Tuesday, September 6, 2016

Ce mai e normal in ziua de azi?

A fi normal a devenit o chestiune desueta. Dar da, e si o chestiune la fel de relativa ca mai tot ce misca pe lumea asta, total de acord. 
Si totusi, se intampla, paradoxal, ca atunci cand vedem ceva care nu sfideaza sub nicio forma sfera anormalului in intelesul sau cel mai mundan cu putinta, sa ne minunam, ajungand sa ne holbam la “bietul" om de parca ar fi inghitit un elefant!

In schimb, nu se intampla la fel si nici la fel de paradoxal nu reactionam cand lucruri nu tocmai placute se desfasoara nestingherite in imediata noastra vecinatate. In astfel de cazuri, de obicei, alegem - cel mult - sa ne “holbam” si sa ne revoltam mai degraba pe interior, evitand orice manifestare exterioara imediata de teama vreunei riposte venite neasteptat din partea celui "vizat”, a atacatorului mai mult sau mai putin inchipuit, mai mult sau mai putin nesabuit.

In sprijinul celor de mai sus, o sa zic ca e evident ca se poate si evident ca e si normal:

- Sa calatoresti cu transportul in comun prin oras, sau la clasa “economy” atunci cand iei avionul  - chiar daca nu te cheama “Gica” sau, ma rog, te cheama Gica dar esti si un important om in stat. Girofarul si circulatul in coloana cu masina nu sunt nicidecum acte de noblete ci, din pacate, s-au dovedit a fi chiar acte criminale la un moment dat. Tot istoria a demonstrat-o si p'asta;

- Sa nu arunci cojile de seminte pe jos si cutiile de bere, ci sa le arunci frumos in cosul de gunoi aflat la numai un metru distanta de tine. Si e la fel de normal ca eu sa iti pot atrage atentia cand scuipi seminte in dreapta si in stanga, seminte care intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat tot pe jos vor ateriza. O zice fizica, nu eu. Si ar fi normal ca eu sa iti pot atrage aceasta atentie fara sa risc sa primesc vreo doza de bere direct in moalele capului, sau vreun raspuns de genul: “Dar ce, sunt singurul care face asta?” Raspuns: “Nu, nu esti singurul, dar ai putea sa fii primul care nu mai face asta, si uite asa, cu voia lui Dumnezeu dar si cu putina bunavointa din partea ta poate ca maine s-o mai gasi si un al doilea cu care am putea forma o intreaga echipa de “strajeri” ai curateniei!
Nota bene: E valabil si pentru la bloc: Resturile menajere se arunca exclusiv la ghena, ca de aia exista o ghena pe scara aia si in blocul ala! Pe geam ar trebui sa arunci cel mult cu privirea ca asta inca nu a omorat pe nimeni, in schimb sticla sau un ghiveci sunt sigura ca au facut-o deja;

- Si ca sa continui in aceeasi nota obsesiv-compulsiva a curatentiei de prin imprejur, sa aduni de pe jos rahatul "emanat"de al tau caine e de-a dreptul o obligatie, zau asa! Si asta nu ca ti-o zic neaparat io, o “Gigica” din alea despre care mentionam anterior, ci ti-o zice chiar statul insusi, prin vocea sa si prin felul lui special de a spune lucrurile: Ti-o spune printr-o lege clara care iti interzice sa iesi cu "latratorul" la plimbare, daca nu ai si de gand sa si aduni dupa odoru-ti cel (ne)fioros) si patruped, folosindu-te de pungi de plastic. E adevarat ca nici amenzile nu curg garla pentru neconformare si atunci aproape ca te inteleg de ce esti asa de nesimtit (doar nu patesti nimic niciodata). Si e clar ca nu te gandesti ca eu, bipedul de mine, as putea sa nimeresc cu unul din cele doua ale mele picioare – sau si cu ambele, de ce nu? – fix in mizeria lasata de cainele tau. Dar vezi tu, lui nu ii pot reprosa in mod direct ca e needucat si la fel de nepasator ca si stapanul, ca nu e treaba lui de caine sa stie unde are voie sa isi faca nevoile si unde nu. 
Dar, totusi, gandeste-te, mai, omule, ca poate data viitoare tu vei fi bipedul/bipeda cel/cea mai putin norocos(oasa), care va testa “marea cu propriul (sic!) deget”, atunci cand un alt compatriot al sau, neglijent si fara pic de simt civic, isi va lasa odrasla sa se usureze in plina strada. Ei, atunci ce o sa mai zici? O sa iti convina sa calci cu Lubutanii tai rosii, de lac, cu toc cui in plin caca-ul lui maro, moale si foarte stinky? I guess not, so you’d better think twice next time.

Ok, hai ca am terminat cu tematica "jeg urban" pe ziua de azi. Mai departe, o sa mai continui si cu cateva alte tipologii  din zona (a)normalului (in)contestabil:

- Da, e normal sa iti pastreziconversatiile private la telefon pentru acasa, sau pentru mai tarziu cand vei putea beneficia de o minima si binecuvantata intimitate. Pentru ca pe mine zau ca nu ma intereseaza de ce te sicaneaza pe tine seful, sau sotul, sau celebra “ma-sa” cea profund nerecunoscatoare si care nu te-a iubit niciodata desi tu chiar te-ai straduit in cei doispe ani de casnicie.
Si nu ma intereseaza nici ce ti-a mai mancat copilu’ la micul dejun, si nici ce tratament “revolutionar” ai mai descoperit tu pentru hemoroizii tai nenorociti. Capisci? Chiar deloc nu ma intereseaza chestiile astea ale tale foarte private si care asa ar trebui sa si ramana! Dar ce pot eu sa fac, daca m-am nimerit fix langa tine in metrou? Ah, am inteles acum. Da,da, imi e foarte clar acum. Adica, daca nu imi convine, ar trebui sa mai indur cele inca trei statii pana la destinatie. Sau mai bine sa iau taxi-ul data viitoare. Mersi, esti dragut. I hate you!!!

- Si daca tot veni vorba de metrou: Da, e chiar foarte normal ca, atunci cand vezi o viitoare mamica, cu o burtica evidenta care si vine in sprijinul sustinerii viitorului sau statut maternal, tu sa ii decenta si sa ii cedezi locul, care oricum ii este rezervat, chiar daca tu nu ai tinut cont de asta defel cand l-ai ocupat cu japca. In special daca singura ta treaba e sa stai in sezut ca sa butonezi mai abitir un telefon mobil sau si mai rau, esti si barbat;

- Si e la fel de normal, tot la metrou (am o obsesie cu asta, stiu, dar ce sa fac daca il utilizez zilnic si ochii mei au vazut multe???!!!) sa urci sau sa cobori pe partea dreapta a scarii rulante, asta daca nu te grabesti cumva, evident, ca atunci ar trebui sa folosesti partea stanga; si sper sa nici nu te grabesti vreodata nu de alta, dar aproape ca mi-ar fi mila de tine in cazul asta. O sa vina din spate sigur altul mai putin grabit decat tine, care o sa iti “ia fata” taman pe partea aceea pe care tu ai mare nevoie sa o parcurgi in pas alergator, partea aia castigatoare stanga! Si o sa tooot stea el asa, balabanindu-se de pe un picior pe altul, utilizand abuziv o treapta de pe stanga aia devenita acum proprietatea sa personala (daca se poate si cu o valiza voluminoasa folosita drept stalp de sustinere). Si o sa continue sa faca asta pana ce va fi ajuns jos, pe peron, si pana ce tu vei fi pierdut deja metroul. Hmm, de fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, eu chiar iti doresc sa ti se intample si tie una asta, ca sa vezi si tu pe propria-ti piele cat de nasol e. Ca nu degeaba am ajuns eu sa consum timp si spatiu virtual ca sa scriu despre unii din astia asa, ca si tine;

- De fapt, circulatul pe partea dreapta e o chestie - in principiu - generalizata (chiar si cand unii intra pe peron iar altii ies, culmea!), dar na, cine sa te mai creada si cu asta, la cat suntem de mintiti zilnic si cat de organizat. Ah, si sa stii ca la coborarea din vagon eu am prioritate in fata ta. Eu, aia care vrea sa coboare, in fata ta, tu ala care vrei sa urci dupa. Iara no zic io, ci altii mai dastepti decat mine si mai eficienti chiar. E clar ca daca imi faci mie loc sa cobor, o sa ai si tu mai mult loc cand te urci, nu? Ce zici? Te-am convins? Nu cred, dar mai perseverez si o sa verific maine cum sta treaba, “la cald”; 

Hai sa mai zic inca o vorba, una legata de shopping, “pasiunea” noastra cea de fiecare zi. Una si gata si ma opresc cu mustruluiala cel putin pe ziua de azi, promit: 

- In spatiile comerciale (si nu numai) e normal sa aiba prioritate cei mai…”slabi”, cum ar fi cei cu un handicap, familiile cu copii nerabdatori si plangareti, de exemplu. De aia exista locuri de parcare dedicate si case de marcat semnalizate taman in acest scop. Nu, nu sunt facute la “oha” cum ai crede. Dar na, daca atat te duce capul si nici de data asta nu se gaseste nimeni sa te urecheze nitelus, e clar ca vei persevera intru-ti nesimtirea care te-a consacrat si te-a facut…”lepra” si nu om, cum ar fi trebuit. De ce? Pentru ca se poate.

Probabil nu m-as mai putea opri pana diseara cu polologhia asta, pana maine seara chiar, daca mai tot o sa continui cu acest exercitiu de memorie epuizant si fara sanse prea mari de reusita, dupa cum viata ne-o tot arata in fiesce chip si moment al sau.
Cine are urechi de auzit sigur a mai auzit si o sa auda si acum, doar repetitio est mater studiorum. Asa ca merita macar incercat, din perspectiva asta cel putin.

Cat despre cei care nu vor sa ma auda aia e, “ma“ risc si cu astia. Fie si doar cat sa mai faca niste trafic pe blog, si tot zic ca “s-a” meritat. Pe curand.

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: