Politica acului (de gamalie)

In utimele zile, legea in tara asta o cam face…intepatura. Intepatura aia care pisca foarte tare si patrunde foarte adanc. Patrunde adanc in substraturi, in diferitele noastre substraturi: ale epidermei, bunului simt, dilemelor si nervilor.

Basescu il inteapa, mai intai, pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu care, initial (a se citi pe la inceputul mandatului, primul), se poza pe treptele palatului Cotroceni (de ce mai salasuieste in palate, daca nu ii mai plac regii si reginele?).

Zambetul tamp i-a ramas la fel; nici nu s-a acutizat, dar nici nu e in remisie. Pur si simplu este. Grimasa de fason protapita dintodeauna pe chip e tot la locul ei, indiferent de ocazie, jubileu sau public, aici incluzandu-l si pe cel de la Zoo, cel de dincolo de gratii).

Si tot Basescu continua artileria impunsaturilor cu Arafat. Doctorul Raed Arafat. Pentru ca el, Base, (mama ce-l mai alintam!) poate fi orice, doar doctor nu. Mai ales de Urgente. Urgenta la presedinte se aplica doar in cazul vitezei de reactie la aruncatul de replici. Orice fel de replici, si adresate orisicui. Doar presedintele e popular si foarte simpatic. E si optimist. Face si bai de multime. Portocalii si vesele.

Apoi Dragos Bucurenci il inteapa, la randul sau, pe Baselu cu efect de bumerang, si bine face. Vorba lui Dragos: fara Andrei Plesu, Regele Mihai si Raed Arafat, ce ne mai ramane? Nimic. Ba da. Acul. Ba nu. Acul si Basescu. Fara strut, ca strutul ar fi bagat capul in pamant demult. De rusine.

Si dincolo de toate aceste injectii si dejectii administrate in forta, mai  apare si domnul  41. Domnul 41 din Drumul Taberei.

41 pare a fi si varsta dumnealui, dar si numarul tramvaiului in care opereaza…domnul, pardon, domnul care infige ace. Infige ace in trupurile femeilor speriate, care mai au, totusi, puterea si memorabila prezenta de spirit sa il fotografieze cu telefonul mobil pe atacator, in loc sa ii aplice mai degraba, rapid si orbite de ura, cate un genunchi sub…ac. Sub acul acela pe care il foloseste cu alte femei pe care, probabil, nu le uraste la fel de mult. Probabil.

Cam asta stim despre individul cel dichisit (intre timp s-a dovedit ca e si casatorit si angajat la banca, aviz corporatistilor care uita sa ma mai dea si pe acasa pe la nevasta), care ia tramvaiul si inteapa la domnisoare ca si cum asta i-ar fi, de fapt, jobul.

Si mai putem deduce si ca e misogin (ataca exclusiv femei!) si ca e si dus cu pluta. Dus cu pluta de acasa. Si ca e si foarte suparat pe cineva care, candva si cumva, l-a intepat la randul sau. Profund.

Si atunci, ne inteapa si pe noi, pe buna dreptate, un gand direct in cerebelul tulburat si pe masura de uimit:

S-a instituit, oare, si generalizat politica acului infipt adanc in teasta lumii? Ni se aplica noua, cumva, vreun un fel de terapie pe baza de acupunctura, al carei scop ne scapa momentan?

Cu siguranta ne vom putea lamuri abia atunci cand acul fin al intelepciunii isi va da si el impunsatura finala, asemeni sperantei scapate ultima din cutia Pandorei.

Daca ne-o intepa acest noroc vreodata. Daca.