Malleriada de a doua zi

Va suna cunoscut cuvantul asta, "malleriada"?  Da, nu va inselati. Suna a "mineriada" si la propriu, si la figurat, din pacate. E drept, din goana prin mall n-a murit inca nimeni, sau nu sunt eu la zi cu stirile, desi asta chiar e imposibil.

Mallomania e o boala grea si contagioasa. E de ajuns sa iti stranute un malloman in nas, si gata esti, nici aspirina saracului nu te mai vindeca. Eu am avut bafta sa inhalez niste stropi infectati si iata-ma si pe mine gata sa cuceresc cel mai mare, un mare mall din Bucuresti.

Da, stiu, e convenabil sa stai post factum si sa analizezi cum s-au desfasurat ostilitatile in teren. Cand razboiul e in toi lupti ca n-ai incotro, desi, repet, eu nu stiu sa fi murit - cu adevarat - careva din shoppingareala, dar sigur nici mult nu mai avea. Dupa ce s-a terminat batalia, si evident daca n-ai murit, stai si povestesti mama ce mi s-a intamplat mie, razand sau plangand, depinde in ce nota alegi sa transpui eveninmentele.

Si daca, totusi, se moare din boala asta, ma intreb cum ar fi sunat necrologul unei domnisoare ucise de talpa de bocanc misogina aterizata in plina figura. Hai ca de fapt nici nu vreau sa stiu, nu sunt curioasa, sau acum nu mai sunt, sunt prea obosita dupa asa o lupta. Ieri inca eram curioasa, da, ieri, ieri cand cretinoida mea de inspiratie mi-a jucat feste si m-a trimis sa fac shopping la mall.

Si io, fraiera, am ascultat de vocea mea interioara ragusita, ca sa nu zic altfel, si m-am dus. 

Am ajuns la mall gen dupa ora de deschidere, pe la unspe, cu catel, purcel, plod, iubit si mama cu ramele ei Dior cu tot. Da, mama zice ca isi cumpara ochelari care ii vin bine, firma nu conteaza. Eu m-am gandit chiar sa ii propun sa incerce si ceva marca Star Wars. E pacat, cine stie ce lentile foarte eficiente in forma de nava spatiala or fi lansat astia in urma succesului fulminant obtinut cu filmul in care moare Harrison Ford, sotu' lui Ally Mc Beal aia funny si mult mai tanara. 

Ca sa revin la povestea mea nedemna de a fi povestita (desi e necesar sa mai facem si haz de necaz din cand in cand) ne urcaram cu totii in masina deloc de fite datand din anul de gratie 2007...cred (iubi, please confirm) si porniram inspre mall-ul al carui nume incepe cu A de la AFI, sau cu A de a A FI, adica a fi tampiti ca am avut asa o idee proasta de petrecere a timpului liber si putin acordat de sarbatori.

Malleriada de a doua zi de dupa Craciun a fost clar o idee proasta, au aratat la televizor ce aglomeratie era si mi-au zis si colegii. 

Bine, pastila de a doua zi functioneaza daca o iei chiar a doua zi. Ei, si el, mallul, a inghitit pastila si nu s-a strambat, dar tot a ramas gravid, saracul. Si s-a ales, in schimb, nea molu' cu noi, fraierii, dar niste fraieri hotarati sa se inhame la o plimbare neverosimila pe Champs Elysees, in detrimentul uneia mult mai tentanta prin parcurile scaldate in soare si pline de ghiocei surprinsi.

Va intrebati, poate, ce dracu am cautat eu la mall taman in perioada asta, cand cadourile evident ca n-au fost destule, n-au placut sau n-au nimerit marimea? Bai, fato, tu chiar nu stiai cum e la mall cand e lumea libera? Ei, nu stiam...Ba stiam, dar am sperat si io ca atatia altii care au luat teapa ca si mine si o data cu mine ca poate s-a saturat romanu' de atata dus la cumparaturi non-stop, deci si de Craciun si post Craciun si de ante Craciun si de viitor si de trecut Craciun!

De fapt, la mall nu cautam mai nimic substantial, sau ma rog, imi cautam o geaca, na, ca am auzit ca se duce caldura si ne intoarcem la vechile metehne hibernale. Ah, si mai incercam sa fac si un
buy-back la un ifon. E acolo e un magazin stupid care are in titulatura ceva cu style si ceva legaturi cu marul muscat si ispititor, desi n-are nicio treaba cosmelia bengoasa in discutie nici cu stilul si nici cu ifoanele, cu I de la stii voi ce.

Buy-back nu facui, dar facui in loc niscaiva crize de nervi in cautarea gecii model full moon 2020. Cum ce treaba am eu cu imbracamintea viitorului?

Pai a ajuns atat de greu sa imi gasesc ceva in materie care sa imi vina si bine, care sa si arate si cat de cat decent, si care nici sa nu coste cat juma' din salariu, incat am inceput sa cred ca e mai la indemana sa gasesc de cumparat imbracaminte spatiala din aia inca nedescoperita, neinventata sau neconceputa pana ieri. Pare, de departe, mult mai simplu.

Drept urmare, in cautarea gecii perfecte, intraram noi, toata gradinita cu carucior cu tot intr-un magazin de haine, unul caruia ii expirase timpul (pour les connaisseurs, da, stiti voi la care ma refer?!) unde dadui peste niste geci relativ simpatice. 

Cum io nu sunt asa chiar asa de silfida - "lunga, slaba si zaluda, botezand natura uda" nu e chiar caracterizarea mea fizica super realista, mai degraba aia suprarealista :D (dar am pastrat "manunchiul de ciumafai", deci aviz amatorilor!) - geaca pe care pusesem ochii nu m-a nimerit si nicio pe ea, ca ea era prea stramta si io prea nehotarata si frustrata ca tot n-o sa pot sa renunt la piftie diseara. 

Dar geaca cu pricina era chiar simpaticuta, asa ca am perseverat in naivitatea mea, ca sa nu zic altfel, sperand ca voi gasi un exemplar si pe masura mea. Cum un asa exemplar era imposibil de identificat la raft - deci la vedere - si manata totodata de forta nestavilita a dorintei de a-mi achizitiona "harnasamentul" ideal, o intrebai si io pe tanti consiliera de vanzari (nu, nu se mai numeste vanzatoare, expiratilor si retarzilor care sunteti, acum se numesc consiliere retail, mama voastra de suckeri imbecili si needucati ce sunteti!), o intrebai, zic, daca nu cumva exista in depozit, in spate si ascunsa vederii mele mioape, vreo gecuta mai ampla, asa, cu o marime mai mare cum ar veni. 

Fatuca abordata si experta in retail mai era si gravida (o fi ratat pastila de a doua zi?). Dupa ce ca habar n-avea pe ce lume e ea insasi si nici de unde a aterizat ea fix pe pamant printre noi, muritorii incapabili de intelegere si acceptare, s-a gandit sa mai faca si plozi perfecti asa ca ea. Vorba' ceea: Mama prostilor e mereu gravida.

- Avem DECAT o marime, zumzaie ametitor albinuta-consiliera-de-vanzari-ratate-si-viitoare-mamica incapabila sa isi creasca copilul din lipsa de timp (vorbea la telefon non-stop). Va trebui, in schimb, sa-si intretina si sa-si hraneasca propriul telefon mobil in detrimentul copilului din dotare. Frate, pana la urma si tamaguchi traia pana i se termina bateria, ce daca mai uitai sa ii bagi biberonu' in gura.
Nu-i bai, daca i-ai pus duracell, obectu' merge si se si alimenteaza singur cu strictul necesar.

- DECAT o marime aveti? zice si iubi, incitat de vraja ineptiei deslusite si debitate de pitzi-mami pe post de oac-oac (sa ma scuze broscutele care imi sunt chiar simpatice, by the way).

Intelegand in like a second cu cine am de a face, am preferat sa o las pe tanti intr-ale ei vanzari de top si sa ies afara, purtandu-ma tipic mioritic, adica renuntand dupa primul esec previzibil.

Dar mama, ei bine, cu mama e altceva, mama nu a renuntat asa usor. Nici nu avea acum, ca la ea shoppingu' se face DECAT la galeriile La Fayette (nu, nu alea din Paris, si io tot de alea stiam) ci alea din Biaritz, in puii mei, si acolo consilierul e pe bune, cica. Mi-a zis mie, odata, un francez ca la Biaritz e locul ideal de vacanta, ca acolo e "patria" francezilor bogati si cu multe zile libere primite de dinainte de Hollande.

Oricum, Biaritz-ul e la mama dracu si zici ca daca te hotarasti sa te duci pana acolo iti mai trec nervii. Ei bine, de data asta, mama nu a ales sa viziteze perla turismului francez ca de obicei, ci a preferat sa ramana loco pentru cumparaturi la mallul de militari, ca sa se certe si nu ca sa cumpere, ca oricum stia din start ca n-are nicio sansa in sensul asta, dar de ce nu? 

Mama, ramasa in zona cum spuneam, si-a oprit cu ea si cheful consacrat de harta si practicat frecvent, al carui scop unic declarat il reprezinta repunerea in drepturi a tuturor consumatorilor romani in frunte cu mine, prostii aia care tac si inghit in loc sa faca reclamatie (bine, nici daca faci nu obtii mai nimic, dar macar te consolezi cu faptul ca ai incercat).

Si a stat mama vreo juma' de ora ca sa termine tot ce mai avea de zis lu' tantica de la magazin, pe cand io am iesit sa o astept afara, e drept, putin ingrijorata ca mama o sa puna prea mult "suflet" si ca e posibil sa iasa cu scantei, si chiar nu as fi vrut sa ii se faca rau celei mai cool mame-cu-rame-Dior-care-chiar-ii-vin-si-bine.

Cu mama a fost pana la urma OK. Despre partea adversa nu stiu ce sa zic, ce s-a intamplat cu interlocutoarea dupa tete-a-tete-ul avut cu ma mere va ramane un mister de-a pururea (e clar ca mama o sa zica ca e bine mersi si ca n-a patit nimic). Oricum, inclin sa cred ca a fost bine si cu ea intr-un final. N-am auzit nici tipete si nici interjectii nelalocul lor dupa neplanuita "altercatie". 

Tot ce a reusit sa obtina mama, insa, dupa a fost o imagine jpg pe tel cu o hartie rupta dintr-un caiet de matematica cu numele "criminalei".

- Tu chiar crezi ca asa o cheama, mama? Intreb, cu voce joasa, ca sa nu o enervez si mai rau.

- Ei, macar m-am racorit, zice. Am speriat-o nitel.

"Oare?" imi zic in gand. O doare la basca, data viitoare o sa faca la fel, doar exerseaza zilnic. E tanara si are timp. O sa se descurce bine si la scoala la sedintele cu parintii, are atitudine cum s-ar zice, iar la gramatica exceleaza, deci e bine, norocoasa naibii!

E adevarat ca dupa experienta efervescenta de la magazinul cu timpul expirat, suspendat sau whatever, imi cam pierise cheful de cautat geci. Am continuat, totusi, si asta s-a dovedit a fi decizie buna, singura de altfel pe ziua de ieri. Am reusit sa gasesc o geaca rezonabila, dar numai dupa vreo 4 ore de cautari intense si scuipat shopperi ca sa ii tin cat de cat la distanta, nu de alta.

Cu ce pret mi-am gasit geaca aia, ati prins ideea deja. Toata omenirea din comunele si satele din jurul Bucurestiului si nu numai pareau ca vor si ei o geaca ca si mine, sau mai multe, sau alte cadouri pentru ei, pentru Stefani si Stefane, sau pentru Sfantul Duh, in prima, a doua si a treia zi de Craciun! Doamne, ce zi, am ajuns epuizata acasa si fara pic de saliva in gura, ca blestemele le terminasem deja de la iesirea din parcare.

De mancat la mall n-am mancat nimic (ca sigur sinteti curiosi sa aflati daca am fost romanca pana la capat si daca am bagat si niste fast food, acum, ca aveam si geaca noua ;)), ca doar are si cheeseburger-ul mandria lui, nu se lasa mancat asa, de oricine. Nici cafea n-am mai vrut. Imi era sila sa o beau cu vreunul sau vreuna suflandu-mi direct in ceafa. 

Doar mersul romanilor la mall inseamna turism, frustrare si entertainment, zice unu' mai dastept ca noi. Gresit: entertainment-ul ori ori n-a existat, ori s-a terminat exact in fata mea si nu mai aprovizioneaza astia pana dupa anul nou, cel putin asa cred.

Asa ca, poate, data viitoare o sa beau si cafeaua aia care arata dragut si mirosea bine si care chiar merita si o sa ma si distrez, culmea! (Mama, bebe ramane la tine, ne-am inteles, nu te mai iau la mall, ca te certi). 

De data asta fost prea mult, chiar si pentru una care isi face cumparaturile mai mult local, ca la Londra e prea scump.

Hai va pup,

M

Taramul nimanui

"Stimati calatori, va rugam sa va indepartati de la marginea peronului!", ne indeamna calm, dar totodata cu fermitate mecanicul de tren de la metrou.

Din pacate, tonul cald al mecanicului nu pare sa aiba vreun efect. Invariabil si previzibil, calatorii sunt, si de aceasta, data la fel de grabiti si de inconstienti, asa cum sunt in fiecare dimineata dupa ora 8.

Nemultumirile de zi cu zi au dezvoltat in oameni un mod de supravietuire impenetrant, ce nu lasa loc de concesii, corectii sau acceptari neconforme cu lumea lor, a acelora care iau zilnic metroul ca sa ajunga la servici: Niciodata metroul nu circula suficient de des, peroanele sunt pline de ochi de corporatisti metodici doar la locul de munca. Restul e inconstienta in forma sa cea mai pura: Ce rost mai au toate task-urile de peste zi, daca nu se stie daca mai apuci orele de program? Culmea, inconstienta asta matinala chiar te poate ucide si s-ar putea sa o fi apucat-o deja pe "ultimul drum" fara sa iti dai seama, asta daca nu te duce capu' sa fii nitel atent.

"Stimati calatori, viata e prea frumoasa ca sa o petreceti atarnati de un tren!", isi incearca mecanicul din nou norocul, de data asta pe un ton ceva mai inflacarat, apeland si la niscaiva umor. 

Succes total, cel putin din perspectiva calitatii glumei. Toate chipurile gri, abatute, apasate de inefabilele greutati zilnice se transforma instant si intr-un mod miraculos in ceva cu totul nou. Zambetul isi face loc pe fetele impasibile cufundate in e-book-uri, telefoane si carti reale cu foi si pagini. Apoi zambetul devine, cu pasi repezi, un adevarat hohot de ras clocotitor. Rumoarea veseliei si hlizelile crescande invadeaza vagoanele si asa gemande de calatori si aer irespirabil ca de sauna.

Gluma, am spus, e una buna, are si un alt efect pe langa amuzamentul declansat in faza initiala a lansarii apelului. Calatorii din metrou rad acum, cei aflati pe peron rad si ei la randul lor in timp ce se indeparteaza ascultatori de la marginea peronului...

Reusita este deplina, mesajul a fost receptionat, lumea reactioneaza la indemnurile mecanicului. Nu mai e nimeni agatat de tren, inca un metrou reuseste sa plece fara sa omoare pe nimeni, cel putin pe cei care nu cauta, de bunavoie, “obstescul sfarsit”.

Metroul asta a fost unul norocos, insa. Oamenii se tineau scai de el pana cand o gluma bine plasata a taiat cordonul ombilical, corect si la timp. Dar ce ne facem cu restul de atarnari carora le cedam neconditionat si de care nu ne detasam nici macar in gluma? 

Gasim cate un obiect, un job, sau chiar cate un partener/o partenera de care sa ne "lipim" cu totul, trup si suflet. Cream un asa-zis tot, un mar cu doua jumatati perfecte ce isi gaseste in sfarsit perechea ratacita prin lume...

Dar de ce ar avea nevoie intregul sa se imparta in jumatati? Nu este fiecare dintre noi un intreg care nu are nevoie de nicio o alta bucatica - jumatatea partasa, sau sfert, sau ce o mai fi ea - ca sa se desfasoare? De ce nu poate cauta un tot un alt tot caruia sa i se alature si cu care sa faca, cu adevarat, o echipa si o casa bune?

Mereu ne credem incompleti, neimpliniti si singuri. Cautam in celalalt un ceva ce pare ca ne lipseste. Si aparent, gasim acel ceva, dar apoi o luam de la capat cu cautarea absolutului, supremului.

Pentru ca, nu-i asa, niciodata nu putem avea totul, desi, culmea, toata viata suntem in cautare de particele de perfectiune, de farame de speranta...

Ritmul vietii e din ce in ce mai alert, cautarea fericirii depline a devenit o adevarata cursa de formula 1, la care daca ratezi startul si iti ia semenul "fata" te simti trist, te simti slab, te simti invins. Nu ne invata unele reclame TV ca locul 2 nu conteaza? Mesajul lor e clar: Unde exista o competitie in derulare, numarul 2 nu exista.

Competitia permanenta e un alt efect al vanatorii de himere. Alergi dupa "minuni" uitandu-te insa mereu peste umar sa verifici daca nu cumva vei fi prins din urma si intrecut. Te uiti in stanga, te uiti in dreapta, si daca ai noroc, reusesti sa termini cursa pe primul loc.

Daca nu ai atata noroc, ori ajungi printre ultimii, ori, si mai rau, te impiedici si cazi. Si acum, fie mai poti sa te ridici pentru ca ai vointa si/sau poti inca fizic, fie ramai cazut la pamant, rapus de imposibilitatea de a invinge...

Si ce se intampla odata ce ai ramas acolo jos, inert si infrant? Cred ca nu se intampla nimic special. Esti doar un alt individ care a incercat (pentru a cata oara?) sa atinga cerul si a ratat...

Dar cel care trece primul linia de sosire, invingatorul, campionul, el, oare, cu ce se alege? A putut el sa atinga cerul, luna, stelele, infinitul cu trupul, cu sufletul, intr-un cuvant cu totul? Nu cumva a reusit doar o victorie efemera intr-un razboi care nu ii apartine nici lui, nici stramosilor lui si cu siguranta nici urmasilor sai? 

Este vorba, in fond, de un razboi al nimanui pe care poate numai Dumnezeu ar putea sa il priceapa cumva, si asta numai daca ar vrea…

Pana la urma, nici noi nu putem intelege chiar totul, si nu cred ca ar trebui sa se intample asa. E inca o dovada ca nu suntem defel pregatiti pentru nemurire, cel putin nu inca.

La coada la fastfood

Tanti da din coate de parca inoata. E hotarata sa ajung in fata, indiferent de impedimente (impedimentele eram noi, fireste, fraierii care asteptau la rand sa infrupte de la Mac).

- Da, da ce sa iau, iubitica mea? Fata lu' mama, zi repede ce vrei, da' repede ca ajung acu' in fata si nu stiu ce sa cer! Dar sa fie ceva ieftin, ca am tras pe la secand hend azi dimineata si mi-am luat niste bluzite si niste sandalute din piele eco misto de tot! Ti-a luat si tie mama niste pantalonasi draguuuuti...Un vis, mama!

- Sar'na mami! Pai, mami, ia-mi si mie un meniu dublu big mac! Da' dublu sa fie, da? Sa nu'cumva sa gresesti, mami, ca mi-e foame rauuuuu!!!

- Stai, fato, ca nu tin minte, stai ca ajung acu' in fata si ceri tu direct lu' baiatu', ca io nu tin minte!

- Bine, da-mi-l la telefon, ca ii zic io eczact ce vreau, tu sigur te incurci si ceri meniu simplu si zau ca o sa lesin daca nu mananc cat am nevoie!

Ajunge muierea mama in fata, rosie ca racul de la caldura si de la stress. Se intinde peste tejghea si ii lipeste telefonul direct de urechea baiatului pe faza si ghinionist. Se lamureste si el ce vrea interlocutoarea, bate in casa comanda si ii returneaza madamei telefonul asudat si plimbaret.

- Alo, mamica, gata, ai comandat? Intreaba muica surescitata.

- Da, mami, da' o fi inteles ca vreau dublu? Rasufla agitata in telefon ploada cea flamanda.

- Aoleu, fato, nu stiu, pai nu i-a zis ca vrei dublu? E deja nervoasa madam imi zic, dar nu-i arata asta si odorului, doar noua, prostii de la coada.

- Ba da, i-am zis, dar daca e prostovan si n-a inteles sau daca e surd? Mi-l mai dai o data la telefon?

- Nu, nu ti-l mai dau, ca daca iar n-aude? Stai ca ii zic eu...

- Domnu' vanzator! Alo, alo! domnu' vanzator! Deja persoana care platea intre timp zacea pe jos, intr-o balta de sange, strivita de talpa uzurpatoarei scelerate. Fata mea vrea nu stiu ce, ceva, dar sa fie dublu!

- Da, doamna, dublu i-am pus, stati linistita! Raspunde, pe nerasuflate, za Mac guy.

Pachetu' e gata de livrare, tanti il insfaca cu pofta, si inainte sa plece isi aduce aminte ca mai vrea ceva si striga iar la vanzator:

- Auzi mai, baiete, mai ai niste  frappe din ala?

- Shake, doamna, nu frappe!

- Asa, asa vreau si unu din ala!

- De care sa fie doamna?

- Pai shake, de care sa vreau? Nu asa zisesi? De care ai, ce, sheicul asta e de mai multe feluri?

- Da, doamna, avem de ciocolata, de vanilie, de capsuni...De care sa fie?

- De vanilie, da, de vanilie vreau! Nu asta e cel mai bun? intreaba nerabdatoare mama care da junc fud la copii.

- Nu, doamna, ala de ciocolata e cel mai bun! O lamureste nefericitul de la casa, sperand sa o multumeasca cat de cat, pe duduia infocata.

- Da-mi din ala, atunci, da-mi de ciocolata, din ala vreau! Incheie, satisfacuta, madam cumparatoarea de ocazie.

Tantita isi primeste intr-un final si frapeul deghizat in shake si inchide si telefonul cu fie-sa (ramasese si ea pe fir, just in case, daca mami nu se descurca cu frapeurile). 

Nu ma pot abtine sa nu ma uit pe display-ul telefonului sa vad si eu cine e la capatul firului, cu cine se converseaza fomista nebuna care sare randul. Poate are vreo poza cu mandra, ceva...Vad una pe tot ecranul cu numele My love, un dulap de muiere mare de zici ca il inghitise pe Roland cu totul..Da' e mare, frate nu asa, e huge fata, cum ar veni. Cred ca, de obicei, manca cvadruplu, nu dublu, dar se temea probabil ca ma-sa n-o sa se descurce si o sa ia naibii meniu simplu si sa te tii atunci foame!

- Du-te cu Dumnezeu, My love, si ia-o si pe ma-ta cu tine si carati-va la Obregia amandoua! Imi zic in gand, dupa ce iau o tava direct in freza in timp ce cocoana cu plod degenerat incearca sa prinda rand si la iesire. Ma intreb pe cine o sa mai sune si pentru asta.

Epoca negarii absolute

E cool sa fii la moda, e cool sa fii altfel, bine nu chiar altfel-altfel adica gay, ca asa de "altfel" e prea mult si prea greu de acceptat :D

Adăugaţi o legendă

Numai ca a fi cool se traduce prin a-l lua pe "NU" in brate, in a nega tot ce exista si care avea de gand sa existe mult si bine si de acum incolo, daca nu ne apuca - pe unii dintre noi - plictiseala si o dorinta nestavilita de schimbare...

Aproape ca am ajuns sa ma rusinez ca am avut indrazneala si tupeul sa imi vaccinez copiii! Ieri chiar m-am intalnit cu o fosta colega a carei fetita facuse apa la plamani drept complicatie a varicelei. Dar nu, pentru nimic in lume nu i-ar face mamica ei vaccinurie recomandate de doctor nici de acum incolo, doar au fost numai 2 cazuri de apa la plamani cauzata de varicela in toata tara, unul din cazuri fiind taman fiica-sa! Oricum varicela vietii a facut-o, bine si o operatie pe masura ulterior, dar ce mai conteaza! Viata merge inainte, fara vaccinuri, evident.
Nici macar n-a vrut sa-mi spuna daca a facut vreodata vreun vaccin celor 3 copii din dotare. Pai daca a nu-ti vaccina copiii e legitim si crezi cu tarie ca faci ceea ce trebuie, de ce e secret daca le-ai facut au ba? Nu am invatat noi ca, atunci cand facem o boacana, ne ascundem de frica unei potentiale pedepse divine sau de care o mai fi ea? Ei bine, se pare ca nu e chiar asa si uite ca ne ascundem si cand suntem - in aparenta convinsi - ca actiunile noastre vor avea un rezultat pozitiv!

Tot la capitolul "altfel" intra si obiceiurile alimentare devenite din ce in ce mai nesanatoase odata cu trecerea timpului.
Nu mai mancam, frate, un mic, un cartof prajit...Mai stiti parizerul ala teribil de gustos, facut doar din zgarciuri, de pe vremea raposatului? Mama, cum era...Ups, sper sa nu dati cu oua, chiar era bun!

Nuuu, acuma suntem cu totii vegetarieni si mancam numai legume verzi, daca se poate, cel mult roadem la morcovi in calitate de snacks-uri. Ciorba n-o mai fierbem, ca cica prin prin prelucrare termica legumele devin "fara fond" iar industria raw-vegana moare "de foame" si noi nu vrem s-o lasam sa crape, desi despre morti numa' de bine!

Ca sa intind si mai mult coarda, ma "iau" si de bautura. Nu mai bem cafea, bem ceai verde. Cu berica cred ca mai merge o vreme, iar tuica n-o sa moara niciodata, stiu eu. De la sucuri carbogazoase gen Cico am trecut la sucuri naturale si mai mult, suntem "ispititi" mai nou sa degustam cocktail-uri care mai de care mai tamaduitoare, facute din seminte cu denumiri si texturi ciudate si germeni de tot felul, cu lapte de la vaca devenit lapte de cocos, soia sau migdale...

Depasind spectrul medicalo-culinar, trecem si pe la scoala, si constatam ca si aici s-au cam schimbat cutumele. Copchiii primesc tablete fara net in loc de manuale scolare, invatatorii incropesc fise de lucru bazandu-se pe memoria colectiva pedagogica fiindca n-au incotro, iar parintii fac temele in locul copiilor acolo unde inteleg - cat de cat - cerintele abracadabrante ale exercitiilor trecute in caietele de lucru cumparate "pe gratis" si care tin loc de manualele obligatorii.

Pe langa scoala, copilul ar trebui sa se si joace, nu? Cel putin asa ar fi firesc intr-o lume normala (naturala, vorba unei amice). Bine, el ar vrea sa se joace numai la calculator si numai dupa ce discuta cu prietenii pe facebook despre noile features adaugate la GTA versiunea noua. Doar e cool sa ai cont de facebook, chiar daca esti caine, pisica sau minor cu parintii plecati de dimineata pana seara la serviciu.

Pai si ce sa faca ei in parc? Ati vazut cum arata parcurile, ale mici, dintre blocuri? Tartanul de pe jos a luat-o la sanatoasa ca sa elibereze nisipul de dedesubt, leaganul nu mai e leagan ca si-a pierdut "bretelele" ca sa tina loc de poarta la fotbal pentru copiii care ar vrea sa bata si ei mingea undeva, de preferat pe un teren dedicat, daca ar exista asa ceva. Cum, insa, nu exista, mingile zboara direct pe langa urechea mamicii iesite la plimbare cu bebelusul in acelasi parc cu "multiple" posibilitati de recreere. Asta ca sa nu fiu sadica si sa spun unde ar mai putea nimeri mingea aia, daca mami nu ar fi atenta. Doamne fereste de vreo nenorocire, desi mamicile de azi sunt atente mai mult la telefonul personal decat la bebe. Macar, daca e o mamica isteata, aseaza si ea carutul cu spatele la "teren", evitandu-se astfel o potentiala catastrofa in atac...

Mergand mai departe pe drumul firesc al negarii, constat cu tristete si ca am ajuns sa "casapim"" valorile nationale, promovand in schimb in mass-media toata mizeria umana ce poate fi adunata la un loc intr-un timp direct proportional de scurt cu prostia si cu abjectiile derulate pe ecran.
Pai poate concura Maia Morgenstern cu Biana Dragusanu? Sau Andrei Plesu cu Leo de la Strehaia? Nicio sansa...

Tot din perspectiva maselor si a gandirii tipice de turma, am "invatat" si ca intoleranta nu e nicidecum opusul tolerantei, ci e ceva mai degraba  trendy si "bun la toate".

Negrii aveau pielea neagra si acum 200 de ani, dar atunci erau sclavi si erau tratati ca atare; azi sunt
liberi", liberi si expusi violentelor si furiei conationalilor "caucazieni", gata sa ii linseze numai pentru ca exista.
Papa o fie el un lider normal la cap, puternic si cu autoritate, dar daca te nimeresti in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, risti sa treci inot Styxul numai pentru ca tu crezi ca Isus o sa vina pentru a doua oara pe pamant ca sa te mantuiasca pe tine.
Ce manios o fi Allah la cum i se rastalmacesc invatamintele! Coranul a devenit manual de utilizare pentru Kalasnikov, iar caricatura nevinovata a devenit semnalul care poate declansa bomba, facand loc urgiei teroriste.

Pana la urma, ne uram si ne negam unii pe altii din considerente absolut banale: ala e grea gras, aia e prea inalta pentru o femeie, iar grupul ala militeaza pentru drepturile minoritatilor alea stupide si tupeiste. Ura e generalizata: eu contra lor, eu anti lume, eu anti Dumnezeu...Desi EL ne-a lasat lucrurile intr-o oarecare ordine (offf, marul ala, bata-l vina! Ar fi putut fi perfect.).

Ce naiba ne-a apucat sa dam totul peste cap si sa reinventam totul?
Pe de alta parte, suntem muti intru nepasarea noastra, iar daca, totusi, urlam si ne revoltam, o facem doar in sinele nostru ratacit si perplex, fara pace interioara, temandu-ne de reactia unui univers razvratit si razbunator la fel ca si noi.

Pana cand, lume, pana cand?

Mi-am castigat dreptul de a nu fi de acord cu voi

Tocmai am citit stirea cum ca SUA a votat legalizarea casatoriilor gay, ceea ce e destul de surprinzator pentru o tara care a cenzurat filme ca Basic Instinct si inca o face.

Cum astfel de stiri sunt suficient de controversate si isca reactii rapide si de tot felul, evident ca si de data asta cetatentii romani n-au stat degeaba si au tinut sa "ia cuvantul", si sa "iasa la rampa" mult, tare si prost ca de obicei.

Din sutele de comentarii postate la stirea respectiva, numai vreo 2-3 nu neaparat ca aplaudau, dar cel putin apreciau initiativa si deschiderea Americii, o tara suficient de conservatoare in esenta ei. Restul  internautilor aruncau cu oua, ori foloseau un limbaj greu de reprodus aici. Un rezumat al mesajelor anti ar fi ca "America e o natie de bulangii". Habar n-aveti voi in cate moduri se poate spune acest lucru! Poporu' roman devine atat de creativ cand e vorba sa ii critice pe altii, mai ales pe aia care au uitat sa mai vina  pe la noi acum 70 de ani.

OK, or fi americanii pro "bulangii", dar noi ce-om fi? Ce sa fim, suntem o tara de oportunisti, de hoti si de corupti! Si de pupatori de moaste, sa nu uitam si de aceasta categorie aflata in plina ascensiune.

Suna mai bine asa, nu? 

Nu cumva e vorba, totusi, de o chestiune de alegere personala? Aleg sa fac amor cu o persoana de acelasi sex tot la fel cum ajung sa vand tablouri sub pretul pietei fraudand evaluarile expertilor. Nu ma pune nimeni sau fac una sau alta sau ambele, pur si simplu vreau eu sa fiu gay si/sau sa mint si sa fur, na! Asta cum se  mai numeste? Nu e tot un fel de "bulangeala" smechereasca si perfect aplicabila in societatea romaneasca si "democratica" de azi? 

Folosirea banului public pentru bunastarea matale si a familiei matale nu e si asta tot un "futut in cur" in dulcele grai romanesc? Doar cu asta se mai alege "moralistul" popor roman de pe urma alesilor si a unor astfel de practici oneroase desfasurate la liber si oricat.

Ce bine ar fi daca toate jegurile alea din parlament ar fi toate gay, macar sa voteze ce si cum trebuie! Zau ca nu m-ar deranja cine cu cine si-o trage la senat, daca orientarea sexuala "inversa" ar atrage obligatoriu dupa sine si niscaiva onestitate. Ar merita sa inchidem ochii si sa ii lasam in pace macar de data asta.

Revenind la "oaia" cu casatoria anapoda, daca declari legale casatoriile gay inseamna ca si tu si tot neamul tau sunteti gay? Si cum ar veni, tu, ala care te opui cu vehementa legislativ si mioritic homesexualilor, esti mai putin gay? Nu, draga, plimba-te seara prin parcul Operei si s-ar putea sa descoperi ca nu e chiar asa. Si daca nu legalizezi prostitutia, soseaua de centura nu va mai fi traversata de altceva decat de tir-uri? Sau Piata Romana va ramane noapte de noapte doar cu  reputatia ei de zona centrala a capitalei, "fara flori, fete, filme sau baieti", ca sa ne exprimam asa, mai poetic? N-as prea crede. Gay-ii exista de cand lumea si pamantul si vor exista si in America, si in Romania, si pretutindeni. Se schimba guverne si pareri, dar gay-ii tot vor supravietui, tot asa cum supravietuiesc oamenii in general si "lichelele" in particular.

In fond, romanul e anti homeosexualitate, nu neaparat anti casatorii "altfel". Casatoria e doar un pretext ca sa ne mai dam nitel "dastepti" si moralisti. Religia e pretextul de a nu accepta ceva diferit, in timp ce pacatele noastre non-gay curg in voie ca laturile, nestavilite nici macar de smerenia cabotina manifestata in timpul Liturghiei de duminica, sau de promisiunile desarte de genul "Iarta-ma, Doamne, ca n-o sa mai fac, ca nu stiu ce fac!".

Chiar suntem un popor de tampiti, incat nu putem intelege ca numai Dumnezeu are dreptul sa judece si nu noi? Pana la urma, El a lasat lucrurile asa pe Pamant, el sa le "descurce"...

Ati vazut ca de cate ori ies gay-ii la parada, ies si homofobii repede la atac pe trotuarul de langa? De ce nu ies, frate, in strada si ca sa dea jos un premier urmarit penal, sau un fost presedinte miner-sef, si criminal pe deasupra? De ce? Pentru ca nu vor! Pana nu demult credeam ca e vorba de comoditate, ca le e lene sa iasa si sa strige "Jos!". Acum nu mai cred asta. Am ajuns sa ne acceptam conditia de a fi condusi si manevrati de altii dupa bunul lor plac. Iesim sa protestam doar cand aia tot ca noi, semenii de aceeasi "teapa", ridica si ei putin capul deasupra apei si striga: "Nu,  noi nu suntem la fel ca voi! Omorati-ne, suntem homo, da-ti cu pietre!" Lucru care se si intampla, din pacate.

Dincolo de toate astea, in intimitatea caminului lor familiar "ireprosabil", mitingistii care scuipa cu injuraturi la adresa diversitatii umane de cate ori le se iveste ocazia, se gandesc de zor ce o sa spuna ei copiilor lor cand vor vedea 2 barbati pupandu-se in plina strada. Dar daca copilul o sa isi intrebe tatal or muica de ce oamenii aia de le televizor fura miliarde si nu patesc nimic, parintele iubitor ce le va raspunde? Sau daca, fere Doamne, intr-o buna zi, o zi frumoasa, de vara, pe plaja la mare, la Mamaia, adolescentul-fiu ii va marturisi tatalui ca el e..."altfel" si ca nu suporta personale de sex opus prin preajma, ei bine, atunci ce se va intampla? Sper ca nu  vreo tragedie cum numai in serialele turcesti mai vezi, cu traditii criminale incestuale, perpetuate de sute de ani si savarsite in numele onoarei. Vorba lui Noica: "Oamenii te iarta daca faci crime, dar nu te iarta daca esti fericit".

Pentru ca asta vor si oamenii astia...altfel. Sa fie lasati in pace si sa fie putin fericiti. Pentru ca, de exemplu, talentul nu vine la pachet si cu fericirea: Freddy Mercury canta sublim, Oscar Wilde era un scriitor cu mult peste vremurile lui, matematicianul Turing spargea codul Enigma al nazistilor salvand Europa de la dezastru, lucru de care insa s-a aflat abia de curand. Si ca ei sunt si multi altii...

Dar, pentru ca personajele astea celebre erau si gay, toate au platit un pret al orientarii lor sexuale, un pret mai mic sau unul mai mare in functie de necesitatile de moment ale publicului hamesit si avid de scandal, dar totusi un pret. Oricum ar fi platit ceva, stim asta, toti platim; dar ei macar nu ar fi fost si umiliti, cel putin nu si pentru meritul de a ramane cu ceva, candva, in istorie.

Ce e cinstea?

Asteptam, cuminte, sa intru la dentist. Asteptam la fel ca oricare pacient obisnuit, care n-are incotro si tre' sa mai dea si pe la doctor din cand in cand. In sala de asteptare eram doar eu, ca pe receptionera si pe femeia de serviciu nu le numar.

Receptionera statea cu ochii bagati adanc in computer (ca asta fac receptionerele), eu stateam si asteptam ca asta fac pacientii inainte sa intre la consultatie, iar femeia de serviciu dadea cu mopul de zor, pentru ca asta face o femeie de serviciu printre multe altele, e adevarat.

Si pentru ca nu prea aveam ce face in timp ce asteptam (mi-era ca pana pornesc netu' pe telefon si pana intru pe FB ma striga doctorul :D), o urmaream pe femeia de serviciu cum lustruieste podelele. Podelele fiind acoperite cu un linoleu din plastic ce parea usor de curatat, mopul parca plutea pe el, adunand orice urma de mizerie. Aproape ca i-as fi smuls mopul din mana femeii aleia, si sa incep sa patinez si eu nitel cu el, asa de placuta parea activitatea asta la o prima si superficiala vedere!

Dar, la un moment dat, mopul o ia razna si pare ca nu mai face fata...Drept urmare, tanti de la curatenie se decide sa insface o carpa albastra ca sa curete ceva mai insistent si mai punctual zona naravasa care nu se lasa cucerita cu una, cu doua, o zona care se afla fix in fata mea.

Isi inmoaie tanti carpa cea albastra in apa din galeata de la mop, si incepe sa frece abitir linoleul. Succes total!
Apoi ia din nou mopul, se baga pe sub scaune sa curete si acolo - inclusiv sub scaunul pe care ma aflam eu. Ridic ascultatoare picioarele cat sa fac cale libera in timp ce ma si gandeam:
"Ce harnica e! Da cu mopul asta peste tot, chiar si cu mine de fata, chiar si aici, sub mine, asa da, frate!" N-apuc insa, bine, sa imi duc gandul la bun sfarsit, ca ochii imi pica pe scaunul de vis-a-vis. Privirea imi coboara incet-incet inspre podea. Ma uit mai atent, si ce vad: Un praf de toata frumusetea trona dedesubt, ce-i drept, intr-o liniste deplina! Nu striga si el, saracul: "Curata-ma, curata-ma, tanti Aglaia!", ca doar-doar l-o auzi careva si o lua masuri.

Pe scaunul ala nu statea nimeni, deci lejer mopul putea sa curete in pasi de dans si prin zona aia, asta daca il si puneai sa aca treaba asta, desigur. "Bai, femeia chiar nu vede ce jeg e acolo, sau se face?"
Ei nu vede, vede. Asa, si? Mare paguba. Eu am vazut, asa, si ce? Am vazut si n-am facut nimic, am tacut, deci e pace in lume. Razboiul poate va fi starnit...altadata, de catre o alta sau altul, care poate nu mai tace si bravo ei/lui!

Dar nu, nu era important sa fie totul cu desavarsire curat, cel putin nu si pentru femeia noastra de serviciu. Pentru ea conta sa fie curat doar sub scaunul meu, si e simplu de ce. Pai e simplu! Eu eram unicul martor la modul de desfasurare (discutabil) al procesului de spalare a podelei (receptionera nu se pune, ca e de a casei si ea oricum nu vede ca v-am zis ca sta cu nasul in calculator, nu vede si n-aude mai nimic) care ar fi putut sa vada cu adevarat cum merge treaba. Eu eram SINGURA care putea sa constate daca tanti e harnica sau nu, eram singura care putea, eventual, sa o "toarne" vreunui superior, cuiva care ii putea strica feng shui-ul. 

Probabil opinia clientilor - a pacientilor in cazul de fata - conteaza cel mult pentru seful ei. Pentru femeia de serviciu insa, nu conteaza cat de bine sunt executate sarcinile de lucru aici, in sala de asteptare, cata vreme seful se afla pe undeva departe, in "neantul" unui birou administrativ stralucind de curatenie (sic!). Si nu prea face el verificari, ca are incredere.

Ce vreau sa spun, de fapt? Ca mi se confirma inca o data (de parca mai era nevoie!) ca romanul este un etern trisor. Daca cumva nu se afiseaza vreun balaur cu sapte capete prin apropiere care sa il ameninte pe lenesul nostru  ca il va arde cu flacarile sale scoase pe guri daca nu isi face treaba ca la carte, romanasul nostru va profita la maxim de situatie! Va profita si va trisa. Si va fura.
Va taia si el putin din "livrabil", asa cat sa arate ca poate si sa dea bine pe sticla. Doar salariul vine intreg la sfarsitul lunii, nu fractionat, in functie de performante, nu? "Cineo sa stea, acum, sa imi taie mie din loeafa ca nu am adunat tot praful de sub scaune? Hai sa fim seriosi ca ne se uita nimeni..."

Ca sa extrapolam, si ce daca omu' asteapta la ghiseu o hartie de la o institutie a statului, iar tanti de la ghiseu musca din senvis in fata lui cu nesimtire, in loc sa semneze si sa parafeze hartia aia blestemata?
"Sa astepte, frate, ce Dumnezeu! De azi dimineata tot fac hartii si imi e o foameee!!!", isi spune in gand functionara, pe cand infuleca zgomotos o bucata de carne din care i se scurge usor, pe langa coltul gurii, zeama de la rosia cea nabadaioasa.

Sursa: forum.b-zone.ro

Pai nu invatam noi, o viata intreaga, ca tre' sa "luam fata" cuiva ca sa putem ajunge in acel loc denumit "sus"? (nu stiu de ce ii zice asa, ca n-are nicio legatura cu Dumnezeu!)
Cati ajung prin munca cinstita undeva? Cati aleg drumul drept, cel fara ocolisuri partinitoare si smecheresti? Cati? Retorica intrebare.

Sa mai pomenesc de alesii nostri? Mai are rost? Sa mai pomenesc de parlamentarii cei cu "stea in frunte", care fura pana nu mai pot respira de la cat si-au burdusit buzunarele, aia care intra p eusa din dos si evita coada din fata, la care asteapta doar "prostii"? 

Eu sunt doar o platitoare de taxe cinstita, ca si voi de altfel, care isi plateste inclusiv biletul RATB. Culmea, ar zice unii.
Stiti cati isi mai platesc calatoria cu tramvaiul in ziua de azi? Vreo doi-trei calatori ceva mai responsabili. Ceilalti nu ezita sa sara de fund in sus cand ii intreaba controlorul de "sanatate", si tot ei sunt aia ofuscati ca de ce ii "deranjeaza" nenea controloru', si le cere si buletinu' cat sa puna de o amenda, una meritata de altfel.
Dumnealor, calatorii incognito, se grabesc sa ajunga la destinatie pe banii statului si ai "prostilor" ca mine care cotizeaza cinstit, luna de luna, an de an...

Da, si eu mai trisez din cand in cand, doar sunt si eu om! Dar macar incerc sa nu imi fur singura caciula si mai ales incerc sa nu ranesc pe nimeni. Ca e pacat, mare pacat sa sufere si altii din cauza ta.

Pe cine mintim, de fapt? Pe noi insine, evident. Si asta iar e mare pacat.

Pana la 40 de ani...

...a trebuit sa astept ca sa inteleg ca un barbat te poate iubi si foarte tarziu, chiar si dupa ce viata ti-a fost traita, suferita, imbacsita cu reprosuri si cu ura...si asteptarea asta m-a facut sa simt si eu acelasi lucru atunci cand credeam ca rezervele de iubire s-au epuizat pana la mine...si atunci cand nu ai chef nici macar sa te dai jos din pat, daramite sa te mai si aranjezi cu placa la par si sa pleci, el e tot acolo, gata sa iti ofere o mangaiere si o vorba buna...si chiar daca nu putem sa batem Parisul de la un capat la altul in fiecare an sau sa ne „duelam” in nuci de cocos pe vreo insula exotica, ei bine, aia tot iubire e...

sursa: Descopera.ro

...am invatat ca poti sa fii o mama buna si la 20, si la 30, si la 40 ani, numai sa ai curaj sa incerci, dar in primul rand, sa iti doresti sa mai faci un copil. Poate ca la 40 pare putin tarziu, dar la 20 nu pare devreme? Important e sa vrei...

...am priceput, in sfarsit, ca daca ai un acoperis deasupra capului, sanatate, o paine de pus pe masa si o familie esti mai fericit decat milioane de multi altii...

... dar inca nu mi-a intrat in cap (promit solemn ca la 50 de ani sa ma reevaluez!) ca banul chiar e ochiul dracului, si ca e mai importanta sanatatea ta si timpul petrecut cu familia decat un job bine platit care te dezumanizeaza complet, te distruge psihic si te face sa devii un robot manevrat cu agilitate de catre un sef intolerant, cretin si dezechilibrat...

...am invatat ca daca ai putin talent la scris, asta e terapie pentru suflet si minte si e bine sa o practici...o poezie incropita noaptea cand tot orasul doarme, cateva randuri despre orice si oricat asternute pe hartie pot face minuni...tot e mai bine decat sa ajung dependenta de prozac...Iar daca nu am chef sa citesc ceva ce e prea lung, citesc pe diagonala si e ok, nu mai fac un caz din asta si nu ma mai consider o inculta... 

...am inteles insa, din pacate, ca e mai bine sa ii povestesti unui copac ce ai pe suflet decat sa ii spui cuiva secretul tau, doar asa simtindu-te in siguranta.Tu ai vrut sa te descarci nu neaparat ca sa primesti un feedback, mai ales ca acel feedback poate sa nu fie unul sincer, si sa fii aspru judecat, si tu nu asta cauti...vrei doar sa fi ascultat, tacerea ca raspuns iti risipeste tenebroasele temeri...

...am fost surprinsa sa constat ca unui prieten – oricat de bun ar fi – tot ii aplici si tu punctul anterior (il judeci, doar esti si tu om) atunci cand face ceva cu care tu nu esti de acord. Ti-a spus ce are de gand, tu ai incercat sa il/o convingi ca nu e bine dar hotararea e deja luata, nu mai esti bunul prieten de o viata in acel moment... Te simti putin tradat si ranit in amorul propriu si chiar daca vrei sa il sustii – il asiguri ca il sustii si o vei face intotdeauna – nu esti in stare sa faci asta decat cu gura pentru ca nu te lasa credintele, prejudecatile, ego-ul tau mereu alert si activ...trist...

...si tot pana la 40 de ani am inteles ca prietenii nu vin dupa tine cand iti schimbi jobul , starea civila, sau sanatatea mintala. Prietenii astia prind radacini acolo unde s-au nascut sau i-a aruncat viata si nu se mai dezradacineaza niciodata...Nu mai cred in prietenie, stiu, iar e trist...

...mai stiu si ca, pe lumea asta, exista si altceva in afara de pantofi cu toc, haine de fitze si cancan tv...

...si ca te poti plimba intr-un parc de mana cu iubitul/a, nu doar la mall...

...am invatat ca oricat ai vrea tu sa functioneze bunele maniere, sa fii tratat cu respect, sa ti se raspunda la o intrebare atunci cand o adresezi, se gaseste cate un „gica contra” care sa-ti incurce treburile si sa te dezamageasca...pentru a cata oara? Dar cine mai tine socoteala...

...am realizat ca daca nu ne convine ceva, daca conducatorii ne supara pentru ca i-au masuri deranjante si adopta legi strambe, stupide si inutile pentru omul de rand, ne e prea lene sa protestam, sa iesim in strada si sa ne strigam nemultumirea...mai bine pierdem vremea pe facebook si ne vaitam virtual cand ceva nu merge...

...pe de alta parte, ma enervez foarte usor si ma revolt cu tarie cand nu curge apa calda la robinet...si ce rezolv? O voi plati mult si bine in continuare chiar daca nu o am...

...am vazut si ca nu mai exista puterea argumentului...Am invatat sa comentam aruncand cu piatra, atacand persoana si nu ideea...Batjocura, dispretul si zeflemeaua sunt la putere, si daca nu te pricepi la limbajele astea risti sa mori in ignoranta si uitare...si asta tot din pacate...

...am realizat ca scoala ii transforma pe ai nostri copii in vasnici membri ai unei turme obediente...competitia fortata, sugrumarea sub povara temelor fara logica si fara masura nu fac decat sa ii transforme pe adultii de maine in docilii si indoctrinatii copii de azi...Oare, i-a intrebat cineva pe acesti copii daca, in conditiile astea, isi mai doresc sa creasca vreodata? Mie mi-e frica de raspunsul lor...

...am priceput si ca nimic exagerat nu face bine, ca fortarea limitelor nu are neaparat un rezultat pozitiv...Pana si mancarea sanatoasa e asa pana la un punct si prea multa varza ingerata poate duce la balonare...Nimic nu e ce pare a fi...

...am invatat, in schimb, sa practic toleranta. Nu am nimic cu homosexualii sau negrii, cu tiganii cinstiti sau cu fostii puscariasi care si-au ispasit pedeapsa si s-au reintregrat in societate, dar am invatat si sa ma revolt si sa-i condamn pe cei care dezbina si ucid in numele unor religii personale stiute doar de ei...si imi curg lacrimile suroaie pentru mortii nevinovati...cata nedreptate!

...si am mai invatat...dar ce mai conteaza ce a fost...ar mai fi atatea de spus...Important e ce va fi de acum incolo...

Pana acum au fost doar experiente, de acum incolo incepe cu adevarat...viata.