Thursday, March 29, 2012

(UN)LIKE LIFE

In ultima vreme, viata noastra decurge cam in termenii astia sau prin zona adiacenta lor: daca ii dam “like” e de bine, daca nu ii  dam “like” e cam nasol….Nu degeaba, fara sa accesam zilnic FB-ul abia mai putem trai si respira, sau cel putin asa sustin aia mai dastepti care fac tot felu’ de masuratori si statistici si ni le arata si noua ca sunt baieti gentili.
Pana una-alta, pot accepta asa o abordare minimalista, gen “divide et impera”. Ce ne place exista cu adevarat, ce nu…”dislike” sau...duca-se. Cu ce nu sunt de acord e ca si “like”- urile astea le dam tot in functie de prietenii, nepotisme, interese si mai putin din motive de reala admiratie, consideratie, empatie. Mai dam “like” si ca sa ne dam importanti, sa ne bagam si noi putin asa in seama, sa vada lumea ca existam si ca dam din picioare cu emotie si cu elan.
Asta e trist. Lumea ar trebui sa vada ca exist pentru ca e martor la propriile-mi realizari si chiar si la memorabilele-mi esecuri pentru ca, nu-i asa, daca am esuat inseamna ca am incercat. Daca am incercat inseamna ca nu sunt las, ca am curaj, ca numai cine nu incearca nu reuseste. Doar ca preferam, in general, sa stam pe margine si sa practicam aruncatu’ cu privitu’ si cu parerea. Care mai de care suntem oratori, comentatori, si mai ales, suntem a toate stiutori. “Vai, draga, sunteti niste incompetenti…" ”Zau” zic. “Si cam pe ce te bazezi cand spui asta? Vino sa vezi pe bune ce facem si apoi da-ti si cu parerea, si zau c-o sa te bag in seama!”. Argumente oricum nu are ca sa isi sustina aberatiile, dar a punctat cu “inteligenta” si aroganta si asta e cel mai important, si desigur, si suficient. Asta e un exemplu clar de “dislike” aruncat asa, la “jemanfish”, ca sa se afle in treaba sau ca sa dea bine pe sticla.
Revenind la FB, mi se pare la fel de penibil sa dai “like” cand moare cineva cunoscut. Bine, daca ma scarpin nitel invers (cu mana dreapta la urechea stanga si vice-versa), as putea spune ca autoru’ nu acorda “like” morbidului situatiei, ci aluia care a murit ca era si el bun la ceva: cantat, vorbit, pictat. Cum nu sunt defel o optimista, aia sunt pur si simplu niste dezaxati, gata sa isi tonifieze buricele degetelor apasand cu vasnica determinare butonul de aprecieri din categoria cretine-n lung si-n lat.
Mai sunt si aia care dau “like” post-urilor vedetelor, divelor, divilor, clarvazatoarelor si promovatilor  by night din mass-media. De zice Senzuala “ha!”, gata 500 de "like"-uri cad pe capul ei saraca, si stim si noi bine ca el – capul – nu poate duce nici chiar atat…Ar putea sa le primeasca – pe ele, “like"-urile – direct pe piept, pardon sani. Ar avea parte de ceva mai multa sustinere.
O alta categorie sunt astia care stocheaza “friends” cu duiumul. N-au auzit unii de altii, n-au crescut impreuna, n-au facut amor cu aceeasi femeie si nici n-au baut vreo bere impreuna. Dar sunt prieteni pe FB si se mandresc cu asta. Lasa, acu’ bine ca ne-am gasit, o sa ne si imbatam impreuna ca na, asa-i in tenis. “Am ajuns la 5000 de prieteni! Victorie!” Asta e limita admisa, ne mutam in alta parte si va luam si pe voi cu noi (pe voi, aia care ne sunteti cu adevarat fideli si ne urmati oriunde) si tot asa.
Ca sa las naibii FB-ul asta dependento-maniaco-depresiv deoparte, va mai spun doar ca io tot pe A. o consider cea mai buna prietena, chiar daca pe FB o vad on a regular basis, iar face-to-face doar o data la 2 ani. Si chiar nu palavragim des online cum s-ar crede, dimpotriva. Dar stiu ca atunci cand ne intalnim, recuperam tot. Nu scapa nimeni nebarfit, necatalogat si neclasat asa, ca in clasoarele cu timbre din copilaria mea.

Va pup,
M.

1 comment:

  1. Facebook e o formă de viață socială falsă. Stai în vârful patului și ai 5000 de prieteni. :))) Cred că asta e o nouă specie de singurătate.

    ReplyDelete

Adaugati un comentariu aici: