Si imi atarni la gat duios
Ca un colier de fructe rosii de padure
Ce canta duios in bataia vantului
Uit, intr-un sfarsit, cum ploaia ma ruginea aseara pe dinauntru
Cu rabdarea si vointa ei de ploaie cu personalitate.
Incep sa uit si cum imi macina inima, plamanii, sufletul
Cum imi trosnea oasele pana cand mi le-a spart in mii de bucati fine ca de sticla
Imprastiate de tipatul tau deznadajduit in colturi de zari.
Acum mi s-a facut foame
Si te invit la masa tacerii
Sa devoram pofticiosi, in tihna dupa-amiezii insorite,
Fructele rosii ca sangele din luna lui Marte
Marte cel capricios si umed, uneori si caldut
Noroc cu gustul dulce-acrisor ce ne transforma pe data
In soare aromat de tandrete infinita.
Te iubesc.
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: