Tuesday, January 31, 2012

ZVONUL


Penumbra mirării, ori a-ndoielii prihănite
Îmi invadează simțurile apoase și zălude
Mirosind a mlaștini rămase nestoarse
După semnalul orgasmic al cântecului pădurii.

Mă legăn pe șubrede brațe de cer, nășită duios de luna verzuie,
Strig mută la zvonul de moarte, îi strangulez cu nesaț gâtul zvelt
Îl ponegresc, îl adun într-o bulă cu fire de nisip ca niște muschi.

Arunc plase ciuntite peste ochiul tău cenușiu
Și prind muguri albi sub aripile-mi crescute la loc, neîntrebat.
Momeala e dumicatul de păine flămândă,
Resturi de la ospățul de prânz, îndesat între acele două coaste plăpânde.

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: