Un – aparent - dialog intre un barbat si o femeie din zilele noastre –
Suna telefonul mobil…el nu raspunde, e ocupat si totodata, foarte concentrat, cu ochii fixati in ecranul computerului.
Intr-un final, putin iritat de intreruperea inefabila, raspunde.
EL: “Buna, draga mea”.
EA: “Iubitule, nu mai raspundeai odata?”
EL (putin stanjenit de prezenta colegului de langa el a carui respiratie si curioziotate le resimte, cu aceeasi intensitate suparatoare, direct in ceafa).
“Scuza-ma, lucram la ceva si pana am gasit telefonul, sunase deja de cateva ori…” (el, tot pe un ton impaciuitor, cu dorinta de a inchide cat mai repede, dar si de a-si multumi interlocutoarea, si in acelasi timp, de a incerca sa rezolve “problema” ce nu sufera, im mod evident, niciun fel de amanare).
EA: “Sunt la magazinul de mobila, ti-am spus de de dimineata ca trec pe aici, nu?”
EL:” Ah, da, asa este, ai dreptate; am uitat, m-am luat cu treaba…” (el, in continuare stanjenit de acelasi coleg care deloc nu se simte sa iasa putin din birou si sa mai slabeasca din tensiunea nervoasa ce capata puteri din ce in ce mai greu controlabile).
EA: “Te sun chiar din fata canapelei pe care ti-am spus ca mi-o doresc, stii, cea din catalog..”
EL: “Nu imi amintesc exact, oricum, daca tie iti place…” (el lasa mereu conversatia in coada de peste, doar-doar ei i se va face mila – macar mila, daca nu altceva! – si il lasa sa isi vada de treaba, ca sa nu stea si azi peste program si tot ea sa fie cea care se plange ca ajunge mereu tarziu acasa, mananca si se culca si de o partida de amor nu mai are niciun chef, ca adoarme in fotoliu cu telecomanda in mana (canapea inca n-are, v-ati prins, doar asta rezolvam acum la telefon, direct de la birou).
EA: “Stii ce? Chiar nu cred ca nu iti amintesti! Aseara ti-am aratat-o in catalog, ai face bine sa faci un efort de memorie!”
EL: “Chiar nu imi amintesc, dar am deplina incredere in gusturile tale. Maine (sambata) mergem si o luam!” (doar sa se termine odata, ziua asta de vineri! In principiu, ea s-ar putea termina mai repede, daca el ar inchide telefonul, si poate, cu putin noroc, si computerul…
EA: “Esti absolut incredibil…o canapea imi place si mie si nici p’aia nu ti-o amintesti! Esti culmea, zau…in fine...ideea e ca mie imi place foarte mult, dar are in 2 culori, si nu ma pot hotari…de aia te-am sunat..”
EL: “Draga mea, chiar nu mai pot sa vorbesc..am de lucru…alege-o pe care vrei tu…pe cea care iti place cel mai mult…mie mi-e indiferent…”
EA: “Ti-e indiferent? Adica nu-ti pasa, nu-ti pasa de casa noastra si nici de mine!”
EL: “Draga mea, stii bine ca nu e asa…ti-e care iti place mai mult, uite, te intreb?”
EA: “Pai tocmai asta e, ca nu stiu…de aia te-am sunat, sa alegem impreuna!”
EL: “Draga mea, dar eu nu le pot vedea…canapelele…tu le vezi, eu doar te ascult pe tine…cum as putea stii care e mai potrivita?”
EA: “uite ce e, fac acum o poza cu telefonul si ti-o trimit pe mail. Fa bine si intra ACUM si uita-te, pentru ca sunt chiar aici si astia inchid imediat, si nu pot sa plec acasa fara sa iau o decizie. N-as putea sa dorm in noaptea asta la gandul ca nu m-am putut decide pe loc”.
EL: “OK, trimite-mi poza si intru chiar acum. Te sun imediat dupa”.
Si inchide telefonul, grabit sa se reapuce de treaba. Doar ca ea nu are deloc atata treaba cat are el, poate doar sa se preocupe sa aleaga din ce inghiuri sa fotografieze canapelele ca sa dea cat mai bine in poze si sa fie cat mai convingatoare.
Trec 5 minute, suna din nou telefonul. El il ignora cateva secunde, apoi, putin iritat (nu ar indrazni sa arate ca, de fapt, a devenit nu nervos, ci extrem de nervos, incat ii vine sa arunce cu telefonul de pereti!)
Isi drege putin glasul cat sa nu se dea de gol (amor ar mai face si el, asta e clar, doar sa ajunga macar din cand in cand mai devreme acasa, asa ca mai bine se abtine si de data asta), si spune pe un ton suav:
“Draga mea, ai trimis?”
EA: “Evident ca am trimis, nu asa am spus? Am trimis, deja, de cateva minute bune!”
EL: “Verific imediat ”.
EA: “Cum, nu ai verificat pana acum? Nu inteleg ce mai astepti”.
EL: “Lucrez, doar ti-am spus, intru chiar acum…”
Pana la urma, invins, deschide mailul personal si isi verifica mesajele.
Da, a intrat mesajul, da, a intrat si canapeaua (off, si asta e tot de genul feminin!), a intrat in cele 2 variante de culoare, la el in birou si la el in viata, in viata asta de caine, vesnic gudurandu-se la picioarele ei, in speranta ca o va multumi intr-o buna zi...).
EL: “Superbe amandoua, draga mea…parca, mai degraba, cea pe crem…”
EA: “Eram sigura! Stiam eu! Bineinteles ca tu vrei canapea crem si la noi in casa merge pe gri!
Mie imi place gri si gata! La ce te-o mai fi intrebat? Eram sigura ca esti de alta parere!”
Si inchide telefonul nervoasa.
Ce vreau sa va arat prin dialogul de mai sus e deja suficient de concludent….ca femeile si barbatii niciodata nu vor fi de pe aceeasi planeta, si anume Pamant (din pacate, cea pe care sunt fortati sa traiasca unul langa altul, in ciuda liberului arbitru lasat de la Dumnezeu), ci de pe doua diferite, Marte si Venus, cum bine o spun altii mai destepti decat noi.
Daca el ar fi spus de la inceput care canapea ii place mai mult, cu siguranta ar fi parut ca incearca sa isi impuna punctul de vedere; a preferat sa o lase pe ea sa aleaga, crezand ca, pana la urma, se va ajunge la pacea conjugala mult-visata…da’ de unde…mai rau a starnit-o pe ea, agitata, probabil, si de pe urma faptului ca de seri bune nu reuseste sa mai fie “barbat” in acasa, pentru ca, de fiecare data, ca si astazi, ea il suna, il intrerupe si pleaca foarte tarziu de la birou.
Il suna chiar de mai multe ori pe zi, cu diverse cerinte, pretentii si capricii. El rezista eroic – isi spune ca asa’s femeile, cicalitoare, dar ca fara ele nu se poate – si merge mai departe…
…mai departe spre o noua zi in care ea il va suna din nou…ah, stai putin, maine e sambata! Nu il suna, ca n-are de ce; doar e in pat langa el (macar mai linistita, ca de data asta au facut dragoste!) si ii poate varsa direct in ureche – asa ajunge informatia rapid pana la urechea interna si pana la creier! – de ce va avea ea iar o zi proasta pentru ca el nu o asculta. Niciodata. Dar absolut niciodata!
Cam acelasi lucru se intampla si atunci cand ea il intreaba daca e grasa. El spune ca nu, dar ea insista daca nu cumva s-a ingrasat, ca a mancat cam mult in ultima vreme (bine, nici prea slaba nu e bine, zau ca nu stiu ce sa mai zic).
“Nu draga mea, nu te-ai ingrasat”.
“Esti sigur? Mai uita-te, te rog..”
“Nici aici, n-am pus nici pe talie? Putin, putin?”
“Nu iubito, nici macar acolo..”
“Dar nici macar nu te uiti la mine!”
“Ba ma uit draga mea, si nu vad nimic…schimbat!”
“Ah, deci sunt aceeasi, neschimbata! Multumesc!!!”.
“Nu draga mea, nu asta vroiam sa spun (ca si cand ar coincide vreodata ce vreau eu sa spun, cu ce intelege ea!). Fii rezonabila, te rog”.
“Dar ce vroiai sa spui? Deci sunt schimbata, nu mai sunt asa slaba cum eram inainte! Stii ce? Imi fac bagajele si plec la mama. Ah, si iau si catelul!...Nu mai suport, nu te mai suport!!!”.
