N-am stiut
Ca strigatul timpului se odihnea pe umarul tau de prunc
Mirosind a freamatul lumii in celula de alb,
Lapte amar si fierbinte
Vestind extazul armonic al fiintelor devenite trup
Inmiresmat la umbra de surda otava,
Icoana neintregita
Strapunsa alene
In suflet.
Pentru ca iarasi n-am stiut
Metaforele - perle sa le-nham
La gatul vestalic al muzei boeme
Cu nume de noi si chip de aceia.
No comments:
Post a Comment
Adaugati un comentariu aici: