Sunday, January 29, 2012

Portia zilnica de fericire - Low fat food -


Aud adesea oameni care spun ca nu au fost niciodata fericiti. Cu siguranta au fost fericiti, si inca de mai multe ori, dar probabil au trait momentul fara sa il constientizeze propriu-zis, fara sa exclame in gand: „Ei bine, uite, de data asta chiar am fost fericit!”

Daca ar exista niste cursuri de fericire, lumea ar veni sa o studieze ???
Daca s-ar pune afise peste tot cu harta accesului direct la fericire, s-ar inghesui lumea sa le citeasca??? Am deveni consumatori de fericire peste noapte, asa cum am devenit consumatori cam de orice si cam de oricat ???

Si daca, totusi, printr-o minune, s-ar oganiza astfel de cursuri de initiere si propaganda in ale fericirii, cine le-ar putea sustine, ca specialisti in asa ceva nu se gasesc asa, cu una-cu doua... 
Sa ne intelegem, nu ma refer aici la terapiile la moda gen Osho, care sunt si ele teribil de binevenite, nu zic nu, ca referinta in domeniu. Acest gen de abordare este insa unul nu foarte practic si la indemana, in plus, ne-ar transforma - mai cu seama - in asceti sau in guru, si nu neaparat in indivizi mai fericiti, angrenati in relatii sociale sanatoase si roditoare.

Din pacate, eu cred ca oamenii se complac pur si simplu in nefericirea lor si orice abatere « de la regula » ar insemna o transformare a lor impovaratoare si greu de suportat, iar suferinta pe care ar provoca-o estomparea momentului fericit ar putea avea repercusuni emotional-dramatice.

La nivelul sufletului, armonia, stiuta fiind mai ales datorita conditiei sale de a se manifesta preponderent la nivel macro - universal, se poate traspune, sa zicem, si la nivelul micro de sorginte personala.
Cu alte cuvinte si mai simplu spus, niciodata zilele bune nu vor fi mai multe decat cele rele, niciodata bucuria nu va fi mai multa decat tristetea. Cu siguranta, de-a lungul vietii, se stabileste un echilibru intre starile emotionale aflate in aparenta contradictie si excludere reciproca, dar e vorba de un echilibru inconstient, de fapt acel echilibru considerat absolut pe care, daca individul l-ar intui, s-ar putea vorbi de o imbunatatire a gradului de fericire din launtrul sau.

Inca un lucru ar trebui sa ne dea de gandit: suntem complet lipsiti de vlaga si de energie pozitiva daca nu alegem sa fim fericiti. Este evident, pana la urma, ca optiunea fericirii este si ea o chestiune ce tine de liber ul arbitru, controlabila - observatie legitima de altfel - pana la un anumit punct.

Mai mult, fizic vorbind, emotiile pozitive regleaza nivelul serotoninei din corp, intensifica bataile inimii, ne face sa zambim, si chiar sa plangem, de ce nu? 

Eu v-as propune, in sprijinul celor de mai sus, demersul insusirii si aplicarii unor tehnici de  indentificare facila a clipelor de fericire, de punctare oarecum a lor, in spiritul insuflarii catre acestea a unui plus de intensitate, menit sa le transforme  in adevarate decupaje de viata, pretuite virtuos si traite la maxim alaturi de cei dragi, cu mai multa daruire, dar si cu mai mult sens!

As sugera cateva metode simple de a savura din plin cotidianul imediat si inconjurator, ce ne pune la dispozitie resurse inepuizabile de confort, relaxare si bucurie:

Parintilor le-as spune sa isi rezerve mai mult timp pentru copii  sarcinile de serviciu trebuie indeplinite – nu combat defel acest lucru, doar stim cu totii ca ordinele se executa. Cu singurul amendament ca ziua de lucru se prelungeste natang de mult, copiii ajung sa nu ne mai cunoasca cand in sfarsit trecem pragul caminului...
Nu ne mai putem numi parinti, ci un fel de Gigi Becali, care trebuie sa asigure la nesfarsit traiul si hrana zilnica...
Haideti sa incercam, in putinele clipe petrecute alaturi de pruncii nostri, sa le luam obrajorii in palme, sa le sarutam manutele fragede si talpitele dolofane....Credeti ca exista o mai mare fericire decat asta? Va asigur ca nu!  
  
Copiilor, in schimb, le-as spune ca, atunci cand cresc, sa nu uite sa isi viziteze, sa isi sune mai des parintii si bunicii, sa le fie un sprijin acum si intotdeauna...Si sa nu uite, indiferent ce vor intalni in calea devenirii lor, de unde au plecat si cine le-a fost mentor si umar pe care sa planga atunci cand fie au luat o nota mica, fie domnisoara din banca intai, cu codite blonde, nu i-a bagat in seama...

Si apoi pe toti, si pe mine deopotriva, va mai provoc la a iesi in natura, la a o iubi mai mult si mai intens, la ne bucura de fiecare boboc inflorit si parfumat, de fiecare ghiocel rasarit si atat de fragil, de mirosul ierbii verzi si proaspete...

Cum si cand sa facem toate astea? Doar impreuna, alaturi si de fiecare data, cand simtim apasarea vietuirii zilnice ce vrea sa ne doboare.

Va invit deci, sa servim, din cand in cand, si cate o portie de fericire, chiar si pe stomacul gol. 
Nu ne va face decat bine.

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: