Apologia varstelor feminine si a emanciparii mai mult sau mai putin conditionate

Aseara am fost la doctor pentru un consult. Doamna doctor e trecuta de prima tinerete, si drept urmare, si abordarea pe care a avut-o in discutia cu mine s-a incadrat in parametrii specifici varstei fiecareia dintre noi, sa zicem asa.

 

“Cati ani aveti?” ma intreaba, cu un zambet bland pe chip.

“36”, raspund, cazuta victima aceluiasi gand obsesiv ca ar fi mers macar un 32... Dar, cum bine stim, numai in bancurile cu evrei se mai poate negocia varsta: “Zi 33! Ba nu, 32, ce, n-am voie sa ma tocmesc?”

“Sunteti, de altfel, foarte tanara, problemele (de sanatate pe care le afisam) nu sunt unele grave. V-ar putea afecta serios mult mai tarziu, dupa 55 de ani” (ohoho, imi ziceam in sinea mea, mai am 20 de ani pana atunci, so relax).

Am iesit de la doctor cuprinsa de o stare oarecum…“bi-polara”. Pe de o parte, ma simteam mai tanara in urma anamnezei cu pricina, iar pe de alta, ma simteam speriata la gandul “pomelnicului” de analize de sange cu care ma pricopsisem, in ciuda problemelor de sanatate - nu foarte grave -vizualizand mental cantitatea semnificativa de sange necesar a-mi fi extrasa din vena pe care o presupune un atare demers medical, menit sa regleze nivelul mineralelor din corp si nu numai.

De obicei, si in special la birou, am senzatia ca ma situez peste “medie” printre colegi cand vine vorba de varsta. In jurul meu, abunda si se desfasoara diversi semeni ce abia daca se pot "lauda" cu 30 de ani de viata, si asta imi da, in mod constant, o senzatie de imbatranire (stiu, cuvantul pare putin exagerat) capatata prea devreme, as zice, si nu o imbatranire in sensul de vechi, care face ca vinul si whisky-ul sa fie cu atat mai pretioase si mai savuroase cu cat au stat mai multi ani in butoaie la ‘’asezat’’ si maturat.

Sa nu intelegeti, cumva, de aici, ca ma plang pentru ca nu mai sunt asa de tanara. Nu. Maturitatea specifica varstei actuale nu as da-o neaparat pe 10 ani mai putin. Ceea ce sunt astazi, implinirile si realizarile mele, cred ca sunt si  ele parte a experientei acumulate si anilor adaugati usor-usor la “salba” vietii.

 

Da, bineinteles ca un trup tanar si o piele mai neridata precum cea a consoartelor de pana in 30 de ani ar fi de preferat. La asa o varsta, cruda inca, cam toate vin de la sine: nu prea conteaza ce mananci si nici in ce cantitate, ca oricum are grija metabolismul sa nu se depuna mai nimic. Mai tarziu incepe sa fie nitel mai greu, dar daca constientizezi ca unele lucruri chiar iti fac rau si incepi sa le elimini sau macar sa le mai reduci, esti deja pe drumul cel bun.

Pana la urma, o varsta mai tanara nu garanteaza decat in aparenta un trup mai sanatos. Vorba ceea, poti fi foarte tanar dar sa te simti mai slabit si cu mai putina energie decat o persoana mai in varsta, care toata ziua citeste la etichetele de pe alimente, are grija la E-uri si numarul lor, renunta la fumat si la zahar si nu bea acidulat. Si eu obsinuiam, destul de des, sa consum fast food pana acum cativa ani. Cu timpul insa, incepi sa cam treci pe slow...pe toate planurile, ca altfel te pasc derapajele de tot felul, pe care e mai greu sa le gestionezi.

Ca sa revin la 30+ ani de viata, am constatat – empiric si din ce am mai citit - ca barbatii tineri au inceput sa prefere femeile nitel mai…coapte la minte si la trup. Probabil sunt ei suficient de imaturi in juvenilitatea lor specifica perioadei post-teribiliste incat sa nu isi mai doreasca si o femeie mulata tot dupa acelasi sablon.

Tot mai citind una-alta, am constatat si ca domnisoarele ‘’optzeciste’’, in speta cele nascute incepand cu anii ’80, sunt revoltate deoarece consoartele lor mai "purii "le tot fura barbatii disponibili, tinerei. si frumusei. Cica, vezi Doamne, nu mai exista nicio vana tanara la indemana lor si prin apropiere, transmitandu-ne mesajul lor de nemultumire, razvratire si dorinta de razbunare prin intermediul presei de un anume tip. Asta ca si cand ele ar sti ce sa faca cu ea, cu vana adica...

Fetelor, nu mi-o luati in nume de rau, dar ca sa aveti pretentii sa primiti, trebuie, mai intai, sa si oferiti cate ceva, nu? Nu asa-i corect? Si cand vine vorba de barbati, cam stim toate ce isi doresc ei, deci nu puteti sa ziceti ca ati fost luate, pana si de data asta, prin surprindere.

Nu spun ca ar trebui sa le faceti voi, tinerelele, pe toate si impecabil. Nu. Nici nu ar fi posibil, realist vorbind. Dar macar sa incercati, macar din cand in cand.

Sa nu mi-o luati in nume de rau, dar v-as putea sugera chiar si niste exemple de potentiale incercari concrete de schimbare (imbunatatire), la nivel comportamental si in atitudine, pe care sa incepeti sa le practicati rapid, caci altfel, fara putin efort, veti pierde chiar si urmatoarea generatie de barbati doritori!

De pilda, ati putea incepe prin a rari numarul de apeluri zilnice efectuate catre partener. Stiu, e greu sa scazi deodata, brusc, de la 200 la 60, dar ganditi-va ca si el va fi mai putin deranjat si iritat, si deci si mai dispus sa nu va mai dea “reject” chiar la toate apelurile, raspunzand la apelul vostru atunci cand poate - cu adevarat! - sa o si faca. Uneori, pe bune, domnul chiar nu poate sa raspunda la telefon! Nici chiar la apelul vostru, dragelor, voi, cele mai importante fiinte din viata lor! Pentru ca sunt si ei la munca, la munca, sa faca bani sa va intretina si sa va imbrace, pe voi, din cap pana'n picioare. Asa ca va cer putina intelegere in numele lor.

Ati putea, chiar, sa renuntati la a-I mai ameninta in mod constant si periodic ca plecati la mama daca nu face cum vreti voi, ce vreti voi, si mai ales cand vreti voi, nu de alta, dar e posibil ca data viitoare chiar sa va lase sa plecati pe bune, fara mustrari de constiinta ca nu v-a oprit, si fara a mai cadea prada santajului vostru ieftin si repetat.

Permanenta voastra preocupare pentru cum va sta parul sau pentru cum se aseaza rochia pe solduri (evident, asta corelat si cu faptul ca ati facut niscaiva “aripioare”, dar nu prea va vine sa recunoasteti, nu-i asa?), pentru ei astea sunt doar niste chestiuni plictisitoare, stupide, si  au rabdare sa le asculte cel mult o data, si asta nu zilnic.

Mai mult, ati putea incerca si un alt gen de comunicare, desi stiu ca exista riscul sa nu va placa raspunsul lui: “Dragule, ce spui, sunt buna la pat? ” Daca nu esti, poti invata. Daca te iubeste, iti mai da o sansa. Stiu eu. Nu ma intrebati de unde, pur si simplu stiu si sunt draguta si v-o spun si voua.

Mai mult, fetelor, acum ca am capatat ceva mai multa indrazneala, dar si din simpatie si chiar admiratie pentru barbatii deosebiti, fie ei tineri sau mai putin tineri, va mai spun  inca ceva.
Permiteti-mi sa fac lucrul asta, va conjur, pentru ca si eu, la randul meu, am gresit mult, dar incerc in continuare sa invat din greseli si sa si impartasesc din ceea ce cred eu ca ar putea fi micile “secrete” ale retetei potrivite pentru reusita unei relatii implinite si armonioase...

Sexul oral nu ar trebui practicat exclusiv de femei platite expres pentru asta. Nu. Cand iubim un barbat (ca eu plec aici de la premiza ca il iubim!) ar trebui sa incercam, pe cat posibil, sa il facem sa se simta bine, si de ce nu, sa incercam sa ii satisfacem fanteziile, dorintele sexuale, daca se poate, nu de alta, dar de aia mai ajung ei si pe la dame de companie (cand nu au o femeie mai matura prin preajma!) sa isi ceara drepturile. Si apoi tot noi suntem cele care nu ii mai primesc inapoi in patul nostru... Iar ei pleaca definitiv iar noi plangem, apoi, ca i-am pierdut!

 

Stiu persoane de genul feminin care nu ar accepta sub nicio forma sa deguste din licorile masculine producatoare de placeri nici macar o picatura (asta presupunand ca, cel putin, accepta sa dezmierde cu buzele din dotare sursa, izvorul de placeri), pentru ca, nu-i asa, nu e demn de o nevasta (iubita) sa faca asa ceva. Nu. Nu si iar nu.

Si atunci vin eu si va intreb, pe voi, invidioasele pe cele dintre voi (noi) mai trezite la realitate, pe ce va bazati cand spuneti ca va parasesc alesii pentru altele mai…demne de urmat / iubit, si probabil, mai in varsta chiar si decat ei?

Mai bine meditati nitel si in tihna la toate astea si ganditi-va ca principalele beneficiare ale unei relatii de calitate alaturi de un barbat special veti fi chiar voi. Pentru ca si noi si ei suntem, inainte de toate, animale, iar instinctele si dorinta sexuala, chimia si feromonii (ingredientele inerent prezente in fazele de formare si dezvoltare ale unui cuplu, si de ce nu, si ulterior) au adunat destula importanta in ziua de azi, fiind insa si de un real folos pentru ambele parti. Asta ca sa nu fim ipocrite, zic. Macar de data asta. 

Un barbat, indiferent cat este de frumos sau de urat, destept sau dimpotriva, mai putin inzestrat, tot la o femeie senzationala va trage, la acea femeie care, in primul rand, stie ce vrea, acea femeie care e suficient de iscusita si de matura incat sa poata sa castige cu usurinta inima unui barbat, si mai ales o femeie care stie cum sa pastreze un astfel de barbat langa ea. Asta insa numai daca aceea femeie chiar isi doreste acest lucru, pentru ca de putut, stiu sigur ca poate. Pretul emanciparii o fi el mare, dar cred ca merita platit.
Si uite asa, inca o dilema cu barbati si cu femei drept protagonisti s-ar mai putea rezolva.