plictisiti de viata si de prezenti la raport.
Era, la un moment dat, un postac ce-si spunea “hamham”. Isi facuse singur din acest “nick” un adevarat titlu de noblete, zau asa…Sau “cine se scuza, se acuza”, dupa cum bine zice o vorba din popor. Cum posta careva ceva de bine, de rau sau de ambele (Slava Domnului, macar nu isi dau numele real ca cine stie, poate postacul avea si pile pe la politie si se trezeau cu portretul complet realizat si devenit si disponibil pentru consultarea imediata pe net, spre deliciul lumii navigatoare!), domnul cu pricina se lansa in adevarate “analize”, ale carei metode pana si un economist versat s-ar putea simti tentat sa si le insuseasca.
O data ”analiza” lansata de “hamham”, divina doamna (domnisoara??!!) “lorelai” intra si ea in scena, aducand completari sau, dimpotriva, intrand intr-o polemica ce se anunta savuroasa si plina de imprevizibil. Se mai gaseste, apoi, si cate o doamna in etate care sa ii urecheze nitel pe astia mai tineri si cu gura cam mare. Nici preotii nu se lasa mai prejos si intervin si dansii in dialog, dar sunt imediat pusi la punct de catre “jandarmii de serviciu”, gata oricand sa apere mediul virtual de elementele sale potential perturbatoare.
Stiu, exista libertatea de exprimare. Acum oricine se poate exprima oriunde, oricum si oricand. Cum spuneam si intr-un articol anterior, sunt de acord si pot accepta orice forma de adresare catre publicul larg (chiar si una aflata la limita trivialitatii) daca mesajul transmis imi spune ceva, imi ridica vreo antena pe care sa o orientez catre taramurile curiozitatii si aviditatii sale inexorabile.
Dar daca, in loc de asta, doar alegem sa criticam, sa spulberam ce spun altii si sa lansam pure atacuri virulente la persoana, care mai e sensul, care e de fapt scopul unui astfel de demers? De ce sa pierdem atata timp pretios aruncand cu pietre si dand cu bata in balta, in loc sa ne canalizam energia catre activitati cu adevarat constructive, cu efecte reale si benefice, net superioare blamatului si boicotului pe web si la ordinea zilei?
Inchei cu pleiada-mi de intrebari retorice “de serviciu”, in speranta ca cei asemeni mie, care au fost victimele unor astfel de actiuni, se vor simti, daca nu razbunati, macar impacati la gandul ca cineva le-a intuit dar si sustinut, in acelas timp, punctul de vedere. Si asta, unde in alta parte, daca nu in inepuizabilul si neobositul mediu online, acelasi mediu in care au fost striviti fara voie sub bocancul "bolsevic", ca niste bieti gandaci de bucatarie indezirabili, de care cu greu mai scapi odata ce te-ai pricopsit cu cateva exemplare, suficient cat sa se inmulteasca, de acum, cu nemiluita.
Iti inteleg revolta si te sustin :)
ReplyDeleteMa gandeam ca acei comentatori de serviciu, sunt totusi limitati in gandire, frustrati sa nu mai zic, ca-n fond si la urma urmei, numai cineva care nu are cu cine comunica sau pe cine domina in discutie isi trage un nick si incepe sa vomeze vorbe....Precum selectia naturala, se vor rari si acestia....si vor disparea. Pana atunci...cine-i ia in seama? :)
Am doua lucruri de comentat :)
ReplyDeleteCitez: "Asta este trend-ul, lumea a devenit din ce in ce mai comoda. Vrea sa aiba totul cat mai la indemana, iar informatia sa fie cat mai lesne de accesat."
Nu sunt de acord cu eticheta "comoda" pusa lumii pentru ca alege sa foloseasca un instrument si nu altul (in cazul asta). Sa spui asta e fix acelasi lucru cu a-i spune unui om ca e comod pentru ca, avand de ales intre a-si ara ogorul cu un tractor sau cu un plug, alege tractorul. Optiunile se modifica si cresc in varietate in mod constant odata cu dezvoltarea tehnologiei si, dupa parerea mea, daca lasam la o parte ratiunile de gust, care tin de subiectivitatea fiecaruia ("sunt mai old-fashioned, imi place mai degraba o carte tiparita decat un ecran de calculator"), nu vad nici un argument rational pentru incremenirea in conservatorism.
In alta ordine de idei si urmand pe Vivi de mai sus, am remarcat in text (printre randuri citit, scuze) o doza mare de frustrare vis-a-vis de lipsa de tact si/sau argumente sau pur si simplu reaua vointa a multor dintre comentatorii tai. Spun ai tai pentru ca e clar ca impactul cel mai puternic asupra 'ta' il au comentariile la textul sau persoana 'ta'. In general, criticam pe cei care se bag in vorba fara sa aiba nimic de spus, dar rareori cu aceeasi virulenta cu care ii vizam pe cei care ne ating personal.
Nu prea sunt multe de facut aici - cei care fac asta o vor face in continuare pentru ca li se permite (nu exista moderare a comentariilor sau daca exista nu e exigenta) si pentru ca isi trag din asta seva "importantei" propriei persoane, a recunoasterii de catre ceilalti. Cu cat mai multi reactioneaza la ceea ce spun ei, cu atat mai importanti se simt. Parerea mea e ca in cazurile astea nebagarea in seama e cea mai buna metoda de a-i determina sa renunte dar... intotdeauna se vor gasi vreo doi-trei ca ei care sa aiba grija sa puna gaz pe foc.
Am scris ei eu un mic foileton aici, sper sa nu iei ce-am zis ca pe un atac la persoana pentru ca nu asta mi-a fost intentia.
O zi buna sa ai!