Ce e cinstea?

Asteptam, cuminte, sa intru la dentist. Asteptam la fel ca oricare pacient obisnuit, care n-are incotro si tre' sa mai dea si pe la doctor din cand in cand. In sala de asteptare eram doar eu, ca pe receptionera si pe femeia de serviciu nu le numar.

Receptionera statea cu ochii bagati adanc in computer (ca asta fac receptionerele), eu stateam si asteptam ca asta fac pacientii inainte sa intre la consultatie, iar femeia de serviciu dadea cu mopul de zor, pentru ca asta face o femeie de serviciu printre multe altele, e adevarat.

Si pentru ca nu prea aveam ce face in timp ce asteptam (mi-era ca pana pornesc netu' pe telefon si pana intru pe FB ma striga doctorul :D), o urmaream pe femeia de serviciu cum lustruieste podelele. Podelele fiind acoperite cu un linoleu din plastic ce parea usor de curatat, mopul parca plutea pe el, adunand orice urma de mizerie. Aproape ca i-as fi smuls mopul din mana femeii aleia, si sa incep sa patinez si eu nitel cu el, asa de placuta parea activitatea asta la o prima si superficiala vedere!

Dar, la un moment dat, mopul o ia razna si pare ca nu mai face fata...Drept urmare, tanti de la curatenie se decide sa insface o carpa albastra ca sa curete ceva mai insistent si mai punctual zona naravasa care nu se lasa cucerita cu una, cu doua, o zona care se afla fix in fata mea.

Isi inmoaie tanti carpa cea albastra in apa din galeata de la mop, si incepe sa frece abitir linoleul. Succes total!
Apoi ia din nou mopul, se baga pe sub scaune sa curete si acolo - inclusiv sub scaunul pe care ma aflam eu. Ridic ascultatoare picioarele cat sa fac cale libera in timp ce ma si gandeam:
"Ce harnica e! Da cu mopul asta peste tot, chiar si cu mine de fata, chiar si aici, sub mine, asa da, frate!" N-apuc insa, bine, sa imi duc gandul la bun sfarsit, ca ochii imi pica pe scaunul de vis-a-vis. Privirea imi coboara incet-incet inspre podea. Ma uit mai atent, si ce vad: Un praf de toata frumusetea trona dedesubt, ce-i drept, intr-o liniste deplina! Nu striga si el, saracul: "Curata-ma, curata-ma, tanti Aglaia!", ca doar-doar l-o auzi careva si o lua masuri.

Pe scaunul ala nu statea nimeni, deci lejer mopul putea sa curete in pasi de dans si prin zona aia, asta daca il si puneai sa aca treaba asta, desigur. "Bai, femeia chiar nu vede ce jeg e acolo, sau se face?"
Ei nu vede, vede. Asa, si? Mare paguba. Eu am vazut, asa, si ce? Am vazut si n-am facut nimic, am tacut, deci e pace in lume. Razboiul poate va fi starnit...altadata, de catre o alta sau altul, care poate nu mai tace si bravo ei/lui!

Dar nu, nu era important sa fie totul cu desavarsire curat, cel putin nu si pentru femeia noastra de serviciu. Pentru ea conta sa fie curat doar sub scaunul meu, si e simplu de ce. Pai e simplu! Eu eram unicul martor la modul de desfasurare (discutabil) al procesului de spalare a podelei (receptionera nu se pune, ca e de a casei si ea oricum nu vede ca v-am zis ca sta cu nasul in calculator, nu vede si n-aude mai nimic) care ar fi putut sa vada cu adevarat cum merge treaba. Eu eram SINGURA care putea sa constate daca tanti e harnica sau nu, eram singura care putea, eventual, sa o "toarne" vreunui superior, cuiva care ii putea strica feng shui-ul. 

Probabil opinia clientilor - a pacientilor in cazul de fata - conteaza cel mult pentru seful ei. Pentru femeia de serviciu insa, nu conteaza cat de bine sunt executate sarcinile de lucru aici, in sala de asteptare, cata vreme seful se afla pe undeva departe, in "neantul" unui birou administrativ stralucind de curatenie (sic!). Si nu prea face el verificari, ca are incredere.

Ce vreau sa spun, de fapt? Ca mi se confirma inca o data (de parca mai era nevoie!) ca romanul este un etern trisor. Daca cumva nu se afiseaza vreun balaur cu sapte capete prin apropiere care sa il ameninte pe lenesul nostru  ca il va arde cu flacarile sale scoase pe guri daca nu isi face treaba ca la carte, romanasul nostru va profita la maxim de situatie! Va profita si va trisa. Si va fura.
Va taia si el putin din "livrabil", asa cat sa arate ca poate si sa dea bine pe sticla. Doar salariul vine intreg la sfarsitul lunii, nu fractionat, in functie de performante, nu? "Cineo sa stea, acum, sa imi taie mie din loeafa ca nu am adunat tot praful de sub scaune? Hai sa fim seriosi ca ne se uita nimeni..."

Ca sa extrapolam, si ce daca omu' asteapta la ghiseu o hartie de la o institutie a statului, iar tanti de la ghiseu musca din senvis in fata lui cu nesimtire, in loc sa semneze si sa parafeze hartia aia blestemata?
"Sa astepte, frate, ce Dumnezeu! De azi dimineata tot fac hartii si imi e o foameee!!!", isi spune in gand functionara, pe cand infuleca zgomotos o bucata de carne din care i se scurge usor, pe langa coltul gurii, zeama de la rosia cea nabadaioasa.

Sursa: forum.b-zone.ro

Pai nu invatam noi, o viata intreaga, ca tre' sa "luam fata" cuiva ca sa putem ajunge in acel loc denumit "sus"? (nu stiu de ce ii zice asa, ca n-are nicio legatura cu Dumnezeu!)
Cati ajung prin munca cinstita undeva? Cati aleg drumul drept, cel fara ocolisuri partinitoare si smecheresti? Cati? Retorica intrebare.

Sa mai pomenesc de alesii nostri? Mai are rost? Sa mai pomenesc de parlamentarii cei cu "stea in frunte", care fura pana nu mai pot respira de la cat si-au burdusit buzunarele, aia care intra p eusa din dos si evita coada din fata, la care asteapta doar "prostii"? 

Eu sunt doar o platitoare de taxe cinstita, ca si voi de altfel, care isi plateste inclusiv biletul RATB. Culmea, ar zice unii.
Stiti cati isi mai platesc calatoria cu tramvaiul in ziua de azi? Vreo doi-trei calatori ceva mai responsabili. Ceilalti nu ezita sa sara de fund in sus cand ii intreaba controlorul de "sanatate", si tot ei sunt aia ofuscati ca de ce ii "deranjeaza" nenea controloru', si le cere si buletinu' cat sa puna de o amenda, una meritata de altfel.
Dumnealor, calatorii incognito, se grabesc sa ajunga la destinatie pe banii statului si ai "prostilor" ca mine care cotizeaza cinstit, luna de luna, an de an...

Da, si eu mai trisez din cand in cand, doar sunt si eu om! Dar macar incerc sa nu imi fur singura caciula si mai ales incerc sa nu ranesc pe nimeni. Ca e pacat, mare pacat sa sufere si altii din cauza ta.

Pe cine mintim, de fapt? Pe noi insine, evident. Si asta iar e mare pacat.